• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Ziarul de Duminică

Perle pe toate drumurile!/ de Stelian Ţurlea

Perle pe toate drumurile!/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

27.06.2014, 00:03 75

Radu Paraschivescu – Muşte pe parbirzul vieţii: Nou catalog de perle. Editura Humanitas.

Radu Paraschivescu, uimitor traducător (peste şaizeci de tomuri!), spumos romancier (superbe romane!) are şi un ochi ager pentru obiceiurile strâmbe ale conaţionalilor şi o ureche fină pentru limbajul aceloraşi. Cu vreo opt ani în urmă a publicat o remarcabilă carte , „Ghidul nesimţitului”, apoi o adunare de gogomănii, „Fie-ne tranziţia uşoară” şi încă una, „Mi-e rău la cap, mă doare mintea”. A recidivat cu „Dintre sute de clişee”. Şi iată că nu se opreşte, ci continuă cu acest nou catalog de perle, care pare să le bată pe toate. Nu se sfieşte să privească spre toate domeniile: afaceri, economie, finanţe, cultură, dragoste, sex, căsătorie, familie, filozofie, gândire, logică, religie, fotbal, media şi showbiz, muzică şi texte muzicale, politică, sănătate, medicină, igienă. Nu se sfieşte să-i prindă pe toţi cei care stâlcesc limba, oricare ar fi rangul lor.

Iată exemple: „ANI, care văd că din portocaliu vrea să devină roşu cenuşiu spre galben; nu ştiu ce vrea să devină, dar face tot felul de jocuri de gleznă” (Marian Vanghelie); „Sper ca cele şapte firme româneşti să avem succes” (Maria Grapini); „Din punct de vedere al politicii salariale, punctul de vedere al Guvernului rămâne acelaşi” (Emil Boc); „Cine nu adună cu mine nu risipeşte”(Pavel Coruţ); „Cine promovează şi mai pomeneşte astfel de soluţii pentru a salva economia naţioanală luând drepturile de autor sau suprataxandu-le este un cretinoid” (Mădălin Voicu); „Pentru a face faţă competiţiei de pe piaţă, fabricarea tractoarelor cu GPS reprezintă o soluţie (Mircea Geoană); „Statul nu cheltuie bani de gratis” (Vasile Blaga); „Cum poţi scrie într-o limbă în care nu-i cunoşti beţivii?” (Varujan Vosganian); „La toţi ne plac Elena” (Marian Vanghelie); „Eu am avut o părere personală, exprimată în public, şi între sânii partidului” (Silviu Prigoană); „Mi-am dat seama ce înseamnă un public arhiplin” (Ilie Stan); „Trebuie să aproximezi foarte exact cantităţile” (Anca Ţurcaşiu); „Ştiu cu ochiul liber ceea ce am văzut” (Marius Iorga); „Eu am la partid numai câini bolnavi” (Corneliu Vadim Tudor); „Să nu abuzaţi în exces de soare!” (Sânziana Buruiană).
Pe o scenă unde personalităţile convieţuiesc, într-un timp al dispreţului pentru limba română, pentru cultură şi pentru gândire – sunt de părere editorii –, Muşte pe parbrizul vieţii măsoară  amploarea derivei în care a intrat discursul public. Dincolo de râsul pe care-l provoacă una sau alta dintre perlele scoase în virtutea inepţiei, cartea aceasta e de fapt dovada unui masacru despre care nu se scrie în ziare şi nu se vorbeşte la televizor. Ea pune conul de lumină pe torţionarii vechi şi noi ai limbii române – oameni care au batjocorit-o, au sluţit-o şi au umplut-o de noroi.  Fără să ezite, fără să le pară rău. Indiferent dacă sunt politicieni, oameni de afaceri sau exponenţi ai showbizului, cotizanţii din Muşte pe parbrizul vieţii oferă un spectacol la care, deloc paradoxal, hohotele sunt direct proporţionale cu tristeţea.

„Când sunt prost dispus – adaugă Andrei Pleşu –, ceea ce mi se întâmplă destul de des, din varii  motive, răsfoiesc culegerile de perle de tranziţie ale lui Radu Paraschivescu. Comicul enorm, la limita dezastrului (logic, lexical, gramatical, cultural), al acestui monument de brambureală şi impostură valahă are efectul paradoxal de a mă întrema. Avem, carevasăzică, resurse de umor (fie şi involuntar), avem încă resurse de vitalitate animală din care, cine ştie, vor răsări, cândva, şi florile gingaşe ale normalităţii!“

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270