Avocatul Raul Bodea se vede prins în iureşul unei confruntări acerbe între potentaţii pieţei financiare, care sunt în stare să calce şi pe cadavre în goana lor după profituri veroase. Viaţa aparent aşezată a eroului devine un iad, dar deodată furtuna se risipeşte şi locul ei este luat de o stranie vacanţă de Crăciun, pe care Raul o petrece cu Ligia, o colegă de breaslă de care s-a îndrăgostit. După vacanţă lucrurile încep să meargă mai bine, confruntarea rechinilor financiari se apropie de final, viaţa revine la normal, iar frumoasa Ligia începe să îl facă pe Raul să creadă că fericirea este posibilă şi pentru el. Dar nu cumva toate aceste schimbări miraculoase sunt doar o iluzie?
Freddy Gârbaci este un povestitor înnăscut. Scriitura lui plină de umor şi sensibilitate îl farmecă pe cititor, care va lega cu personajele o prietenie ce se întinde mult după finalul romanului.
„Cred că zâmbesc aiurea, nu domnului Sanders, ci plăsmuirilor pe care creierul le proiectează pe aer, joc de lasere, holograme, asta cu silinţa iese mecanic, ca din tonomatul care înghite monedă sau analgezic, pe dibuite, în noapte, amintindu-mi cum timpul s-a oprit când a căzut poza, cum am rămas în picioare privind tremuratul mâinii neapăsate de alta, simţind cum vârtejul smulge foile toate şi le roteşte în aer, una după alta, cum casa vrăjmaşului luat în robie se face suflet şi mă absoarbe, cum vocea Ligiei mă împresoară cu vorbe de dragoste de dincolo de turbion şi de noapte, câştigă o vacanţă de vis de două persoane – „vis de două persoane“? ce straniu –, cum mă las iar să pic pe perne, venind de sus sau de departe, cum mă ridic după căzătură cu sentimentul că nu mi-am dorit nimic, niciodată, cu intensitatea cu care imploram forţa directoare coordonatoare să-mi trimită tăria de a ieşi din cameră şi din casă... Să fugi din casa vrăjmaşului pe care l-ai ipotecat – asta cine te mai învaţă, în ce condică stă consemnată povaţa?“ (p. 540)
„Nu-mi place să scriu. Citesc cu mare plăcere, dar în actul scrisului văd o caznă. Nu ştiu de unde-mi vin cuvintele. Simt că scrisul e rostul meu esenţial în lume, dar culmea e că nu-mi doresc asta. Paraclet e un strigăt de neputinţă: aş vrea ca lumea să fie un loc mai bun pentru copiii noştri, dar nu ştiu dacă mai este posibil. Visul meu este ca omul să acceadă pe o treaptă superioară, spirituală; poate depăşi el egoismul, setea de putere, materialismul, meschinăria?“ (Freddy Gârbaci)
Freddy Gârbaci (n. 1971) are studii juridice. A fost judecător stagiar, apoi avocat. Scrisul a apărut dintr-o chemare interioară enigmatică. A scris despre piaţa de capital (Societăţi comerciale deţinute public), despre dispute juridice din Casa Regală (Exequatur), despre fotbal (Alb şi albastru) şi despre lumea celor care pretind că împart dreptatea (Huţa în talerele balanţei). Romanul Paraclet este un thriller alert, intens, poetic, năucitor, cu ramificaţii culturale uimitoare şi cu accente suprarealiste. Comunismul şi liberalismul corporatist sunt privite ca două piste false într-un labirint al absurdului social ce pare fără miză şi fără ieşire.
*
* *
Dobre râde rezervat, cred că-i plac mai mult glumele lui... sau poate mă suspectează de a fi târât în derizoriu nobila lui misiune de stârpire a dăunătorilor sociali.
— Baţi undeva ? întreabă.
— E o glumă din desene animate, ce atâta metafizică ?
— Nu pot să cercetez cazurile astea, înţelegi ? N-am nicio calitate...
— Ştiu... Poţi s-o dai pe coincidenţe, dar sunt nişte oameni care-şi băgaseră nasul în anumite afaceri.
— Acum e altceva, totul a ieşit la suprafaţă, băieţii răi trebuie să lupte cu statul.
— Ăia rămân pierderi secundare.
— Tot ce se poate.
— Deci nu faci nimic...
— Îmi scapă ceva : mi-ai tot zis să te las, că vrei să stai de-o parte. Acum ţi s-a pus pata pe morţi accidentale.
— Boală psihică, zi-o.
— Boală psihică. Am zis-o.
— O fi... Dar dă şi suspiciunii mele măcar unu la sută şanse de tangenţă cu realitatea. Şi-apoi... Poate e mai bine să afle că aţi mirosit ceva, asta-i ideea. Să nu repete tactica... Poţi să aduci vorba cu ăia din Agenţie, să vadă că eşti în temă.
— Te gândeşti că transmit mai departe... Îţi dă vreo garanţie chestia asta ?
— Cine dă garanţii ? Tu ai avut garanţii, când te-ai băgat în povestea asta ? N-ai avut decât obsesii... cam patologice, dacă-mi vrei părerea.
— Ştii că mi-a cam trecut ? Mi-a mâncat atâta energie Moisescu ăsta, că nici nu mai simt ura... Simt că mă port mai... profesionist.
