MARTORI

Noviodunum, azi Isaccea (I)

17 aug 2007 Autor: Alexandru Barnea

Noviodunum, azi Isaccea (I)

Inscriptia de la Niculitel

In volumul sau Antichitatile crestine din Dobrogea, aparut in limba germana la Bucuresti in 1918 si in traducere la Editura Academiei Romane in 2005, Raymund Netzhammer se opreste la un moment dat asupra unui "loc sfintit prin sangele martirilor, anume Noviodunum, aflat pe locul unde acum este situat oraselul Isaccea".
Asezarea dobrogeana actuala este un mic port la Dunarea de Jos. In marginea ei dinspre Galati se afla o cariera de piatra, iar spre malul Dunarii - cladirea unei vechi regii de tutun. Tot aici, langa ulita principala catre Dunare, trecatorul vede o moschee mica si cocheta ce puncteaza istoria unei asezari care, desigur, dispune si de o biserica cu hramul Sf. Gheorghe, fapt tipic pentru regiune. De remarcat, ca si in alte localitati dobrogene, ca, dupa Razboiul de Independenta de la 1877, crestinii majoritari nu s-au suparat, ca in alte zone din Balcani, pe moschei.
Asa se face ca le vedem si azi, ca in Isaccea, intregi si la locul lor. Mai sunt inca multe lucruri de spus despre acest orasel foarte viu, unde au trait, traiesc sau de unde au plecat personalitati importante ale culturii romanesti, de demult si de astazi. Pe unii, precum familia profesorului Caloianu, i-am cunoscut cu multi ani in urma, copil fiind si apoi tanar arheolog. Erau, ei si altii din elita locului, impinsi spre amurg si cel putin neglijati de un regim comunist care, daca nu strivea sau persecuta, neglija voit intelectualii, cu atat mai mult daca nu cooperau si mai erau si proprietari.
Dincolo de aceasta realitate in mers exista si o alta care isi astepta redescoperirea. Ruinele ingropate sub daramaturi si pamant ale orasului antic Noviodunum se vad si astazi in cuprinsul unui promontoriu spectaculos, de la nord-est de orasul actual, in malul drept al Dunarii. Locul ales de oameni aici cel putin din vremea pietrei slefuite, adica din Neolitic, a fost ocupat neintrerupt de atunci pana in Evul Mediu, printre altii de bizantini, apoi de otomani, si pana in zilele noastre, chiar daca asezarea s-a concentrat spre amonte. Explicatia? Acolo se afla cel din urma loc unde se ingusteaza foarte mult albia fluviului, traversarea si comunicarea intre un mal si celalalt fiind mai lesnicioasa. Un fel de vad, cum se mai zice.
Rolul de legatura, de punct de trecere a vadului de la Isaccea, se poate vedea, pentru Preistorie, Antichitatea greco-romana si Evul Mediu, mai ales in descoperirile arheologice aflate de o parte si de alta a fluviului. Din pacate, insa, cercetarea normala a fost impiedicata de multe decenii incoace de granitele si de prejudecatile politice. Sunt, totusi, martori pe care nimeni nu-i poate inlatura. Intre ei, toponimia antica transmisa din epoca greco-romana prin sursele scrise ale vremii. La Isaccea era atunci Noviodunum. Pe malul stang al Dunarii, in sudul Basarabiei si fata in fata cu Noviodunum, era Aliobrix. Oricat s-au straduit autoritatile care au detinut in ultimele decenii asezarea numita Cartal si apoi (tradus) Orlovka sa stearga de pe teritoriul acesteia ruinele romane ale fortaretei Aliobrix, martorul toponim antic ramane, ca si o parte a vestigiilor de acolo, unele inregistrate partial in perioada interbelica de catre arheologul iesean Paul Nicorescu.
Toponimele sus-amintite, cu grija inregistrate de carturarii greci si romani, vorbesc de la sine. Ele arata, din punct de vedere lingvistic, originea lor celtica. Aceasta se explica prin trecerea pe aici spre sud a unui val important de celti prin secolul al III-ea inaintea erei noastre. Celtii au lasat urme si in alte locuri, tot pe Dunare. Este cazul toponimului antic Durostorum, devenit in Evul Mediu Dristra, cu diverse variante precum Dristor, nume purtat de o strada mai veche din Bucuresti, acelasi loc fiind Silistra de pe teritoriul Bulgariei de azi.
Ceea ce nota, in trecerea sa pe la Isaccea in iunie 1907, Raymund Netzhammer avea sa se adevereasca printr-o descoperire intamplatoare din 1971. La Niculitel, asezare contemporana aflata in teritoriul administrat in Antichitate de catre orasul Noviodunum, colegul arheolog Victor Bauman de la Muzeul din Tulcea a efectuat o sapatura de identificare a unei constructii de zidarie aparute in urma unei viituri. Constructia s-a aratat a fi o cripta special amenajata in epoca romana tarzie spre a adaposti osemintele (moastele, cum se mai spune) unor martiri crestini. S-a pastrat intacta inscriptia cu vopsea rosie care ii numea astfel in greceste: "Martyres: Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos". Iata-i asadar pe "Philippos si ai sai", cum ii numea citand Actele martirice pentru data de 4 iunie Raymund Netzhammer pe martirii de la Noviodunum in lucrarea citata mai inainte. Fusesera ingropati de crestinii locali, poate in ascuns, mai departe de oras. Abia cand credinta crestina a fost libera, locul a devenit unul de cult, iar mai tarziu s-a refacut cripta si apoi s-a construit basilica crestina care-i adapostea sub altar. Astazi locul este bine protejat si se poate vizita, iar osemintele au fost preluate de catre Manastirea Cocosu din apropiere. Biserica Ortodoxa Romana i-a readus pe martiri in calendar, cu nume usor romanizate, potrivit unui obicei mai vechi, la aceeasi data de 4 iunie cand sunt pomeniti de martirologiul mentionat anterior.
Mai mult inca, parca pentru a confirma cuvintele episcopului, la cercetarea continuata in 1973 a criptei a aparut, intr-un compartiment aparte al acesteia, o alta inscriptie, tot in limba greaca, spunand: "Aici si acolo (se afla) sange de martiri".

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.08.2007

 
Cuvinte cheie:
Noviodunum
, azi
, Isaccea
, (I)
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide