Compania de balet Alvin Ailey scrie de jumatate de secol o istorie a constiintei propriei valori, negata initial pe motive strict rasiale. Formata numai din dansatori de culoare, care, indiferent de valoarea lor, erau refuzati in spectacolele albilor de pe intreg teritoriul Statelor Unite, Alvin Ailey American Dance Theatre a devenit in timp un autentic reper cultural al culturii afro-americane.
Prezenta la Sala Mare a Palatului in contextul Intalnirilor JTI, o serie de manifestari care isi merita pe deplin numele de deschizatoare de drumuri in peisajul cultural autohton in materie de arta coregrafica, celebra companie a depasit asteptarile. Tinuta fizica, explozia gestului coregrafic, performanta tehnica, acuratetea si fluenta intregului discurs sunt caracteristici care au impresionat din primele minute publicul. Din fericire insa, fapt ce a facut ca spectacolul sa se inscrie ca reper al genului pentru toti cei prezenti in sala, uimirile generate de latura sportiva a dansului au ajuns la cote nemaivazute la noi de la ultimele intalniri JTI. Mai mult decat atat, publicul a fost purtat mai departe, dincolo de cele vazute.
Prin toate dimensiunile spectacolului, de la muzica la costume si lumini, trecand cu stralucire prin coregrafie, productia si-a propus si a oferit superlativul. Fie ca a fost vorba despre incursiuni in universul afro-american ca in dansurile Night Creatures pe muzica lui Duke Ellington sau Revelations pe muzica negro spirituals (dans care este mentinut in repertoriul trupei inca de la inceputurile acesteia), fie de noi talmaciri inspirate de curgerea inexorabila a muzicii lui Bach pentru vioara (dansul sugestiv intitulat Solo), ori de surprinderea inefabilului cotidian la viteza secolului XXI pe muzica lui Stevie Wonder in Love Stories, ceea ce a conferit unitate intregului spectacol a fost primatul sugestiei. Totul a insemnat ceva, spus cu maxima intensitate a trairilor, cu eleganta si o usurinta care a ascuns perfect miile de ore de munca prin care au trecut acesti mari artisti. Trecand cu subtilitate de la momentele de solo in cele de "tutti", balansand intre cautate si bine stapanite senzatii de aleatoriu, ansamblul a impresionat prin felul in care o trupa de puternice individualitati artistice a reusit sa pulseze asemenea unui organism viu si complex cu o personalitate colectiva nu mai putin fascinanta.
Revenind in Sala Palatului, a trebuit sa constatam ca modelul american de "standing ovations" a patruns din pacate si la noi, fiind greu astazi pentru cei de pe scena sa mai stie unde este vorba despre conventie si unde despre reala emotie pe care publicul o rasplateste aplaudand in picioare artistii. La Alvin Ailey American Dance Theatre, publicul care a umplut cam trei sferturi din numarul de locuri ale salii a fost cu adevarat entuziasmat. Cucerit de mandria cu care artistii dezvaluiau minunate teritorii ale propriei lor culturi pe durata unui spectacol care in cazul de fata isi merita cu adevarat numele de show, publicul a ovationat la sfarsit in picioare cu recunostinta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
