Dintre toate "miturile" literaturii romane, cel mai rezistent in timp este acela al prieteniei dintre Creanga si Eminescu. La bine si la rau, in literatura si in viata, poate chiar si in moarte daca avem in vedere ca la numai sase luni de la momentul trecerii in nefiinta a lui Mihai Eminescu se stingea din viata si marele sau prieten.
Sa refacem pentru cateva momente drumurile parcurse de ei sub privirile contemporanilor, sa ni-i imaginam ca pe doi oameni ai altui timp, care se strecoara printre noi, traverseaza o strada, se asaza la o masa retrasa din celebra carciuma ieseana Bolta Rece, ori din alte localuri, de prin cartierele Tatarasi, Pacurari, Nicolina, "adica prin partile exterioare ale orasului".
Lucrurile acestea ne sunt relatate de George Panu, care precizeaza: "Legatura se stabili astfel, incat pe urma mai nimenea nu vazu pe Eminescu fara Creanga si pe Creanga fara Eminescu; amandoi veneau la , amandoi ieseau de la . (...) Eminescu ne-a urmat uneori, insa nu cu mare placere. Indata ce cunoscu pe Creanga, el se izola cu totul de noi, ducandu-se in societatea aceluia numai.
Ce faceau ei? Drept masa sau dejun, o bucata de pastrama, mai mancau carnati cu usturoi - si vai de lume cum erau preparati! , ordonau ca sa li se aduca o cana cu vin, de calitatea cum s-ar fi intamplat, si dupa ce mancau pastrama, apoi, inaintea unui pahar de vin, stateau toata noaptea daca crasmarul le da voie. Cand crasmarul voia sa inchida, ei plecau in alta parte a orasului, unde stiau ca localul sta deschis pana in ziua, si vorbeau, vorbeau, vorbeau, vorbeau, dar si beau.
Ce vorbeau intre ei? Nu stiu; Eminescu si Creanga rar primeau un al treilea in intimitatea lor, dar imi inchipui ce trebuiau sa vorbeasca. Creanga istorisind povesti din batrani si de la tara, Eminescu facand teorii metafizice si croind visuri cum ar trebui sa fie poporul roman. Se intelegeau, cum se zice, ca gasca cu rata; ii uneau aceleasi aspiratii.
Cateodata intrebam pe Eminescu:
- Ce vorbesti tu tot timpul cu Creanga?
El zambea, si cu acea privire vaga si ratacita, care-i era caracteristica, raspundea in mod evaziv:
- Vorbim si noi ce ne trece prin minte!...
ai atata tot.
Cateodata Creanga si Eminescu dispareau cate trei-patru zile; nu se stia ce au devenit. In timpul acesta ei ieseau din oras pe jos, cutreierau Galata cu targusorul, treceau inspre bariera Pacurarilor, faceau inconjurul pe la Copou si Aroneanu, dormeau pe o lavita la vreun han sau la vreo crasma, mancau ce gaseau si erau fericiti.
Cand se intorceau, erau de nerecunoscut; hainele neingrijite, figurile obosite de veghere, de truda si putin de bautura, insa foarte incantati de asemenea escursiuni, gata sa le reinnoiasca a doua zi.
Cateodata noi ii indemnam sa mearga pe la crasmele noastre boieresti; mai intotdeauna refuzau.
- Nu, nu mergem; preferam sa ne ducem la chir Costache crasmarul, de la Nicolina. Sa vezi ce pastrama minunata are! Cer, adauga Creanga, sa-mi aduca pe un harb de strachina vreo trei carbuni si-mi pun eu singur pastrama pe dansii de se frige. Apoi este baiatul Ghita, care e un drac si jumatate. Vinu-i cam turbure si cam acrisor, dar bun. ai stam de vorba pana in ziua. Nu-i asa Eminescule?
Eminescu, cu figura plina de multumire, zambea.
Apoi amandoi plecau ca oamenii cei mai fericiti din lume".
Ce vremuri, domnule, si ce oameni!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
