Dan Gavriş a provocat din nou lumea artistică în mod irepetabil. De la un text al său, curatorul Alexandru Davidian a adunat mai mulţi artişti vizuali şi i-a îndemnat să redefinească, să descompună sau să recompună negrul absolut. Este o îndemn stilistic la care au răspuns, alături de Dan Gavriş, Irina Nistor, Lea Rasovszky, Roman Tolici, Marian Zidaru, Tara von Neudorf şi PTERE SBT. De la Black Box-ul care emană muzică, la desene/picturi pe hârtie de jaluzea, de la „atacul” moral al lui Marian Zidaru, la crucea de fier dintre două taburete de catifea, suita de lucrări înscrise în expoziţia INTO BLACK este însoţită de texte mai mult sau mai puţin explicative ale artiştilor. Conceptual sau nu, negrul poate fi un mediu perfect, o metaforă sau… un sacrilegiu. Fiecare dintre noi însă poate avea o imagine personală a negrului. Negrul absolut… nu aşa cum îl ştiu tipografii ci aşa cum îl văd sau îl simt artiştii… Reproducem mai jos textele din expoziţia INTO BLACK împreună cu invitaţia de a viziona lucrările la Galeria Tipografia din incinta Combinatul Fondului Plastic din Bucureşti. (Remus Andrei Ion)
IULIA NISTOR
Titlul lucrării: „Something between vegan eye shadow and alien organism” – triptic, ulei pe pânză de jaluzea
Materia ca substanţă (hylē) este unul dintre principii. Ea este posibilitatea
a tot ceea ce este, nedefinitul care are nevoie de formă pentru a deveni
existenţă concretă. Este fundaţia pentru orice formare, ea este amorphă,
indefinită, potenţialitate pură, în stare nedeterminată.
În felul acesta defineşte Aristotel materia în contrast cu forma (morphē),
iar fiecare obiect existent este compus din materie şi formă. Fundamentul,
substratul universal al tuturor lucrurilor, este aceeaşi materie primordială:
hylē protē („materia prima”), care există doar în abstracţia gândirii, ca
noţiune. Forma fără materie senzorială este ideea respectiv expresia ei în
cuvânt. Iar fiecare obiect este materie vis-a-vis de un obiect mai „înalt”,
care poate fi format, definit. Doar Dumnezeu este fără materie, este forma
pură („actus purus”).
În pictură (precum şi în multe alte forme ale artei) se întâmplă ceva
interesant: Nu este vorba doar de un simplu obiect, ci de un Obiect
(un obiect la pătrat). Ca obiect simplu, orice suport pictat poate fi numit
pictură. Dar ceea ce este pictat, sau obiectul în sine, poate reprezenta
sau semnifica ceva în plus. Vis-a-vis de ceea ce este reprezentat, pictura
devine din nou materie, în sensul că este formată de o idee, de ceva
intenţionat de pictor, de ceea ce vede un privitor în ea, prin plasarea
într-un anumit context de un curator, etc.
Pe mine mă interesează mai ales situaţia privitorului, care vede şi
interpretează o pictură anume. El, privitorul, dă de fapt o formă
materialului senzorial. Privind o pânză începe o căutare navigată de impresii
senzuale, de indicii date de artist, prin asocieri culturale şi subiective.
Materia rămâne în mişcare în procesul acesta al căutării, ea se transformă şi
se formează prin ideea asociată a privitorului. În acest sens eu încerc să
dau privitorului o materie senzuală care este într-atât indefinită cât evocă
mai multe asocieri si posibilităţi. Astfel încât procesul de căutare să nu
înceteze iar materia să rămână într-o mişcare permanentă, oferind la fiecare
privire altceva care vine la suprafaţa mării negre.
În adâncul mării, acolo unde nu mai ajunge nici o lumină, se găseşte un negru absolut. Iar apa are, de asemenea, asocieri culturale la principiul materiei lui Aristotel. „...water symbolizes the whole of potentiality; it is fons et origo, the source of all possible existence... water symbolizes the primal substance from which all forms come and to which they will return ... for water is always germinative, containing the potentiality of all forms in their unbroken unity...“ M. Eliade „Patterns in Comparative Religion“, 1958, p. 188.
