• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

Ocolul Pamantului in 35 de poeme

Ocolul Pamantului in 35 de poeme

Ma tem ca splendidul volum semnat de Ruxandra Cesereanu si Andrei Codrescu* nu va avea cine stie ce impact asupra cititorilor. Caci, oricat s-ar zbengui pe marile inspumate ale poeziei, un Submarin... tiparit intr-un tiraj de 150 de exemplare nu poate sa faca valuri.

Altminteri, cei doi scriitori reusesc sa evite exemplar obisnuitele defecte ale featuring-urilor poetice. Mai intai, pentru ca partiturile celor doi autori sunt de o valoare aproximativ egala. In cazul lui Andrei Codrescu, acest poet fenomenal care s-a intors dupa patru decenii in literatura romana, altitudinea debutului poetic e previzibila; dar si Ruxandra Cesereanu e intr-o forma de invidiat, astfel incat volumul se dezvolta fara denivelari stridente. Dimpotriva, exista destule momente cand autorul textelor devine greu de identificat. Si aceasta deoarece ambii poeti vorbesc in pastisa ca si cum ar face-o pre limba lor.
Insa in majoritatea cazurilor cele doua partituri raman distincte: timbrului melancolic, ironic, introspectiv si grumpy al "amerikanului" ii raspunde mereu soundul senzual si exuberant al "pianistei". Valoarea poemelor se explica in buna masura tocmai prin disjunctia celor doua voci: in loc sa incerce sa ajunga la un compromis fad (si, in ultima instanta, irealizabil), autorii au ales sa tematizeze chiar aceasta tensiune si sa urmareasca pana la capat efectele acestei alteritati ireductibile. Intre protagonisti nu exista nici un pact de neagresiune, nici un contract prenuptial: singura regula a jocului este simpla continuitate a replicilor, care jaloneaza frotajele si divorturile celor doi "piloti" ai submarinului.
De altfel, intregul volum este o succesiune de flirturi si teasinguri in care jocul textual isi gaseste ca alibi jocul sexual (si invers). Astfel, amerikanul isi asalteaza cealalta jumatate a echipajului cu aluzii stravezii: "si m-am intristat grozav pentru ca am inteles ca drumul intortocheat/ al pasiunilor marine care ma adusese pana aici nu era dansul nostru/ de dragoste inventand lumi in spiralele luminoase ale jocului de poezie/ ci numai moftul unei nimfe frumoase care avea nevoie de nefiinta/ si de iertare si ca nu submarinul cerea iertare ci ea insasi/ submarinul era numai un phalus inocent si orb care tremura cu ea/ si ingenunchea contra naturam pe genunchii pe care nu-i avea". Pianista, deh, mai nu vrea, mai se lasa, dirijandu-si feromonii asupra amerikanului sau, dimpotriva, militand pentru o sublimare a instinctelor, asa cum se intampla in replica ce tempereaza indraznelile de mai sus: "amerikanul stia ca pianista avea sex de inger/ si mai stia ca aripile ei aveau ochi mici cusuti ca niste unghii cu sclipici/ ce nu stia era ca pianista nu ravnea vreun phalus impudicus/ ci doar la propriul ei sex de inger".
Si totusi, intre apropourile cam fara perdea ale amerikanului si fitele exasperante ale pianistei se desfasoara un intreg univers poetic. Dar, in definitiv, ce este submarinul? Simbol falic sau vehicul al transcenderii? Reziduu beat sau stimulent al textualizarii? Bastard al nuntirii imposibile dintre cei doi protagonisti sau copil legitim al conjunctiei alchimice? Olandez zburator sau corabie beata? Stairway To Heaven sau Highway To Hell? Si pentru ce oare ar trebui el sa fie "iertat"? Pentru "pacatul" de a scrie? De a dori? De a visa? De a trai?
In ultima instanta, Submarinul iertat accepta raspunsuri afirmative la toate aceste intrebari. Dar, in acelasi timp, le si neaga pe toate. Si aceasta deoarece protagonistii ezita de fiecare data sa arunce ancora pe un tarm sau pe altul. Ei compromit dramaticul prin frivolitate si saboteaza existentialul prin autoreferentialitate. Numai ca, asa cum bine ne-a invatat tata Freud, refulatul se intoarce intotdeauna si tot el ramane cel mai tare din parcare. Astfel incat pana la urma gravitatea trece dincolo de sita ironiei si impresia de fictionalizare se risipeste in claritatea cristalina a imaginarului.
Marsand pe ideea incompletitudinii, Mircea Cartarescu are dreptate sa afirme ca "Submarinul iertat e tragic ca Luceafarul". Dar, in acelasi timp, el e triumfator ca emirul din Noaptea de decemvrie. Caci, ca si acolo, ceea ce conteaza este nu destinatia, ci drumul insusi, "calea cea dreapta" sau, daca vreti, experienta poeziei ca autocombustie totala: "dimineata ne-am trezit ca mostenisem pamantul/ dar cum spunea iisus la ce iti foloseste pamantul/ daca ti-ai pierdut sufletul/ o intrebare a carei forta nu se diminueaza niciodata/ desi profesia noastra este sa ne daruim sufletul la tot ce trece/ si la cine-l vrea sau chiar la cine nu-l vrea desi are nevoie de el/ ceva neastamparat ca un fir electric descoperit il face pe byron/ sa moara neiertat pe shelley sa-si arunce inima nepieritoare pe rug/ pe blestemati condamnati marginali infractori sexomani si adicti/ sa creeze viata din mucigai sa-si carpeasca aripi din fructe putrezite/ sa suga stele din viermi si sa roiasca albine negre in cautare de flori rare/ sa construiasca nave cosmice pe modelul celor zarite in cerul miraculos/ al tineretii". Submarinul iertat este o carte extraordinara, un spectacol fascinant care se joaca pe scena infinita a imaginarului.
*) Ruxandra Cesereanu, Andrei Codrescu, Submarinul iertat, prefata de Mircea Cartarescu, Editura Brumar, Timisoara, 2007, 102 p.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743