"Am o consolare - ca in grandoarea istorica a poporului roman eu sunt o rotita invizibila, dar sunt..."
"Am facut o marturisire intr-o curte cu sase sute de insi, in inchisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, daca murim toti aici, in haine vargate si in lanturi, nu noi facem cinste poporului roman ca murim pentru el, ci el ne face onoarea sa murim pentru el!"
Un destin mai straniu decat al acestui om mai rar s-a vazut! S-a nascut in primul an al secolului trecut intr-o familie de tarani musceleni, a studiat filosofia la Cluj si Berlin, a cochetat foarte scurt timp cu stanga, apoi a fost una dintre mintile dreptei romanesti, a stralucit in lumea culturala interbelica, a ajuns director in Ministerul Economiei in timpul guvernarii lui Antonescu, a fost arestat si condamnat de comunisti si a petrecut 13 ani in temnita, dupa care a ramas permanent sub observatie, pana in decembrie '89, stiut de foarte putini - cei mai multi dintre acestia fiind prieteni sau apropiati din perioada interbelica.
Dupa care a izbucnit aproape o moda "?utea" - interviuri peste interviuri in presa si la televiziune, carti, oameni care scriau despre el fara sa-l fi inteles, altii care voiau sa fie in preajma lui, altii care voiau pur si simplu sa-l asculte. Petre ?utea a intrat in folclor.
Pentru ca Petre ?utea a vorbit enorm, cu mult mai mult decat a scris, s-a risipit in vorbe de spirit, a spus lucruri esentiale despre lucrurile esentiale si in ultima instanta despre sine - "Desi am scris mult la viata mea, nu cred ca scrierile mele sunt antologice si nici elocvente pentru evolutia spirituala a personalitatii mele".
A fost cel mai lapidar ganditor roman, vorbele sale memorabile ramanand si fiind editate ca o opera de capatai.
A fost comparat cu sau chiar considerat un fel de Socrate modern; dar el respingea asemanarea, argumentand ca nu era in cautarea nici unui zeu, il gasise: "Ma misc intre Dumnezeu si poporul roman".
Cu toate ca foarte multa lume l-a vazut in ultimii ani de viata pe patul de suferinta, n-a avut discipoli. Era si dificil. "Eu nu am ucenici - spunea el.
Eu am prieteni". Enorm de multe dintre "sentintele" sale au ramas memorabile. Ca si verva sa, despre care s-au scris pagini memorabile.
Boala si batranetea l-au rapus la sfarsitul primului an din ultimul deceniu al secolului in care a trait de toate, a cunoscut umilintele si gloria.
Dar el insusi s-a considerat un om neimplinit, un om solemn (desi in presa aparea drept un om dragut), un om grav (desi in presa aparea drept un om pitoresc), un incomod, un nelinistit, un insingurat, un om pentru care trecutul nu exista, pentru care "viata incepe acum cand vorbesc cu dumneavoastra", un cultural, un european, dar "fundamental un taran de Muscel", un om care s-a revarsat in altii. Un model.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
