Ziarul de Duminică

Moarte subită/ de Stelian Ţurlea

Moarte subită/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

07.02.2013, 23:58 92

La 47 de ani, J.K. Rowling este autoarea celebră a seriei "Harry Potter", seria care nu numai că a făcut-o milionară, ci şi una dintre cele mai influente femei britanice, distinsă cu Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii deosebite aduse literaturii pentru tineri, dar şi cu Legiunea de Onoare, în Franţa. Va rămâne în istoria literaturii, chiar dacă nu va mai scrie un rând întreaga viaţă.

Dar scriitoarea continuă să lucreze. A publicat, la cinci ani distanţă, "Moarte subită" ("The Casual Vacancy"), primul roman pentru cititori adulţi, care s-a bucurat şi el de succes, dovadă că s-a anunţat deja adaptarea pentru micul ecran, într-o serie care va debuta în 2014. Romanul a ocupat primul loc în topul vânzărilor de carte din mai multe ţări, însă nu a avut acelaşi succes comercial ca volumele din seria "Harry Potter". Iar cârcotaşii n-au întârziat să spună că, dacă n-ar fi existat Harry Potter, mai nimeni n-ar fi luat în seamă "Moarte subită".

Publicat, cum spuneam, la cinci ani distanţă de ultimul volum din saga despre vrăjitori, romanul se desfăşoară într-un sătuc englezesc imaginar, Pagford. Acţiunea se declanşează atunci când unul dintre conducătorii localităţii moare subit. Locul consilierului parohial mort urmează a fi luat de altcineva, dar lupta pentru a-i convinge pe alegători scoate la suprafaţă cam tot ce e mai rău din candidaţi. Romanul seamănă cu literatura clasică engleză, cu multe personaje, cu tensiuni între familii şi tensiuni sociale, o comunitate măcinată de intrigi, trădări, iubiri, lupte pentru putere, scandaluri. Un fel de frescă de moravuri, din care nu lipseşte însă suspansul. Nu lipsesc nici copiii cu probleme, care se droghează, conflictele familiale, conflictele între generaţii, alte morţi accidentale şi năucitoare. Un roman greu de clasificat, care nu se ridică la pretenţiile de succes ale lui Harry Potter, dar care demonstrează cât de complexă e personalitatea unui creator.

J.K. Rowling - Moarte Subită. Editura Trei. Traducere de Constantin Dumitru

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO