Ediţie îngrijită de dr. Dumitru Dobre, drd. Andreea-Iustina Tuzu
„Volumul de faţă se deschide sub atmosfera anului 1939, cu o scrisoare adresată lui Grigore Gafencu (foto 1, 2) de către Mircea Djuvara care exprimă, în fraze puţine şi scurte, dar atotcuprinzătoare, starea de profundă îngrijorare şi preocupările reprezentanţilor României în afara graniţelor ţării, într-un context internaţional tumultuos, faţă de raporturile pe care România era de dorit să le stabilească cu Germania: „Azi este însă pentru noi un moment şi grav şi propice, pe care nu trebuie să-l pierdem. O mare nervozitate domneşte în această clipă în sferele dirigente germane, nervozitate care ne poate fi fatală, dacă nu suntem extrem de atenţi şi de curtenitori faţă de guvernul german. (...) Germania este gata să dezlănţuie un conflict în care Polonia şi România ar fi primele victime, dacă i-am înfăţişa pretextul unui gest inamical. (...) trebuie să ne rezervăm o atitudine neutră şi chiar amicală faţă de Germania, cu care ar fi chiar bine să intrăm în oarecare negocieri, dacă nu vrem să fim tocmai noi pretextul dezlănţuirii unui conflict pe care şi apusenii, ca şi noi, vrem, cu orice preţ, să-l evităm; e singura speranţă a păcii pentru clipa de faţă.” În acelaşi registru, al radiografierii contextului internaţional al anilor 1939-1940 şi al prezentării unor strategii şi acţiuni de politică externă românească din această perioadă, se înscriu şi următoarele scrisori.” (Cuvânt-înainte)
„Volumul de faţă abordează o altă faţetă a activităţii de excepţie a lui Grigore Gafencu, om politic, diplomat şi gazetar, aflat în exil, din noiembrie 1941, până la data decesului său, 30 ianuarie 1957. După volumul apărut în 2013, care a făcut referire la urmărirea lui Grigore Gafencu de către structurile Securităţii, de data aceasta aducem în atenţia cititorilor activitatea laborioasă a diplomatului, reflectată în epistole, expediate şi primite. Acestea tratează o gamă largă de probleme, de esenţă fiind: apărarea intereselor României la Conferinţa de Pace de la Paris; situaţia politică internaţională; gravele neînţelegeri din exilul românesc; rolul său în crearea U.E.F. şi N.E.I. Predominante sunt însă scrisorile care analizează, în spirit critic, situaţia exilului românesc.
Au fost selectate, din fondul de arhivă personal Grigore Gafencu, 97 de scrisori din perioada: 1939-1940; 1943-1950; 1952-1957. Scrisorile sunt însoţite, în mare parte, de note explicative ale editorilor, asupra persoanelor şi a evenimentelor istorice la care acestea fac referire.” (Notă asupra ediţiei)
Redăm câteva dintre scrisorile cuprinse în acest volum
1
5 aprilie 1939
Iubite Domnule Gafencu,
Sosesc, azi, din Paris, după ce am stat două săptămâni în Germania, la Kiel, cu prilejul unui Congres de ştiinţă politică şi drept internaţional. La acest Congres a participat aproape toată intelectualitatea germană, în prezenţa şi cu asentimentul reprezentanţilor Guvernului din Berlin şi a autorităţilor regionale cele mai înalte. Am putut astfel sta prieteneşte de vorbă cu foarte multă lume şi am avut prilejul de a simţi limpede pulsul momentului de faţă în Germania. Nu ştiu ce se va mai putea petrece peste o lună sau mai curând. Azi însă este pentru noi un moment şi grav şi propice, pe care nu trebuie să-l pierdem. O mare nervozitate domneşte în această clipă în sferele dirigente germane, nervozitate care ne poate fi fatală, dacă nu suntem extrem de atenţi şi de curtenitori faţă de guvernul german. Sunt foarte îngrijorat de veştile ce citesc în ziarele franceze de azi asupra unei adeziuni exprese a ţării noastre la politica anglo-franceză. Sunt convins că, în momentul de faţă, un asemenea act, ca şi orice alt angajament al nostru faţă de Londra şi de Paris, ar fi o greşeală catastrofală şi trebuie, cu orice preţ, evitată; căci ne-ar aliena definitiv şi pentru multă vreme orice înţelegere a intereselor noastre din partea Germaniei, înţelegere care acum este posibilă chiar peste capul Ungariei. Germania este gata să dezlănţuie un conflict în care Polonia şi România ar fi primele victime, dacă i-am înfăţişa pretextul unui gest inamical. Am fost însă unanim asigurat că Germania vede cu mare simpatie existenţa şi hotarele României, pe baza tratatului economic recent încheiat; dar cu o singură condiţie, aceea ca România să nu facă niciun gest inamical şi să stea în afară de influenţa ţărilor apusene. Dacă Londra şi Parisul doresc să ia angajamentul unilateral de a ne garanta frontierele, contra oricărui atac, atât mai bine; dar noi – ca şi Polonia – trebuie să ne rezervăm o atitudine neutră şi chiar amicală faţă de Germania, cu care ar fi chiar bine să intrăm în oarecare negocieri, dacă nu vrem să fim tocmai noi pretextul dezlănţuirii unui conflict pe care şi apusenii, ca şi noi, vrem, cu orice preţ, să-l evităm; e singura speranţă a păcii pentru clipa de faţă. Am convingerea că orice gest prietenesc al nostru faţă de Germania, pe baza absolutei noastre independenţe şi a intangibilităţii hotarelor noastre, ar fi încă primit de această ţară cu o adevărată bucurie. El ne-ar putea ajuta să trecem printr-o perioadă foarte grea, fără a angaja definitiv viitorul şi ar contribui mult la menţinerea păcii generale. Aceasta trebuie s-o înţeleagă Londra şi Parisul. Anglia şi Franţa nu ne pot fi la noi de niciun ajutor militar decisiv, iar în privinţa unui eventual sprijin rusesc, bunul simţ trebuie să ne spună că suntem datori, cu orice preţ, să ne lipsim de el.
Iartă-mă, te rog, iubite domnule Gafencu, de aceste rânduri scrise în mare grabă, ca să-ţi ajungă cu o oră mai devreme. Dar m-am crezut dator în conştiinţa mea de român să-ţi aduc la cunoştinţă, în acest moment hotărâtor, o stare de fapt pe care am constatat-o limpede ca lumina zilei în Germania. Totul depinde acum de înţelegerea şi diplomaţia noastră.
Al d-tale cu vechi şi foarte alese sentimente,
Mircea Djuvara
Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale (în continuare se va cita S.A.N.I.C), fond Grigore Gafencu, dosar nr. 76, ff. 1-2
4
Braşov
7 decembrie 1939
Domnule ministru şi prieten drag,
La întoarcere în Bucureşti, am încercat să aprofundez ipotezele politice pe care le-am dezbătut împreună:
Cursul accelerat al evenimentelor, comunicatele prin radio şi ştirile primite de la persoane bine informate explică multe.
1. Făcând abstracţie de importanţa aranjamentului germano-rus, pare să fie imposibil ca Germania să fi lăsat mână liberă Rusiei în Europa de est, atât la nord, cât şi la sud.
2. În nord, Rusia acţionează singură, în sud, zonele de interes trebuie să fi fost delimitate: ar fi dificil să admitem că Germania ar fi renunţat la pretenţiile sale în ceea ce priveşte „Lebensraum” în regiunea Dunării şi în Balcani.
3. Campania de presă sovietică, având ca subiect Basarabia, trebuie luată serios în considerare. Ea reaminteşte, într-un mod straniu, de ecourile care au precedat invazia teritoriului nostru şi pe cel al Finlandei. Sau Germania şi-a dat dinainte acordul pentru aspiraţiile ruse, sau va fi ameninţată să acţioneze imediat pentru a-şi salvgarda interesele în sud-est.
Vă doresc din suflet să evitaţi o criză asemănătoare, dar aceste previziuni nu par a fi imposibile.
Ne putem teme că Germania şi Rusia doresc să-şi realizeze proiectele înainte de declanşarea unei acţiuni serioase în Occident.
4. În aceste condiţii, presiunea poate avea loc de la o zi la alta din ambele părţi, aproape simultan. Căile de comunicare riscă să fie tăiate.
Amintindu-mi de cuvintele dumneavoastră în ceea ce priveşte plecarea noastră în circumstanţe asemănătoare, cred că este de datoria mea să vă atrag atenţia că într-o zi vă puteţi afla în imposibilitatea materială de a va realiza promisiunea, mai ales dacă rămânem la Braşov, fără viză şi documentele necesare, la o distanţă de 170 km de Bucureşti şi aproape 600 km de frontieră.
După primul atac aerian, toate măsurile pot deveni inoperante. Eu ştiu, din experienţă, care aspecte au toate comunicaţiile într-o situaţie asemănătoare. Din cauza noii situaţii, mă simt obligat să reiterez cererea de a ne permite să vă părăsim ţara pentru o destinaţie pe care am stabilit-o de curând.
Instalarea noastră imediată la Bucureşti mi se pare că va diminua mult riscul unei surprize. Urgent trebuie să obţin vizele necesare pe paşaportul meu. V-aş fi foarte recunoscător să binevoiţi a-mi da răspunsul, sper că va fi favorabil, domnului M. Rogoyski, purtătorul acestei scrisori.
Aceleaşi consideraţii se aplică, de asemenea, şi domnului şi doamnei Roman, aflaţi în aceeaşi situaţie.
Domnule ministru, vă rog să acceptaţi soluţiile mele,
J. Beck
S.A.N.I.C., fond Grigore Gafencu, dosar nr. 74, ff. 3-4
5
le 4 janvier 1940
Son Excellence Grigore Gafencu
Ministre des Affaires Étrangères du Royaume de Roumanie
En me souvenant toujours des conditions dans lesquelles j’ dû chercher l’hospitalité sur le sol roumain, je vous prie, monsieur le ministre, de vouloir bien transmettre les expressions de ma reconnaissance à sa Majesté le Roi pour l’accueil qui m’a été réservé dans votre beau pays.
Je tiens à souligner tout particulièrement qu’au cours de tout mon séjour en Roumanie j’ai eu à maintes reprises l’occasion d’apprécier votre bonne volonté, monsieur le ministre, de tenir compte de mes désirs et je saisis cette occasion pour vous présenter les expressions de ma vive reconnaissance ainsi que mes très sincères remerciements.
Veuillez agréer, monsieur le ministre, les expressions de ma considération très distinguée,
Ignacy Moscicki
S.A.N.I.C., fond Grigore Gafencu, dosar nr. 82, ff. 1-2
Fribourg
4 ianuarie 1940
Excelenţa Sa Grigore Gafencu,
Ministru al Afacerilor Străine al Regatului României
Amintindu-mi mereu de condiţiile în care a trebuit să caut ospitalitatea pe pământul românesc, vă rog, domnule ministru, să transmiteţi expresia recunoştinţei mele Majestăţii Sale Regele, pentru primirea făcută în frumoasa dumneavoastră ţară.
Vreau să subliniez, în mod special, că pe tot parcursul sejurului meu în România am avut de nenumărate ori ocazia de a aprecia bunăvoinţa dumneavoastră, domnule ministru, de a ţine cont de dorinţele mele şi profit de această ocazie pentru a vă prezenta expresia profundei mele recunoştinţe şi sincere mulţumiri.
Primiţi, vă rog, domnule ministru, expresia profundei mele consideraţii,
Ignacy Mościcki
S.A.N.I.C., fond Grigore Gafencu, dosar nr. 82, ff. 1-2
17
28 martie 1945
Scumpe Domnule Ministru,
Folosesc una dintre prea rarele ocazii prin care pot să vă scriu ceva mai mult. Am fost foarte mişcat de gândurile ce mi-aţi trimis prin scrisoarea către dl Cretzianu şi sunt într-adevăr fericit că nu m-aţi uitat. Nu încetez o zi să mă gândesc la dumneavoastră şi n-am pierdut speranţa că într-o bună zi vă voi revedea.
De la noi, ştirile sunt din ce în ce mai proaste; aş spune chiar: disperate. Domnul C. vă pregăteşte o lungă şi documentată cronică a evenimentelor. Cu voia dânsului, o întregesc cu impresiile şi convingerile pe care le-am câştigat la întoarcerea, ca dintr-un coşmar, din călătoria pe care am făcut-o în ţară, la începutul lunii noiembrie. Am stat la Bucureşti o lună încheiată.
Beţiile, furturile, crimele cele mai vulgare şi violurile formau spectacolul de fiecare zi al oraşului. Alături de armatele de ocupaţie, canalia locală, aceleaşi personaje care până mai ieri dădeau lecţii de naţionalism cu bastonul şi care te asigură azi la voi, cu mijloace mult mai constrângătoare, că naţia românească e o minciună burgheză, că lupta nu mai are loc decât pentru patria proletară etc.
Infima, dar extrem de violenta minoritate, care stăpâneşte azi destinele noastre, a devenit un instrument în mâinile unei puteri străine. Rostul aşa zisului guvern român este să săpunească panta căderii. Atitudinea generală a ruşilor faţă de noi, până la constituirea administraţiei Groza, era caracterizată prin duritate şi suspiciune, atât de pronunţate, încât nu permiteau decât o singură explicaţie: planul deliberat de absorbţiune.
Formele de presiune au sporit şi au devenit mai puternice şi mai făţişe după prima călătorie a d-nului Vâşinski la Bucureşti (începutul lui noiembrie trecut). Guvernul, care la acea epocă mai însemna o încercare de rezistenţă românească, era pus în imposibilitate absolută de a guverna. Din tot teritoriul ţării, o treime abia îi revenea spre administrare:
1. În Moldova, autorităţile româneşti erau gonite de prefecţii şi primarii, în marea lor majoritate ruşi, care uzurpaseră puterea la adăpostul armatelor de ocupaţie.
2. În Transilvania de Nord, autorităţile noastre erau silite să se retragă, iar guvernul constrâns să declare că această măsură era urmarea exceselor gărzilor înarmate ale domnului Maniu.
3. În Dobrogea, cel puţin, se tindea la o adevărată anexiune sufletească, prin violenţă, la Uniunea Sovietică.
Era evident că, cu ajutorul anarhiei politice şi economice, se încerca crearea climatului necesar şi a condiţiunilor practice pentru răsturnarea regimului, răsturnare ce urma a fi înfăţişată apoi ca un rezultat al voinţei maselor. Vă citez în acest sens:
a. aplicarea şi interpretarea condiţiunilor de armistiţiu cu cea mai desăvârşită rea credinţă/despăgubirile, bunăoară, sunt calculate la preţul mărfurilor din 1938; vom plăti deci, în decurs de 6 ani, cel puţin de trei ori cuantumul fixat de convenţie;
b. rechiziţii de materii prime, decontarea instalaţiilor, confiscarea a 50 mii vagoane (din 75 mii cât posedam!) etc.;
c. imixtiuni directe în treburile noastre, sub pretextul stârpirii „reacţionarilor”, „antonescienilor”, „cripto-fasciştilor”, care mergeau de la suspendarea ziarelor până la cenzura exercitată de serviciul tipografiilor, chiar a comunicatelor guvernului „pentru că cuprindeau atacuri împotriva muncitorilor şi partidului comunist”.
Pe urmă au venit: admirabilul discurs al generalului Rădescu, pronunţat la radio fără ştirea ruşilor (de atunci, bietul nostru post de emisiune e o sucursală a reţelei de difuziune sovietice); a doua călătorie a dlui Vâşinski la Bucureşti; formarea guvernului Groza; reforma agrară (care nu este o expropriere, pentru care orice om cu simţul realităţilor politice ar avea nu numai aprobare, dar şi respect, ci o simplă confiscare a pământurilor); „cadoul” Transilvaniei; înfiinţarea „gărzilor cetăţeneşti” (vă mai amintiţi de „poliţia legionară”?) sub conducerea unui fost ofiţer român fugit în Rusia în 1936 şi înapoiat în Bucureşti odată cu organele N.K.V.D., după 23 august, pe nume Emil Bodnăraş; extinderea legii pentru pedepsirea criminalilor de război şi a răspunzătorilor pentru dezastrul ţării – ceea ce pregăteşte naţiei ruşinea tribunalelor populare după modelul bulgăresc, cu acuzatori de comandă, apărători care învinuiesc acuzaţii şi acuzaţi care-şi recunosc mai multe păcate, chiar decât cele înfăţişate de procurori. Oameni ca dumneavoastră nu mai pot intra în ţară, pentru că au simţit datoria şi au avut curajul să-şi apere patria, aşa cum o înţelegeau mai bine. Niculescu-Buzeşti îmi spunea că, chiar în primele consilii de miniştri ale guvernării Sănătescu, comuniştii v-au cerut arestarea, pentru că aţi publicat o carte antisovietică.
