Ziarul de Duminică

Pâinea noastră cea de toate zilele/ de Călin Hentea

Pâinea noastră cea de toate zilele/ de Călin Hentea

Fotografii de Călin Hentea

Autor: Calin Hentea

10.02.2012, 00:02 88

Cred că prima mea cumpărătură a fost o pâine. Sau poate o gumă de mestecat. Nu, mai bine o pâine. Era prin a doua jumătate a anilor '60. Trebuia să străbat câteva blocuri pe bulevardul Dinicu Golescu, cam un sfert de oră, până la magazinul de "Pâine", unde găseam intermediară, fără cartofi, la un leu şi douăzeci de bani (nu cred că greşesc preţul). Celelalte sortimente disponibile se reduceau la intermediara cu cartofi şi pâinea albă, plus cornul pufos în formă de semilună. Faţă de acestea, pâinea făcută la cuptor, în Feldioara, lângă Braşov, din care mătuşă-mea îmi tăia la piept felii mari, prăjite pe tablă, frecate zdravăn cu un căţel de usturoi şi apoi unse generos cu untură de porc erau o delicatesă de care aveam parte doar vara, când mergeam la ţară. După două decenii, pâinea ultimilor ani din Epoca de Aur ajunsese cartelată sever în ţară şi se găsea doar cu coadă mare-n Bucureşti. Chiar şi aşa, mă surprindeau mereu când vedeam pe stradă sau prin autogări oameni cărând sacoşe mari pline cu pâine.

Apoi, după decembrie 1989, au venit turcii. Nu numai cu blugi şi adidaşi din Istanbul, dar mai ales cu brutăriile lor ce au invadat Bucureştiul. Aproape că nu mai găseai o pâine, o franzelă tradiţională românească. Peste tot doar pâine turcească pentru români. Puţini, foarte puţini români auziseră sau gustaseră din bagheta franţuzească sau din chifla vieneză. Ilie Năstase, naiv şi mereu plin de cele mai bune intenţii, a eşuat într-o afacere cu pâine franţuzească la Bucureşti. Toată lumea căuta doar pâine turcească.

Brutăriile germane sau franţuzeşti, ca un fel de cofetării-patiserii cu utilaje, ingrediente şi meşteri aduşi din Occident au apărut drept nişte magazine elitiste, cu preţuri pe măsură, în cartierele cosmopolite ale Bucureştiului, ce aparţinuseră fostei nomenclaturi comuniste, Dorobanţi, Primăverii. De fapt, ele se adresau mai mult clientelei formate din membrii şi familiile corpului diplomatic, plus românilor ce se îmbogăţiseră din primul val postdecembrist.

Acum, la douăzeci de ani după căderea comunismului, pâinea este multă, sortimentul este extrem de variat, preţurile accesibile. Zi şi noapte poţi găsi în Bucureşti pâine de care vrei, în cartiere, ca şi în centru: proaspătă, ambalată, feliată sau nu, chifle, cornuri, baghete, ciabatta cu măsline, pâine ţărănească, cu bere, cu seminţe, neagră, graham, toast, fie la magazinele de la colţ de stradă, fie la hipermarketuri. Chiar şi vânzătoarele de la pâine sunt altfel decât celelalte, mai răbdătoare, mai calde, mai senine, uneori chiar familiar-amabile. Nu sunt nici sexy, nici rimelate şi nici siliconate, nici plictisite şi nici agasate de ezitările omului care vrea şi el o pâine, mai altfel decât cea zilnică, poate mai inofensivă pentru diabet sau mai gustoasă.

Doar duminica, la biserică, după slujbă, pâinea sfinţită tăiată cubuleţe - anafura - a fost şi este mereu aceeaşi. Şi la fel de hrănitoare trupului şi sufletului.

...Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă greşelile noastre...

AFACERI DE LA ZERO