ROMAN TOLICI
Titlul lucrării: „GRANDMATERNITY”, acuarelă şi tuş pe carton
Prin 1999, după absolvirea Academiei, m-am aventurat să propun salonului
anual de pictură de la sala Brâncuşi din Palatul Parlamentului, două picturi
în acrilic pe hârtie, care mi-au fost refuzate. Oricum nu-mi făcusem mari
speranţe şi refuzul mi s-a părut chiar amuzant, amintindu-mi de legendarele
refuzuri din istoria artei. Atunci când am mers să-mi recuperez cele două
lucrări, răspunzătorul de depozit, un pictor în vârstă, returnându-mi
lucrările, a simţit nevoia să-mi explice cumva refuzul comisiei. Ai folosit negru direct, m-a mustrat el. În pictură negrul se obţine din amestec, căci nu există negru absolut în natură, iar folosirea lui în stare pură în pictură este o barbarie. Comisesem un sacrilegiu, folosisem negru direct din tub. Aveam o scuză, căci terminasem grafica şi poate nu cunoşteam toate subtilităţile picturii, dar afirmaţia mi s-a părut hilară, pretenţioasă şi prea-preţioasă, punându-mă totuşi pe gânduri. E adevărat că, în universul vizibil, negrul pur, absolut, este inevitabil alterat de culori, lumini şi reflecţii, iar pictura ce se închină sieşi, în căutarea preţiozităţii amestecurilor de culori rafinate şi bine modelate, evită negrul pur. Dar atunci cum rămâne cu libertatea artistică? m-am întrebat. Dacă în pictură folosirea negrului pur e un sacrilegiu, atunci afirmarea libertăţii artistice constă tocmai în săvârşirea acestui sacrilegiu. Am continuat aşadar să storc tuburi de negru, sperând să provoc furia zeului picturii. Să folosesc şi amestecuri, conform sfatului venerabilului pictor, dar să folosesc şi negrul în stare pură sau să pictez şi să desenez pe suport negru, cazuri în care parcursul modelării formei este inversat în comparaţie cu suportul alb, folosit cel mai adesea în reprezentarea plastică. Negrul în sine m-a fascinat dintotdeauna, ca mister absolut, asociat beznei, necunoscutului, morţii; ştiu că bezna conţine ceva, dar nu văd acel ceva, iar când din acea beznă apare o formă, o lumină, o culoare, acel ceva, până atunci necunoscut, reprezintă bucuria însăşi, căci e mai bine să existe ceva, orice, decât nimic. Iar intensitatea, frumuseţea şi semnificaţia acestui orice, pe lângă atributele proprii, e dată prin contrast de negrul beznei din care provine, de intensitatea angoasei provocate de acea beznă, de acel negru, absolut sau nu, mereu conţinător şi păstrător de mister.
MARIAN ZIDARU
Titlul lucrării: „Iadul minciunii şi al hoţiei”, cărbune presat pe hârtie
1. Întunericul negrului este întunericul pământului negru în care sămânţa
germinează.
2. Ca o definiţie a înţelepciunii, întunericul este locul odihnei şuneori veşnicăţ.
3. Nu întunericul este negru ci conţinutul său. E â mc2 este definiţia perfectă a întunericului înţeles ca locul întoarcerii permanente, a infinitului de nepătruns şi de neînţeles.
4. În lucrările mele negrul este luat ca ameninţare, iar întunericul este
spaţiul care-l naşte.
MARIAN ZIDARU
Titlul lucrării: „Iadul minciunii şi al hoţiei”, lemn, cablu din oţel, acrilic
În opinia mea, Iadul este o formă extremă de mustrare a conştiinţei. Mustrarea extremă la nivelul trupului are ca soluţie ieşirea din trup. Dar n ai unde să scapi pentru că mustrarea de conştiinţă te urmează la nivelul sufletului. Minciuna şi hoţia sunt cele mai “nevinovate” forme de pervertire a conştiinţei. Ele te urmează din fragedă copilărie până la bătrâneţe. Adică toţi minţim, toţi furăm!
LEA RASOVSZKY
Titlul lucrării: „The Heaviest Weight on my Pristine Shoulders”/ „Greutatea cea mai mare pe umerii mei impecabili”, structură metalică din fier în formă de balansoar cu cruce, perne imitaţie catifea
Obiectul The Heaviest Weight on My Pristine Shoulders porneşte de la o formă ludică, cunoscută: leagănul în care se joacă de obicei copiii. La mijloc însă, un element la fel de cunoscut bruiază atmosfera întregului obiect. O cruce austeră, plasată în punctul de mijloc dintre cele două scaune de catifea. Jocul devine un mecanism al manipulării de care adesea nu suntem conştienţi, o forţă care perturbă echilibrul şi care face ca balansul corpurilor să fie mereu urmat de planarea ameninţătoare a crucii de metal.
