Ziarul de Duminică

Noi pagini din povestea unui geniu/ de Ziarul de duminică. GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

Autor: Ziarul de Duminica

27.06.2013, 23:49 174

Doina Lemny

Brâncuşi

Artistul care transgresează toate hotarele

Noi Media print

Doina Lemny este una dintre persoanele care cunoaşte îndeaproape viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi. De mai bine de 20 de ani locuieşte la Paris, acolo unde, de altfel, putem spune că are grijă ca numele lui Constantin Brâncuşi să fie păstrat cu sfinţenie. Cercetător la Centrul Pompidou, autoare a numeroase studii, dar şi a monografiei Brâncuşi, ieşite de sub tipar în 2005 la editura pariziană Oxus, în seria „Les Étrangers de Paris – Les Roumains de Paris”. În acelaşi an, cartea a apărut în traducere românească la Editura Junimea din Iaşi. În româneşte a apărut şi „Brâncuşi inedit”.  „În anul 2001, Centrul Georges Pompidou din Paris a primit de la Theodor Nicol, moştenitorul lui Constantin Brâncuşi, un număr de nouăzeci şi şapte de desene şi un fond inestimabil de arhive rămase în succesiunea Nataliei Dumitrescu şi a lui Alexandru Istrati. Prin această ultimă donaţie, fondul Brâncuşi, păstrat de Muzeul Naţional de Artă Modernă prin actul testamentar lăsat de sculptor la 12 aprilie 1956, se reîntregeşte şi este pus la dispoziţia cercetătorilor.”
Din impresionantul material inedit - însemnări olografe, corespondenţă cu prieteni de pretutindeni, proiecte -, cercetătoarea Doina Lemny de la Centrul Pompidou a publicat deja două volume.

Cartea de faţă ne propune să trecem împreună cu Brâncuşi tot felul de frontiere, geografice, istorice sau formale. Din România natală la Paris, treversând Europa şi călătorind în Statele Unite, în India şi în Egipt, Brâncuşi înfăptuieşte un parcurs artistic bogat care-i permite să realizeze o operă originală, purificată de orice influenţă. Dar şi mai importante sunt elementele care îl portretizează pe Brâncuşi omul – pasiunea sa pentru jazz, muzică în general şi fotografie, iubirile sale nenumărate, inclusiv cu pianista englezoaică Vera Moore, care îi va dărui un fiu nerecunoscut. „Brâncuşi era – spunea Peggy Guggenheim, şi ea căzută în mrejele lui – un minunat omuleţ cu barbă, cu ochi profunzi, străpungători: o combinaţie de ţăran şiret şi de geniu. Făcea totul ca să fii fericit alături de el; era un adevărat privilegiu de a-l cunoaşte.”

Un album remarcabil, cu o iconografie enormă, copleşitoare, care îl arată pe Brâncuşi altfel decât îl ştiam.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO