• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Pasajul Român/ de Emanuel Bădescu

Pasajul Român/ de Emanuel Bădescu

Autor: Emanuel Badescu

11 nov 2011 994

În preajma declanşării războiului Crimeii, tapiţerul Peter Friedrich Bossel hotărî să amenajeze vechea uliţă ce trecea pe lângă zidurile mânăstirii-han Kretzulescu, grav afectate de cutremurul din 1838, unind Podul Mogoşoaiei cu uliţa ce cobora dinspre Teatrul cel mare şi mergea în paralel cu uliţa Brezoianu până în dreptul micii biserici calvine, de unde continua sub numele de uliţa Luterană până sfârşea în uliţa Fântâna Boului. Mai târziu aceasta va fi numită uliţa Ştirbei Vodă, apoi strada Câmpineanu. Într-o discuţie cu graficianul Radu Oltean despre două fotografii obţinute de Ludwig Angerer din podul Teatrului, am ajuns la concluzia că reprezintă şantierul pasajului, anume partea dinspre vest. Războiul puterilor europene cu armata ţaristă a întârziat oarecum mersul lucrărilor, întârziere ce a fost apoi continuată de noile frământări politice, frământări ce vor conduce la dubla alegere a lui Cuza şi la unirea celor două principate române. Aşa se explică de ce pasajul - construit probabil după planurile lui H. Feiser, pe care îl întâlnim destul de des în activităţile comunităţii germane din oraş, - a fost terminat târziu, în iunie 1859 şi nu în vremea domniei lui Gheorghe Ştirbey. Este, de asemenea, posibil ca de-a lungul executării lucrărilor să fi intervenit investitorul cu noi idei, şi ele cauzatoare de întârzieri.

Cu un an înaintea definitivării, adică la 1 iunie 1858, Bossel reuşea să închirieze toate odăile, fapt ce presupune finalizarea lor la acea dată. Informaţia ne-a fost furnizată de ziarul "Românul". Tot din acest ziar mai aflăm că "Pasajul Român" a fost inaugurat oficial în iunie 1859, cu o zi, două înaintea sfârşitului acestei luni, şi că se înfăţişa bucureştenilor astfel: "Construit cu cea mai mare eleganţă arhitectonică, acoperit peste tot cu sticlă, pardosit cu asfalt şi seara bine luminat" de felinarele lui Karol Knappe ce foloseau ulei de rapiţă. Knappe, care îşi avea prăvălia în Hanul Greceanu de lângă biserica Doamnei, reuşise în anul 1854 să convingă conducerea Teatrului cel mare să utilizeze lămpi cu ulei de rapiţă. Nu cunoaştem randamentul acestor lămpi, dar ştim că l-a determinat pe Bossel să-şi lumineze pasajul cu ele. Pentru Bucureşti această iniţiativă a unui tapiţer "neamţ" a însemnat un pas uriaş pe drumul europenizării. Pe lângă faptul că "rivaliza cu cele mai renumite şi mai frumoase pasaje ale Parisului", Pasajul Român aducea câteva noutăţi ce vor fi repede însuşite de edili şi de comanditari: era asfaltat, era luminat cu felinare, era în întregime acoperit cu sticlă, înlesnea apreciabil comunicarea dintre două străzi frecventate, a constituit un prim ansamblu comercial de tip "universal". Să nu uităm că la data aceea fenomenul europenizării gravita în jurul Teatrului şi al Universităţii, ambele noi, ambele cu o arhitectură nemaiîntâlnită pe aceste meleaguri bântuite de fantome bizantine şi otomane. Mai este un aspect demn de luat în seamă, anume coincidenţa dintre inaugurarea lui şi începutul de drum al României moderne. Alături de Teatrul cel mare şi de Universitate, acest pasaj a însemnat încă o poartă desferecată spre civilizaţia din care făceam parte prin origini deloc răsăritene. Traseul "occidentalizării" poate fi extrem de uşor de urmărit dacă parcurgem presa bucureşteană, anuarele şi buletinele asociaţiilor comerciale, Pasajul Român fiind prezent ca o obsesie a redactorilor. Înclinăm a crede chiar că tipografiile comandau zeţăriilor un corp special de plumb cu numele lui. Când şi când, poate pentru diversificare, mai citeai şi cealaltă denumire a sa: "Pasajul Bossel". Cu acest aplomb comercial şi, uneori, intelectual, pasajul va înfrunta deceniu după deceniu până către finele secolului al XIX-lea.

