Ziarul de Duminică

„Nu existăm cultural decât împreună”/ de Ziarul de duminică

„Nu existăm cultural decât împreună”/ de Ziarul...

Autor: Ziarul de Duminica

11.03.2016, 00:00 182

Solomon Marcus – Nevoia de oameni, 1, editura Spandugino, colecţia Distinguo

 

Excelentă carte, tipărită în plus în condiţii minunate, pe hârtie tip biblie culoare ivoire. Nu trebuie să-l mai prezentăm pe autor, matematician şi academician ajuns la o vârstă venerabilă, autor a zeci, sute de articole şi a zeci de cărţi. Acest volum este despre alţii, adună texte recuperate, publicate de-a lungul deceniilor în diferite periodice sau ca prefeţe la diferite volume, sau chiar conferinţe (cel mai vechi text este din 1977, cele mai noi din 2015). O lucrare antologică şi monumentală, de peste 900 de pagini.

„Scriu în primul rând despre oameni de catedră, personalităţi care au onorat spiritul uman; despre oameni din perioade istorice foarte diferite; în primul rând despre matematicieni, dar şi despre oameni venind din alte orizonturi, din informatică, fizică, chimie, medicină, istorie, lingvistică, sociologie, economie, antropologie, filosofie, literatură, inginerie, muzică, regie teatrală; scriu în primul rând despre români, dar şi despre câţiva mari savanţi străini; despre profesori ai mei, despre colegi de generaţie, despre foşti studenţi ai mei. Unii mai mult, alţii mai puţin, ei fac parte din biografia mea.”

„Copil fiind, sufeream dacă, ieşind din casă, nu întâlneam, pe uliţa care şi azi se  cheamă strada Iernii, alţi copii. Începeam a-i striga, chemându-i la joacă. Apăreau imediat pe la ferestre, de prin curţi, bucuroşi şi ei de chemarea mea, pentru înălţarea unui zmeu sau pentru un joc de-a v-aţi ascuns. Această nevoie de fiinţe umane cu care să avem o senzaţie de a fi împreună într-un anume joc s-a păstrat pe tot parcursul vieţii, dar semnificaţia lui împreună s-a metamorfozat şi s-a îmbogăţit mereu, jocul a fost mereu altul. Nevoia de oameni care la rândul lor să aibă nevoie de noi ne ajută să dăm un sens vieţii.”

„Nu existăm cultural decât împreună, în solidaritate cu cei care ne-au precedat şi cu cei cu care suntem contemporani. În spiritul acestui adevăr pe care nu avem voie să-l uităm, public această carte.”

Sunt atât de multe personalităţile despre care scrie Solomon Marcus că ne-ar lua o mare parte din articol să ale amintim. O facem totuşi: George Bariţiu, Gottlob Frege, Spiru Haret, Al. Rosetti, Gheorghe Mihoc, Caius Iacob, Mihail Neculcea, Eugene Ionesco, Lupasco, Jantsch, Prigogine, Dimitrie Gusti, Claude Levi-Strauss, Matila Ghyka, Paul Erdos, Nicolae Ciorănescu, Aram Frenkian, Gheorghe Marinescu, Aristide Halanay, Cabiria Andreian, Martin Jurchescu, Leon Livovschi, Euler, Bourbaki, C.T. Ionescu Tulcea, Nicu Boboc, Ciprian Foiaş, Dragoş Vaida, Marius Sala, Alexandru Balaban, Mihail M. Cernea, Andrei Şerban, Mihai Botez, Costake Teleman,  C. D. Zeletin, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Virgil Nemoianu, Radu Cârneci, Marin Mincu, Marin Sorescu, Mihai Zamfir, Mihai Gramatopol, Jean Askenasy, Ilie Pârvu, Mihai Dinu, Grigore Vieru, Nicolae Popescu, Basarab Nicolescu, Paul Dan Cristea, Elizabeth Sombart, Gheorghe Păun, Daniel Dăianu, Gheorghe Benga, Victoria Fonari, Sorin Stati, Mihaela Mancaş, Nicolae Saramandu, Andrei Vernescu, Ioan Dănilă. Dar şi mulţi alţii.

Autorul mai precizează pe coperta a patra că „această carte face pereche, într-un fel, cu Întâlniri cu Solomon Marcus (2 volume, apărute tot Ed. Spandugino, 2011), în care alţii scriu despre mine.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24