Ziarul de Duminică

Nostalgia sutienelor arse

03.06.2006, 00:00 23

Temei feminismului revansard i se adauga acum o componenta retro: multe dintre admiratoarele papusii Barbie din anii ''70 privesc inapoi cu man(dr)ie...

Unele intelectuale post - flower power, cu sani mai mici sau mai mari dar, toate, cu un apetit pentru emancipare care il depasea pe cel sexual, obisnuiau, cu trei-patru decenii in urma, sa se adune in piata publica sau pe marile bulevarde pentru a-si da foc sutienelor, marcand astfel sfarsitul unor milenii de discriminare misogina. Desigur, Victoria''s Secret nu se bucura prea tare, insa dezbaterile de idei infloreau: Cu par axilar sau fara? Cu ceara epilatoare pe gambe sau cu mici savane? Cu farduri sau fara vreun element de make-up? De ce femeia trebuia sa fie cocheta pentru a seduce, in timp ce barbatului ii era suficient sa existe si, periodic, sa-si coboare lenevos privirea spre harem? De ce femeia trebuia sa preia numele barbatului si nu invers? In general, de ce femeia era nevoita sa plateasca atatea biruri convertite in conventii sociale, care o transformau intr-o vasala eterna a masculinitatii dominante?

In Times Literary Supplement - versiunea online - Mary Beard (atentie la simbolistica implicita a numelui!) comenteaza eseul-pamflet "Female Chauvinist Pigs" semnata de Ariel Levy. In volumul respectiv, este deplansa orientarea tinerei generatii feminine spre artificialitatea seducatoare, de la obsesia implantului mamar la entuziasmul (?) snob pentru pornografie, considerate "stereotipuri ale sexualitatii feminine contemporane", dimensiuni simplificatoare ale culturii moderne, dar si noi cai de inrobire socio-culturala a femeii de azi. Un aer nostalgic, cu referire la anii revolutiei feministe de altadata, pare sa dubleze multe dintre elementele argumentatiei. De pilda, doamna Levy pare sa nu inteleaga cum, dupa atatea decenii de lupta, femeile americane tolereaza sau, chiar, incurajeaza un reality show de tip Girls Gone Wild, in care adolescente americane se lasa filmate - contra unui tricou sau a unei sepcute - in cele mai lascive ipostaze: dezvelindu-si sanii, masturbandu-se sau implicandu-se - mai in joaca, mai in serios - in acte de lesbianism in grup. Cum, de asemenea, nu poate sa accepte ca sexul oral, pierderea virginitatii, curele de slabire sau flecareala despre haine pot fi temele principale ale blogurilor de succes.

In spatele tuturor acestor satisfactii de substituire facute publice cu voluptate, autoarea identifica intotdeauna un barbat ticalos care perverteste un suflet innocent de femeie. Un barbat care are tupeul sa denumeasca un sampon "Blonda tampa" si sa-l mai si transforme intr-un boom commercial! Un barbat care o promoveaza arhetipal pe Pamela Anderson! Un barbat care a inventat corectia chirurgicala a labiilor! O colectie de ticalosi ireductibili, al caror unic deziderat e sa transforme femeia intr-o sclava a erotismului desantat.

Ceea ce - remarc impreuna cu recenzenta din TLS - nu intelege doamna Levy e ca, poate, femeile cumpara samponul cu pricina din ratiuni subversive, posibil (auto)ironice, sau ca, poate, multe dintre femeile care o admira pe Pamela nu isi doresc neaparat sa o imite triplandu-si volumul sanilor. Feminitate, tu, dureros de mediatica!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO