A trecut ceva vreme de la ultima mare schimbare toponimică nu numai a Bucureştilor, dar şi a celorlalte localităţi din România scăpată de regimul comunist, în urma căreia, timp de câţiva ani buni, unii oameni nu mai ştiau pe ce stradă locuiesc. Într-adevăr, nu mai erau suportabile pieţe şi bulevarde purtând nume precum "23 August", "6 Martie", "V.I. Lenin", "Leontin Sălăjan" sau "Victoria socialismului".
Tăvălugul revoluţionar toponimic a măturat atunci, pe nedrept, şi unele denumiri ce nu îşi găseau deloc o confirmare în prefacerile post-decembriste: "1 Mai" a continuat să fie sărbătorită pentru că era o zi liberă, iar dispariţia denumirilor de "30 decembrie" sau "Republicii" nu a însemnat nici pe departe o restauraţie monarhic-constituţională, ci dimpotrivă. Iar pentru că toate aceste străzi şi pieţe trebuiau să poarte un nume, şi-au făcut fireasca apariţie pe plăcuţele de la colţ de stradă personaje interzise de regimul comunist, care le considerase fie duşmani ai poporului, fie gata putrezite în lada de gunoi a istoriei: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, I.C. Brătianu, Carol I, regina Elisabeta, regele Ferdinand, Regina Maria, Pache Protopopescu, Mircea Vulcănescu, Corneliu Coposu. Ceea ce trebuia, fără îndoială, făcut.
În Bucureşti supravieţuiseră miraculos anilor de comunism stalinist - şi apoi celor de comunism naţionalist - denumirile unor artere principale provenind din Războiul de independenţă precum Calea Victoriei, Calea Dorobanţilor, Calea Rahovei, Calea Griviţei, Calea Plevnei, strada Smârdan, care au asigurat o minimă continuitate toponimică, aşa încât noul cetăţean turmentat să mai poată găsi un reper de orientare. Alte artere principale ale Bucureştiului nu au avut aceeaşi şansă, identitatea fiindu-le în mod repetat şi misterios schimbată o dată cu regimul politic.
Astfel, faptul că între generalul Bonaparte, ilegalistul comunist Ilie Pintilie şi voievodul transilvănean Iancu de Hunedoara nu există nici o asemănare (în afară de aceea că toţi trei au fost bărbaţi) sau continuitate pe linie simbolică, acest lucru nu i-a împiedicat pe edilii capitalei să boteze cu aceste nume acelaşi bulevard ce uneşte Piaţa Victoriei de Calea Dorobanţilor, pe timpul regelui, apoi pe timpul comuniştilor şi, în fine, în timpurile noastre. Încercând să identificăm o oarecare logică în şirul acestor trei nume, se poate anticipa că un nou regim politic îi va aduce acestui bulevard un nume provenind din Antichitate, unica epocă lipsă, de exemplu "bulevardul Cezar".
Lucrurile sunt şi mai dramatice în cazul unei frumoase pieţe din eleganta zonă de nord a Capitalei, acolo unde se termină Calea Dorobanţi şi se află clădirea TVR. Puţini bucureşteni îşi mai aduc aminte că acel loc se numea cândva Piaţa Jianu; apoi regimul Antonescu a botezat-o Piaţa Adolf Hitler. În mod logic, regimul Gheorghiu Dej a rebotezat-o "Piaţa Generalissim Stalin". Aşadar, a funcţionat - fie şi în subconştentul oficialităţilor - logica după care "dictatorul victorios ia locul dictatorului învins". Schimbările de macaz post staliniste i-au adus însă locului anonimul nume de Piaţa Aviatorilor, deşi monumentul cu acelaşi nume se afla la câteva sute de metri mai departe. În fine, dincolo de orice logică istorică sau simbolică, locul cu pricina primeşte post-decembrist numele lui Charles de Gaulle, care n-a fost nici dictator şi nici aviator (era tanchist), ci preşedinte legendar al Franţei.
La fel de misterioasă este logica după care staţia de metrou "Armata Poporului" a devenit "Lujerului"; poate datorită renunţării, la 1 ianuarie 2007, la serviciul militar obligatoriu şi trecerii la o armată de profesionişti. Atunci de ce capătul aceleiaşi linii de metrou s-a transformat din "Industriilor" (poate pentru că industria este pe cale de dispariţie în România?) în "Preciziei" (deşi această calitate nu se poate spune că este definitorie pentru români)? Continuând raţionamentul, se poate deduce oare că problemele de slabă performanţă ale agriculturii româneşti şi implicit ale producţiei de maşini agricole sunt cauza schimbării numelui staţiei de metrou "Semănătoarea" în cel al inventatorului stiloului, "Petrache Poenaru", dat fiind că numărul românilor care scriu este în creştere, iar al cititorilor şi muncitorilor români este în scădere?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