Nu ar fi poate de ajuns ca aceste fapte şi această situaţie din România să alarmeze pe anglo-americani dacă, din partea Rusiei, n-ar fi vorba de o tactică generală care tinde la câştigarea întregii Europe. Şansa noastră stă poate tocmai în faptul că problema românească, privită în acest ansamblu, nu mai este decât un detaliu. În Bulgaria şi Grecia, ştiţi ce s-a petrecut. De asemenea, în Iugoslavia. Pentru întregirea tabloului, trebuie adăugate numai schimbările din Ungaria. Un jurnalist englez care venea de pe front a atacat guvernul imediat după constituire.
d. Tactica politică cu totul neadecvată: la presiunile şi intimidările comuniştilor, la manifestările de stradă şi din presă, s-a răspuns... cu amânări şi negocieri fatale. Carenţa de organizare a partidelor istorice, pasivitatea în presă, timorarea excesivă în actele de guvernare (până la admirabila, dar neputincioasa ieşire a generalului Nicolae Rădescu), au dus la formula nenorocită Groza-Tătărescu.
e. Eroarea comisă faţă de Tătărescu, mai întâi, breşă în partidul liberal, iar apoi simplu şi dorit instrument în mâna comuniştilor.
f. La atâtea alte semne de inconştienţă, adăugaţi frământările interne din Partidul Naţional-Ţărănesc, sau unele fricţiuni între Partidul Naţional-Ţărănesc şi cel liberal.
Care-i bilanţul astăzi?
Opera de guvernare de care avea nevoie ţara este azi în mâna unor aventurieri, o operă de destrămare şi de aservire.
Armistiţiul nu se mai aplică „cu cedările necesare”, ci în sensul prăbuşirii economice a ţării.
Ordinea publică internă a încăput pe mâna unei bande de terorişti; armata, jandarmeria, poliţia.
Bunpetri mi-a afirmat, la Bucureşti, că în teritoriile cucerite de armata roşie a fost instalat cel mai pur regim bolşevic: proprietarii au fost goniţi, averile lor confiscate, băncile, fabricile, uzinele, fermele „naţionalizate” etc. Dacă aceste schimbări sunt racordate cu tratamentul minorităţii maghiare de la noi (toată iridenta ungară este azi camuflată sub masca comunismului), întreaga chestiune a Transilvaniei apare într-un aspect cu totul nou. Nu e mult de când biata Lituanie „liberală” primea teritoriul Vilniei, pentru a fi a doua zi anexată cu „fruntariile ei întregite cu tot!”
Dacă multe din şansele iniţiale – după 23 august – au fost compromise, aceasta se datorează, în parte, şi erorilor comise de partidele istorice din România:
a. Guvernul Sănătescu nu trebuia să existe decât în măsura în care era necesar ca un prim ministru, militar activ, să-şi asigure adeziunea armatei.
b. Înarmarea comuniştilor constituie o greşeală fatală şi, în bună parte, determinată de sugestiile unor militari care s-au arătat apoi simple unelte în mâna sovietelor (Dămăceanu, unealtă conştientă).
c. Grava iluzie atribuind bună credinţă comuniştilor care, împotriva angajamentelor luate, au pierdut odată cu efectivele împuţinate şi orice umbră de autoritate.
Lupta în interior, care va continua, sunt sigur, are şanse din ce în ce mai reduse. Cunoaşteţi metodele de lichidare. Am ajuns în situaţia când viaţa însăşi a celor care au lucrat pentru schimbările de la 23 august este în primejdie.
Rămâne acţiunea celor care au norocul „să nu simtă ţeava pistolului în ceafă” – cum spunea Churchill. Azi, domnul Cretzianu a început, cu un curaj şi o voinţă inflexibile, o acţiune admirabilă. Lungile nopţi de insomnie şi gravitatea hotărârilor i-au brăzdat figura. Îşi spune în fiecare zi că, cu orice riscuri, trebuie încercat ceva. Altminteri, n-ar avea nicio scuză în faţa istoriei.
Am aflat, cu cea mai mare bucurie, că pregătiţi o nouă lucrare. Sunt sigur că va deveni, întocmai ca şi prima dumneavoastră carte, o admirabilă armă împotriva duşmanilor noştri.
Vă rog să transmiteţi doamnei Gafencu omagiile mele respectuoase şi să aveţi, scumpe domnule Ministru, simţămintele mele de credincioasă şi devotată afecţiune.
Dimitrie Popescu
S.A.N.I.C., fond Grigore Gafencu, dosar nr. 85, ff. 1-4
Fragmente din volumul Grigore Gafencu, O istorie în epistole a exilului românesc (1939-1940; 1943-1950; 1952-1957), ediţie îngrijită de dr. Dumitru Dobre şi drd. Andreea-Iustina Tuzu, în pregătire la Editura Vremea
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
