Ziarul de Duminică

O carte neaoş românească ne soseşte din America/ de C. George Sandulescu, Lidia Vianu

O carte neaoş românească ne soseşte din America/ de...

Autor: C. George Sandulescu, Lidia Vianu

02.05.2013, 23:46 76

Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din Bucureşti, The British Council, Institutul Cultural Român şi Ambasada Republicii Irlanda, anunţă publicarea volumului Doris Plantus - Sihastrul. The Hermit. Carte scrisă în limba română. Bilingual Edition. Editată de Lidia Vianu.
Doris Plantus s-a născut la Detroit dintr-un tată bucovinean şi o mamă din Banat. În anul 2013, când autoarea împlineşte 56 de ani, Contemporary Literature Press îi publică, iată, în premieră, o carte scrisă într-o limbă română splendidă — cu care foarte puţini români, născuţi şi crescuţi în România, se pot cu adevărat mândri.
În Statele Unite, Doris Plantus este profesoară universitară de literatură. Ea însăşi se descrie ca „traducătoare şi scriitoare bilingvă, publicată în măsură modestă.” Îndreptăm această stare de lucruri, publicând în limbile română şi engleză, chiar în traducerea autoarei, o povestire despre Facerea Lumii, sau, mai bine zis, o sumă de povestiri despre facerea lumilor, legate la un loc într-un text care aduce cu „Luceafărul” şi cu „Meşterul Manole” în acelaşi timp.
Sihastrul parcurge aventurile limbii române de la Biblie la The Big Bang. În egală măsură, el îmbină tonul grav al căderii şi înălţării cu zâmbetul zeflemitor al lui Anton Pann. În plus, Doris Plantus răstoarnă mitul lui Satan, care, în The Hermit, este Lucifer în persoană — mesagerul luminii, respectat de Divinitatea însăşi.
Povestirile se întrepătrund, căderile anticipează ridicările repetate spre lumină, îngerul intră în trupul omenesc al eroilor, şi toate întâmplările curg cât se poate de spontan. Peştera Sihastrului este cosmosul, iar naraţiunea nu are nici început, nici sfârşit.
Meditaţia cosmogonică nu este un subiect nou: ea revine tot mereu, de la Biblie la contemporanul nostru, Julian Barnes, în cartea lui intitulată Lumea în 10 capitole şi ½. Acest mic volum despre o obsesie fără limite a minţii omeneşti are meritul de a face din nesfârşire povestea spiritualităţii româneşti. Este o poveste scrisă într-o limbă română de mare forţă expresivă, într-un stil cum nu se poate mai elegant, şi cu reale valenţe filosofice. Să nu uităm că autoarea s-a ocupat îndelung nu numai de Lucian Blaga, ci şi de Ionel Teodoreanu.
 

Doris Plantus: Sihastrul. The Hermit, editat de Lidia Vianu s-a lansat oficial la data de marţi 23 aprilie 2013. cartea poate fi consultată şi descărcată la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/doris-plantus-sihastrul.html

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO