"Au venit, in sfarsit, americanii!" - asa au titrat unele ziare comentand vizita de la sfarsitul lunii noiembrie la Bucuresti a presedintelui George W. Bush, imediat dupa summit-ul NATO de la Praga. De peste jumatate de secol, milioane de romani ii asteptasera pe americani cu speranta ca astfel comunismul nu va prinde radacini la noi. Unii dintre acesti visatori n-au avut rabdare sa stea cu bratele incrucisate si, prin anii '50, au inceput o lupta armata pe cont propriu cu autoritatile comuniste.
Cel de-al doilea razboi mondial se incheiase de putina vreme, ranile incepusera sa se cicatrizeze, armele fusesera asezate in rastel, cand, dintr-o data, in muntii Romaniei au inceput sa se auda din nou impuscaturi. Oamenii vorbeau cu glas soptit despre "partizanii" care isi facusera aparitia in diverse zone ale tarii, in timp ce presa oficiala publica de zor articole incriminatoare, condamnand cu vehementa "banditii" care atentau la "cuceririle revolutionare ale poporului". In cronica miscarii anticomuniste se scriau atunci primele pagini ale unei rezistente eroice, care avea sa se intinda pe mai bine de un deceniu, cu toate eforturile disperate ale autoritatilor de a o inabusi.
Primii pasi
Povestea tragica a acestor grupuri de razvratiti fata de noua ordine sociala impusa de tancurile sovietice a fost pana acum prea putin cunoscuta. Abia dupa 1989, tinerii istorici s-au apropiat cu interes de acest subiect pasionant, au inceput sa cerceteze arhivele si sa discute cu supravietuitorii, incercand sa recompuna trasaturile unui fenomen dramatic, care continua sa genereze controverse chiar si acum, dupa 50 de ani de la evenimente.
In 1997, la Cluj-Napoca, in cadrul Universitatii "Babes-Bolyai", a luat fiinta Institutul de Istorie Orala, care si-a asumat si menirea de a cerceta rezistenta armata anticomunista din munti.
Imediat dupa 1990, o tanara cercetatoare de la filiala clujeana a Arhivelor Nationale, Paula Ivan, a avut temeritatea sa se apropie de aceasta tema, considerata timp de 30 de ani tabu.
"Subiectul, in momentul in care am inceput eu sa-l studiez, era deosebit de controversat. De aceea, investigatia a avut o usoara culoare detectivistica, a fost ca o tentativa de cautare a adevarului la cateva zeci de ani de la comiterea crimei. In primul rand, a trebuit sa raspund la intrebarea daca a existat cu adevarat o miscare de rezistenta anticomunista in Romania, deoarece, chiar si dupa Revolutia din decembrie 1989, parerile asupra celor intamplate intre anii 1945-1954 erau impartite. Prin studiul documentelor, prin identificarea si contactarea supravietuitorilor, am incercat sa ma apropii cat mai mult de acest subiect, pentru a formula o concluzie stiintifica. Iar acum pot afirma fara nici o retinere: in Romania a existat o miscare de rezistenta anticomunista, care s-a manifestat sub diferite forme, atat prin lupta armata, in munti, cat si prin alte modalitati, precum rezistenta bisericii, a taranimii la cooperativizare, a intelectualilor prin retragerea din viata civila etc.".
Pornind de la aceasta concluzie, cu ajutorul specialistilor de la Institutul de Istorie Orala, al istoricilor de la Arhivele Nationale si, mai ales, cu concursul plin de emotie si solicitudine al unuia dintre supravietuitorii evenimentelor de acum cinci decenii, am incercat sa recompun istoria uneia dintre cele mai cunoscute formatiuni care au activat in perioada 1948-1958 in Muntii Apuseni: grupul "Susman".
Martorul meu ocular se numeste Lucretia Jurj, locuieste in prezent in Cluj-Napoca si face parte, potrivit expertilor in fenomenul rezistentei anticomuniste, din grupul extrem de mic al femeilor care s-au alaturat acestei miscari: Lucretia Jurj din grupul "Susman", Maria Plop si Maria Jubleanu, ambele din grupul "Arnautoiu". Cu una dintre ele, Maria Plop, Lucretia s-a intalnit in inchisoare. Lucretia e singura ramasa in viata.
Cine erau partizanii?