— Eşti dus.
— A fost ca o terapie, m-a ajutat s-o rup cu trecutul.
— Când mă gândesc că oameni ca tine poartă pistol...
— Sunt dintre cei cu mintea robustă... Un coleg de la crimă organizată a făcut o pasiune obsesivă pentru o procuroare şi o hărţuieşte. Are o medie de 50 de SMS-uri pe zi, în care trece de la „eşti frumoasă şi deşteaptă“ la „ce-ai găsit la jegul ăla ?“, „mă sinucid pentru tine“, „sunt schizo“, „eşti botanistă“...
— Are şi el armă, presupun.
— Două, una de serviciu şi una personală. Pe-aia de serviciu i-au luat-o, e în anchetă.
— Mă bucur că te cunosc doar pe tine.
— Ca să revenim, rămâne aşa : clarific implicarea lui Huiban, îi interoghez pe inspectori, îl caut pe Gelu Rus şi aduc vorba de tipa muşcată... Mi-a scăpat ceva ?
L-aş îndemna să se uite-n chiloţi, dar mă opresc în ultimul moment. Am stabilit că gustă doar umorul lui.
— Cum a fost cu Avram ? întreb.
— A mers prost. N-a avut cum să nege tranzacţiile, dar a refuzat să-l bage în căcat pe Moisescu.
— Şi acum ?
Ridică din umeri.
— Ne bazăm pe condiţiile de cazare...
Cum mi-am imaginat, speră într-o schimbare de paradigmă.
— Mai am o veste proastă, zice. Collins a plecat azi din ţară.
— N-aţi putut să-l opriţi ?
— Am încercat, dar are paşaport diplomatic. A intervenit Ambasada, la un nivel care-mi scapă...
Aşa cum bănuiam.
— Mai ştii cazul Crestow ?
— Pedofilul ?
— El... Nici p-ăla nu l-au lăsat pe mâna noastră. Şi futuse copii...
A spus-o cu un fel de melancolie alcoolică, chiar dacă nu se atinge de băutură.
— Dar nu copii americani, zic. Erau nişte pui de maimuţă, dintr-o ţară pe care nimeni n-o găseşte pe hartă. O excentricitate scuzabilă.
— Şi atunci cum să-l lase p-ăsta, care n-a venit decât la manglit ?
— Începi să deschizi ochii, îi spun laudativ.
— Bun, scapă unul, să zicem... Da’ nu şi restul, ai noştri n-au cum s-o-ntindă.
— Am greşit, îi ţii tot închişi.
— Mor cu ei de gât.
— O să mori doar tu, ei îşi fac transplant de gât.
— Fii pe fază, Avram îşi dă drumu-n curând.
— La tine în vis.
Deschide portiera. Răsucesc cheia. Parcarea arată ca orice parcare a unui building de birouri la opt seara, plină cu maşinile cocliţilor care au integrat fiziologic,
prin digestie ternă, dar însoţită de constipare, Manualul de
întreţinere a slujbei în perioada de recesiune ciclică planetară.
Dobre coboară, dar înainte de a trânti portiera îşi dă seama că oamenii obişnuiesc să se despartă de semeni spunând cevamemorabil :
— Mă piş pe mine, e vreo toaletă în parcarea asta ?
* * *
Bucureştiul stă la minus zece grade de vreo săptămână. Dâmboviţa e bocnă. Formele de relief s-au schimbat, oraşul s-a umplut cu coline de zăpadă murdară şi pietrificată. Peste tot, şantiere părăsite, cu jumătăţi de blocuri rămase de pe vremea boom-ului imobiliar. Tranzacţiile cu terenuri prezente şi cu case viitoare, care suciseră atâtea minţi firave, au luat drumul instanţelor judecătoreşti. Lumea se simte păcălită, cu venele secţionate, cu creierii vraişte. Toţi cred că a avea un copil
sau doi de crescut e circumstanţă atenuantă. Nu-i salvează nici cozile la palpat moaşte. Dezvoltatorii sunt faliţi, băncile şi-au luat ţepe, depresia primeşte titlul onorific de boală reprezentativă a începutului de mileniu. Pe nedrept, se bârfeşte. Există cazuri de miliardari timoraţi de mişcarea occupy şi de posibilele ei consecinţe, ce le garantează lor proliferarea depresiei ? Vor să fie lansat un virus barbar, de nestăvilit, demn să lupte de la egal la egal cu cifra de şapte miliarde. Savanţii îşi fac proiectele şi aşteaptă finanţare... Cum să-ţi păstrezi cumpătul când ştii că toţi planetarii luptă pentru salarii ?
Noua şefă de la resurse umane îmi trimite un mail. Mă aşteaptă să-mi dea o prăjitură, susţine că e ziua ei de naştere... O pup pe obraji, pe urmele lăsate acolo, ca nişte omagii trucate, de zecile de buze care-au felicitat-o astăzi.
Fragment din Freddy Gârbaci, Paraclet, în pregătire la editura ALLFA, colecţia Strada Ficţiunii, Contemporan
Romanul Paraclet este publicat în cadrul proiectului Lista lui Alex. Ştefănescu, un proiect nou şi independent sub umbrela colecţiei Strada Ficţiunii. „Lista lui Alex. Ştefănescu“ îşi propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecţii cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniţi de pe toate continentele lumii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