În 1895 un puternic incendiu, comentat cu spaimă de presa locală, aproape că l-a distrus. Numeroşi chiriaşi, deveniţi în timp proprietari, au pierdut atunci nu doar prăvăliile, ci şi locuinţele şi bruma de avere. Tragedia a ajuns să fie discutată de Parlament, care a votat despăgubiri şi a cerut intervenţia Pimăriei pentru restaurarea urgentă a pasajului, dispariţia lui fiind de neconceput şi de rău augur. Conformându-se dorinţelor Parlamentului şi Primăriei Generale, primăria Culorii de Roşu l-a angajat pe arhitectul Storck să cerceteze situaţia şi să alcătuiască planurile restaurării, lucrare incomodată de presiunea unei prese pe cât de avide de noutăţi, pe atât de îngrijorate de starea "celebrului pasagiu". În acest context proprietarului, nepotul tapiţerului şi membru marcant al "Societăţii Liedertafel", îi revenea obligaţia de a repara acoperişul şi instalaţiile sanitare. Aşadar, greul financiar era suportat de primărie, de unde rezultă că la acea dată pasajul era privit de autorităţi ca o instituţie sine qua non, poate ca un brand al Micului Paris. Ziarele epocii ne informează că lucrările de restaurare şi reamenajare au luat sfârşit în toamna anului 1899. Comentariile nu sunt laudative. Deşi a fost înălţată cu un etaj intrarea dinspre Calea Victoriei, fosta casă Muller, deşi faţada dinspre strada Câmpineanu a căpătat un aspect mai civilizat conform planurilor lui Berthet, faţadele clădirilor ce mărgineau pasajul au fost modificate radical, având un aspect simplist, "pe alocuri dizgraţios", dar lovitura cea de neiertat a fost considerată dispariţia sticlei acoperitoare, pasajul căpătând, în opinia ziariştilor, aspectul unei "străduţe oarecare", aflate la discreţia soarelui şi intemperiilor. Nu ştim dacă acoperişul de sticlă a fost mutat la Pasajul Villacrosse, nu am întâlnit această informaţie, cu toate că am auzit unele voci care susţin mutarea. Cel mai probabil a căzut victimă focului. Rămâne, totuşi, inexplicabil motivul pentru care pasajul nu a fost reacoperit. Să fi fost exagerat de costisitor un nou acoperiş de sticlă ? Să fi fost considerat un moft? La "Villacrosse", aflat tot pe teritoriul Culorii de Roşu, Filip Xenopol l-a utilizat cu un succes apreciat şi în zilele noastre.

În fine, pornit la drum într-o haină nouă, însă cam plictisitoare, acest simbol al începuturilor capitalismului bucureştean a străbătut şi el deceniile, nu atât de viu ca altădată., până a dat peste societatea românească năpasta comunistă. Noul regim venit din Rusia, deci cu totul străin de eforturile deseori dureroase ale occidentalizării, a considerat Pasajul Român inutil şi ca simbol de nedorit, căci românii trebuiau să privească acum spre Răsărit. În vreme ce elita bucureşteană bolnavă de europenizare era distrusă în puşcării, bătrânele ziduri "capitaliste" au fost nimicite de buldozerele grosolane aduse de sovietici şi înlocuite cu un bloc lipsit de stil, în conformitate cu gustul ocupantului roşu, cunoscut astăzi ca "blocul Muzica".

Etichete:

Principalele valute BNR - ieri, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867