Singura soluţie e mişcarea, scurtează durităţile, ne căleşte, emoţia întâlnirii cu povara scade din intensitate cu fiecare ridicare şi coborâre. Punctul 0 nu există, iar echilibrul nu este unul static ci imperativ dinamic.
TARA VON NEUDORF
Titlul lucrării: „Ortodonţii”, pastel, acrilic şi colaj pe carton
Negrul reprezintă totul sau aproape totul pentru mine şi cam atâta. Folosesc din greu culoarea negru, categoric în aproape toate lucrările mele şi o consider adevărata sursă a vieţii (artistice şi nu numai). folosesc în toate tehnicile cu care am de-a face, începând cu desen simplu şi terminând cu cvasisculpturi, accesorii fashion sau chiar atunci când se nimereşte să scriu vreun text sau altul. Prefer negrul oricărei alte culori probabil şi fiindcă, luând-o pe firul apei înapoi, se poate zice că-ntr-o ţară ca România, evident, eşti obligat de mic să vezi, vrând-nevrând, dintru-nceput, lucrurile în alb şi negru sau mai tot timpul în alb şi negru.
Pe când albul nu prea are ce să caute-ntr-o asemenea ţară, negrul este omniprezent şi este imposibil să faci abstracţie de asta orice ai face sau mai degrabă n-ai face. Practic faci ce faci sau mai bine nu şi tot la negru ajungi şi bineînţeles la derivatele lui cenuşii sau chiar mai negre decât negrul mumă sau tată sau ce-o fi. Majoritar, probabil, am folosit,
tehniceşte agreând, tuşul sau cerneala neagră, apoi markerul negru şi mai nou culori de ulei negre şi-n perioada studenţiei, la departamentul de grafică din Cluj-Napoca, culoarea neagră de tipar la presele de gravură, linoleum de cele mai multe ori. Paradoxal, totuşi consider negrul legat de optimism şi posibilităţi nelimitate de a exprima toată gama de sentimente şi trăiri umane sau mai pe şleau humanoide, pe alocuri tembeloid-caricaturale.
Cam asta este.
DAN GAVRIŞ
Titlul lucrării: „Psalm”
Am avut mereu o pasiune pentru negrul absolut. Am intensificat cercetările în ultimii ani. Mi-am deschis sertăraşul memoriei de om şi de artist… Din sertar a ieşit uneori Dracu. Alteori am găsit negru la mare, la Techirghiol. Desenam gol pe plajă până adormeam. Visam ritmuri ale vieţii şi morţii în valurile mării. Visam păsări ale cerului. Visam
libertatea contemplând albastrul cerului… Când mă trezeam, o teribilă
bucurie neagră mă cuprindea. Toată plajă era poluată cu desenele
mele… Poluarea mă făcea să uit că sunt invidious pe nămolul tămăduitor
cu care oamenii se împachetau. Am lucrat arbori, turnuri şi mai ales
Psalmi. Am folosit diferite nuanţe de negru pentru a reda verticalitatea,
opţiunea clară… În Psalmi am căutat să exprim: „cronica fiecărei zile, cu
făptuirile şi cu ratările ei”, cum extraordinar remarca Matei Stârcea
Crăciun în textul pentru expoziţia mea de la Simeza.
Psalmii mă linişteau şi mă puneau pe gânduri în acelaşi timp. Ritmul
mistic al bucuriei, al durerii, al slavei şi al luminii reprezintă viaţa,
viaţa mea. Ritmul coborârii Duhului Sfânt către om pe pământ este sigur şi
plin de lumină. Ritmul încercării înălţării spirituale a omului către cer
este anevoios şi uneori cu nuanţe întunecate. Chiar şi cu nuanţe variate
de negru, în funcţie de intensitatea luminii din candela sufletului.
(…) Acum găsesc liniştea în negrul veşmintelor sfinţilor. De la o vreme
nu mă mai pot răcori decât cu sfinţi!
Dan Gavriş – „Visând ritmuri”, text pentru expoziţia personală, Galeria Simeza, Bucureşti, 2012
PTERE SBT
Titlul lucrării: „Black Box”, lemn, pânză neagră
PTERE SBT propune şi impune celor prezenţi cutia muzicală – catedrală pentru Trup şi Suflet. De la funebru la solemn şi invers. Varietăţi sonore
contondente şi bine cântărite de muzică experimentală Întru negru.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
