Adjectivul secular poate fi intâlnit şi folosit in română cu două inţelesuri:

1. Care durează sau are o vechime de o sută de ani, centenar (şi, prin extensie, foarte vechi, străvechi); 2. Care nu ţine de biserică, laic, mirean, lumesc.

Dicţionarele româneşti de limbă (diferite de cele de tip enciclopedic sau de cele dedicate terminologiilor de specialitate) consemnează, toate, primul sens al lui secular. In ediţiile din 1975 şi 1984 ale DEX-ului sensul al doilea nu apare, el făcându-şi intrarea abia in Suplimentul din 1988, fără a i se indica, insă, etimologia. Nici Dicţionarul de neologisme, in multiplele lui ediţii, nu consemnează sensul al doilea - o face insă Marele dicţionar de neologisme din anul 2000, indicând greşit, ca unic etimon, pentru ambele sensuri, fr. séculaire. Singurul dicţionar care face o dublă trimitere etimologică, la fr. séculaire şi la fr. séculier, este Noul dicţionar explicativ al limbii române, din anul 2002, dar... nu consemnează decât primul sens. Un singur sens şi o singură etimologie, un singur sens şi două etimologii, două sensuri şi o singură etimologie - toate variantele greşite se oglindesc in dicţionarele noastre sub cuvântul-titlu secular.

Date fiind sensurile actuale distincte (chiar dacă la originea indepărtată, in latina ecleziastică, filiaţia dintre ele era transparentă) şi date fiind etimoanele directe (franceze) şi ele diferite (sensul 1 din lat. saecularis şi fr. séculaire, iar sensul 2 din lat. saecularis şi fr. séculier), ar fi mai potrivit să vorbim despre două cuvinte secular, despre două omonime (aceeaşi formă, dar sensuri şi provenienţe diferite), in loc de un singur cuvânt cu două sensuri, aşa cum fac (cele care o fac) dicţionarele româneşti.

La Tertulian (sec. II), saeculum căpătase deja sensul de "veac, viaţă lumească", iar la Sfântul Ieronim (sec. IV) intâlnim şi adjectivul saecularis "propriu lumii, profan, secular", ambele cuvinte fiind perpetuate de latina ecleziastică şi alunecând de acolo in limbile vernaculare. In franceză, séculier "lumesc" are prima atestare in secolul al XII-lea, pe când séculaire "centenar" apare abia la Rabelais, in secolul al XVI-lea, cu referire la jocurile seculare (context oricum ambiguu, pentru că ludi saeculares ale Romei antice erau sărbători păgâne).

Şi spaniola are, pornind de la lat. saecularis, un dublet etimologic: sp. seglar "lumesc", mai vechi, şi secular "centenar", mai nou (sunt, aşadar, omonime). In italiană, in schimb, secolare acoperă ambele inţelesuri (este polisemantic).

Engleza l-a imprumutat pe secular din franceza veche (sfârşitul sec. al XIV-lea), l-a folosit cu ambele sensuri ale lat. saecularis şi, la mijlocul veacului al XIX-lea, prin pana agitatorului agnostic (cum se considera el insuşi) George Holyoake (1817-1906) i-a imbogăţit familia cu termenul secularism, doctrină care, fără a se declara antireligioasă, proclama dreptul omenesc la bunăstare in viaţa aceasta, refuzând orice trimitere la credinţă sau la viaţa de apoi. Pe scurt, despărţirea bisericii de stat, laicizarea vieţii sociale. De aici până la despărţirea omului de credinţă nu mai este decât un pas. "Unele state au biserici naţionale (sau de stat), ca Anglia, altele işi reglementează raporturile cu Biserica Catolică prin negocieri şi inţelegeri de pe poziţii de egalitate (concordate), ca Italia şi Germania, s...t altele, ca Franţa, practică un secularism agresiv (laicité) in domeniul public" (Idei in dialog II 07 p. 18).

Agenţii şi adepţii necondiţionaţi ai secularismului sunt seculariştii, iar cei incă nedeplin convinşi sau lucrând pe ascuns sunt secularizanţi: "Patriarhul României a explicat noilor duhovnici că intotdeauna duhovnicul trebuie să găsească calea inţeleaptă, de mijloc, ca un medic bun al sufletelor, şi să evite extremele, atât indiferentismul secularist şi secularizant, iar pe de altă parte trebuie evitată un fel de teologie teroristă de infricoşare" (Monitorul de Suceava 13 XI 09).

Despre "Legea secularizării averilor mănăstireşti" a lui Cuza-Kogălniceanu (1863), al cărei rezultat a fost crearea Domeniilor Statului, a auzit toată lumea, chiar dacă puţini ii cunosc cu adevărat motivele, reale sau declarate. Dincolo de naţionalizarea operată de Cuza-Kogălniceanu, secularizarea desemnează un proces mai larg, de debarasare a statului, a sferei politice şi a celei civile de ceea ce modernitatea simte a fi un lest: religia şi biserica. Iar rezultatul acestui proces este starea de secularitate: "Cooptarea politică a unei mari ţări musulmane in comunitatea democraţiilor occidentale ar putea incuraja modernizarea şi menţinerea secularităţii statale in alte ţări islamice" ("22" 2 VIII 05).

Să fie, oare, secularitatea o stare de graţie la care ajung doar societăţile de tip occidental? "Studiile şi sondajele arată că, deja in anul 2001, in regiuni precum Daghestanul, existau majorităţi ce respingeau secularismul, sate intregi ce interziseseră muzica, petrecerile, radioul şi TV-ul..." ("22" 26 X 05).

Exemplificări şi datări pentru sensurile şi cuvintele noi din acest articol veţi găsi in ediţia a treia a DCR (Dicţionarul de Cuvinte Recente), aflat in pregătire la Editura Logos.