Ziarul de Duminică

Neagu Djuvara – 100 de ani!/ de Ziarul de duminică

Neagu Djuvara – 100 de ani!/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

26.08.2016, 00:05 201

444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara

Editura Humanitas

 
 

Volum aniversar 100 de ani Neagu Djuvara. Cu o prefaţă de Gabriel Liiceanu Cele trei vieţi ale lui Neagu Djuvara. Cuvinte de apreciere semnate de Georgeta Filitti, Dan C Mihăilescu, Radu Oltean, Andrei Pleşu, Sandra Ecobescu, Andrei Pippidi, Mihai Dim. Sturdza, Horia-Roman Patapievici. Seria de autor Neagu Djuvara. Această carte aniversară condensează viaţa şi opera lui Neagu Djuvara în 444 de fragmente memorabile extrase din scrierile şi spusele auto­ru­lui. Fragmentele cuprind momentele-cheie ale biografiei istoricului, precum şi ideile, opiniile, obsesiile sale privind trecutul, actuali­tatea, lucrurile cu adevărat importante în viaţă. Cititorul are la dispo­ziţie în aceste pagini esenţialul despre Neagu Djuvara ‒ redat cu vorbele sale.

„Când a revenit din exil, nimeni nu-l mai ştia. Cazul lui este unic şi reprezintă cea  mai surprinzătoare formă de întoarcere din cultura română. Toţi marii exilaţi ai României au plecat fără să se mai întoarcă. Şi toţi au devenit mari în exil. Toţi şi-au împlinit destinul în afara ţării. Nici unul nu şi-a închis, întorcându-se, bucla vieţii. Pe Djuvara însă desti­nul îl aştepta acasă. Este singurul dintre cei plecaţi care a cunoscut împlinirea nu în exil, ci după revenirea din el, şi asta într-o perioadă a vieţii care s-a întins între 73 şi 100 de ani.” – Gabriel Liiceanu

„La 73 de ani, când Îngerul compasiunii l-a readus în ţară, Neagu Djuvara era perfect fertil şi alegru, pregătit pentru o nouă tinereţe, pe care a trăit-o alături de noi cu o intensitate, o pasiune intelectuală şi o dis­tin­cţie a civilizaţiei admirabile. Cine a avut ochi de văzut a putut vedea. Cine a avut urechi de auzit a putut auzi. Mai mult decât a făcut Neagu Djuvara pentru noi nici pietrele nu pot striga. Îngerul compa­siunii pentru suferinţele irosite în istorie ni l-a adus, iar el şi-a făcut cu asupra de măsură datoria de a ne arăta, în carne şi oase, nouă, celor care am uitat, ce înseamnă să fii civilizat şi european într-o manieră curat românească.” – Horia- Roman Patapievici

 

„M-am născut la trei zile după intrarea României în război. Am avut, până am plecat în Franta, la vârsta de doisprezece ani, extrase de naştere pe care scria «nascut la 18/31 august». Se dădeau ambele date.“

Viata lui Neagu Djuvara incepe şsadar in 1916, la Bucuresti, sub semnul aventurii si al peregrinarilor: „Tata insistase in 1917, in toiul Primului Război Mondial, ca mama mea, Tinca Grădişteanu, sora ei si noi, copiii, Răzvan si cu mine, să plecăm din tară, prin Rusia. A fost o aventură intreagă, fiindcă ne-a prins revolutia bolsevică la Petrograd. (...) Am luat ultimul tren catre Helsinki. Din Finlanda am trecut in Suedia, apoi in Norvegia, de acolo, cu vaporul insotit de torpilor, până in Scotia, marea fiind colindată de submarinele germane. Din Anglia a ajuns mama, cu noi toti, in Franta, unde socrul ei si bunicul meu, Trandafir Djuvara, era refugiat la Le Havre, impreună cu Curtea Belgiei, pe lângă care el era ministrul plenipotentiar al României.“

„Toată viata mea este o viată romantică“, marturiseste Djuvara intr-un interviu. O viaţă despre care Gabriel Liiceanu scrie in prefata volumului aniversar dedicat lui Neagu Djuvara, recent aparut la Humanitas: „Si cum să nu fie romantică – dacă nu de-a dreptul picarescă – o viaţă in care decorul se schimba la câţiva ani o dată? Care are, in miezul ei, neaşezarea ca regulă, sau un sir nesfârşit de prea multe aşezări trecătoare? Amintirile pe care le scrie in jurul vârstei de 85 de ani sunt ale unui «pribeag» care-si incepe periplul pe harta Europei (si mai târziu a Africii) la scurtă vreme de la nastere: Bucuresti, Sankt-Petersburg, Montreux, Bruxelles, Bucuresti, Sinaia, Nisa, Paris, Bucuresti, Odessa, Bucuresti, Lisabona, Stockholm, Paris, Niamey, Atena, Paris, Bucuresti… La fel de imprevizibile si schimbîtoare îi sunt si preocupările: elev la Sinaia (1924–1927), apoi la Nisa, «printre corsicani, regi afgani si sultani», si Paris (1928–1934), licentiat in Istorie la Sorbona (1937) si apoi doctor in Drept la Paris (1940), elev ofiter de rezervă si artilerist pe Frontul de Est (1941–1943), angajat la Ministerul de Externe la Directia Cifrului (1943), secretar de legatie la Stockholm (1944–1947), «activist» in exilul românesc (1948–1960), jurnalist la Europa Libera (1961), consilier diplomatic si juridic al presedintelui Republicii Niger si profesor de drept international la Universitatea din Niamey (1961–1984), doctor in istorie la Sorbona (1972), din nou activ in exilul parizian (1984–1989), licentiat al Institutului de Limbi si Civilizatii Orientale de la Paris (1988), profesor asociat de istorie la Universitatea din Bucuresti (1991–1997), in sfârsit, unul dintre cei mai indragiti intelectuali ai Romaniei de dupa 1990.“

„Acestea sunt cele trei vieti ale lui Neagu Djuvara. Cea franceză, cea africană, cea românească. Acesta e miracolul vietii lui Neagu Djuvara: cel al revenirii in tara lui dupa o absenţă de 45 de ani, când, intrebându-se si intrebat fiind ce mai caută aici după atâta amar de vreme, a răspuns pe un ton cu inflexiuni evanghelice: «Am venit ca să ofer, nu ca să primesc.»“

 

Despre scrierile sale, Andrei Pleşu spune că „au jucat si joacă, dincolo de valoarea lor intrinsecă, un rol esential in reconstructia normalităţii intelectuale românesti. După decenii intregi in care istoria a trebuit să se strecoare, ca disciplină, printre nenumăratele clisee ideologice, (...) Neagu Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de «ştaif» catedratic si de «exigenţe» conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curăţă, fără dureri, plămânii neoxigenati ai cititorului autohton si convertesc normativitatea solemnă a istoriei de cabinet in pofta vitală de cunoaştere, in obiect al curiozităţii tineresti si al bucuriei“.

AFACERI DE LA ZERO