De regula, grupurile de partizani erau alcatuite din tineri stransi in jurul unei personalitati cu autoritate morala in zona, barbati dar si femei, de apartenenta politica diversa - taranisti, liberali, legionari - dar si fara partid, oameni nemultumiti de ideologia noului regim si de abuzurile reprezentantilor sai. Din punctul de vedere al imprejurarilor istorice, gruparile de partizani au fost produsul direct al procesului de stalinizare fortata aplicat societatii romanesti dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Prima consecinta majora a acestui tragic traseu al istoriei a fost suprimarea brutala a principalelor curente politico-ideologice care se manifestasera in Romania pana in momentul respectiv. Aceasta reconfigurare premeditata a sistemului politic, in totala antinomie cu spiritul public, a fost unul dintre factorii care au condus la aparitia grupelor de partizani.
Ele au existat, practic, in toate zonele montane ale tarii: in Muntii Fagaras - grupul "Arnautoiu-Arsenescu" si grupul "Ogoranu" (al carui lider, Ion Gavrila Ogoranu, traieste azi in satul Galtiu, comuna Santimbru, judetul Alba); in Bucovina - grupul "Cenusa" si grupul "Macoveiciuc"; in muntii Banatului - grupul "Blanaru-Ionescu" si grupul "colonelului Uta"; in Muntii Apuseni - grupul "Capota-Dejeu", grupul "Cruce si Spada" si grupul "Susman".
Teodor Susman senior, liderul acestui ultim grup, detinuse pana in 1945 functia de primar in comuna Rachitele. Il regasim in aceasta postura, fara a fi membru in vreun partid politic, cu deosebire in timpul guvernarilor liberale (1922-1928, 1930-1934) si apoi in timpul razboiului (1939-1945). Susman s-a manifestat de la bun inceput ca opozant al regimului, refuzand propunerea de intrare in PCR. Nu a cedat tentatiilor de moment, preferand sa ramana credincios principiilor sale morale.
Despre activitatea acestui grup, care a rezistat mai bine de un deceniu in Apuseni, in judetele Bihor, Cluj si Alba, mi-a vorbit cu lacrimi in ochi si glasul stins de emotie singura supravietuitoare, Lucretia Jurj. Condamnata in 1954 la inchisoare pe viata, ea a rezistat temnitelor comuniste, s-a imbolnavit de plamani, a gasit puterea sa ia viata de la capat dupa eliberarea din 1964, iar acum, la peste 70 de ani, doreste un singur lucru: sa povesteasca istoria teribila si adevarata, fara infrumusetari de circumstanta, a rezistentei luptatorilor anticomunisti din munti.
Despre partizanii din padure a aflat abia prin 1948, desi primul din grupul Susman luase drumul codrului cu un an inainte.
"Prima oara a fugit Teodor Susman, persecutat de autoritati. Si avea legaturi cu socrul meu si cu barbatu-meu, pentru ca erau cu totii oameni instariti, aveau gatere de scanduri si gospodarii mari. Sotul meu, Mihai, era padurar si tinea legatura cu ei, in munti. Si Susman l-a rugat - dar eu atunci nu am stiut de treaba asta, numai pe urma am aflat - sa mai aduca oameni in jurul lor, sa fie pentru o eventuala rascoala. Iar sotul meu a vorbit cu mai multa lume, din toate partile, pana spre Albac, numai ca cineva a prins firul si l-a turnat la Securitate. Au venit intr-o seara mai multi barbati imbracati in civil si seful Ocolului Silvic, care i-au cerut sa le predea arma pe care o avea ca padurar. El a zis ca da, a intrat in camera unde tinea pusca si dus a fost la Susmani, in munti. Eu si securistii il asteptam in camera cealalta si nu stiam ce are de gand sa faca.Iar cand si-au dat seama, era prea tarziu. Si atunci ne-au luat pe mine si pe socru-meu la Campeni, ne-au interogat doua zile sa spunem unde se ascunde. Iar eu le-am raspuns foarte serioasa: <<Nu stiu, ca nu s-a mai ascuns de cand e cu mine!>>. Apoi ne-au dat drumul acasa, dar eu stiam de ce ma lasa - ca stiau ca sotul ma iubeste si sigur va veni sa ma vada sau ma voi duce eu la el".
Saptamani in sir, viata femeii a fost o continua alergatura intre gospodaria sa si partizanii din padure. Dupa doua luni de joaca aproape inconstienta cu moartea, Lucretia a luat hotararea sa ramana in munti."Cand am vazut ca nu se mai poate, ca ma pot aresta oricand, m-am dus si eu alaturi de sotul meu si de Susmani. Era in 1950, aveam 22 de ani si am ramas patru ani in munti".
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
