• Leu / EUR4.7315
  • Leu / GBP5.2727
  • Leu / USD4.2103
Ziarul de Duminică

Personalităţi feminine din România (II)/ de George Marcu, Rodica Ilinca

Autor: George Marcu, Rodica Ilinca

13 apr 2012 202

Editura Meronia a publicat în 2009 un Dicţionar al personalităţilor feminine din România, având ca autori pe George Marcu şi Rodica Ilinca. Buna primire a lucrării a deteminat editura şi pe autori să dezvolte lucrarea, devenită acum, dublă ca volum, Enciclopedia personalităţilor feminine din România. Publicăm o serie de fragmente din această enciclopedie.

Astăzi vă dezvăluim biografiile a două figuri luminoase din galeria personalităţilor prezente în dicţionar. O soţie şi o fiică de domn care au ştiut să îmbine bunul "manageriat" al averilor proprii, din care o bună parte au utilizat-o în scopuri caritabile, cu devotamentul pentru familie, cu rezistenţa în faţa urgisirilor destinului şi voinţa de restabilire a dreptăţii.

Trecute vieţi de doamne şi domniţe...

BRÂNCOVEANU Marica (Doamna Maria) (n. aprox. 1663 - d. dec. 1729). Soţia voievodului muntean Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Fiică a postelnicului Neagu din Negoeşti şi nepoata domnului Ţării Româneşti Antonie din Popeşti (1669-72), s-a căsătorit, în 1675 sau 1676, cu marele dregător Constantin, unul dintre cei mai influenţi boieri din ţară, rudă cu marile familii Brâncoveanu şi Cantacuzino, care a urcat în 1688 pe tron. Au avut împreună 11 copii: şapte fete (Stanca - 1676, Maria - 1678, Ilinca - 1682, Safta - 1686, Ancuţa - 1691, ­Bălaşa - 1693, Smaranda - 1696) şi patru băieţi (Constantin - 1683, Ştefan - 1685, Radu - 1690, Matei - 1698). A sprijinit toate demersurile culturale iniţiate de soţul ei: tipărirea de cărţi în limbile română, greacă, slavonă şi chiar arabă, turcă sau georgiană, crearea unui stil arhitectural caracteristic epocii, care va purta numele domnitorului, dezvoltarea artelor decorative, ctitorirea de biserici şi mănăstiri (Bucureşti, Târgovişte, Hurezi, Mogoşoaia, Potlogi, Govora, Mamul, Filipeştii de Pădure, Măgureni, Râmnicu Sărat ş. a.), restaurarea lăcaşurilor de cult mai vechi (Cozia, Arnota, Bistriţa, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dintr-un Lemn, Curtea de Argeş, Dealu, Snagov) şi înzestrarea lor cu obiectele liturgice necesare. În Transilvania au zidit o biserică în Făgăraş, alta în Ocna Sibiului, precum şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus, iar la Constantinopol Biserica Sf. Nicolae din cartierul Galata. Au acordat ajutoare permanente aşezămintelor bisericeşti din Balcani şi Orientul Apropiat aflate sub dominaţia otomană şi au întreţinut relaţii cu toate patriarhiile ortodoxe. În domeniul învăţământului, sunt remarcabile eforturile lor de a sprijini Academia Domnească de la Mănăstirea Sf. Sava din Bucureşti, precum şi activitatea şcolilor din mănăstirile Sf. Gheorghe Vechi şi Colţea din Bucureşti şi din alte oraşe. Pentru ridicarea nivelului cultural al ţării au fost înfiinţate biblioteci, la mănăstirile Hurezi şi Mărgineni, înzestrate cu cărţi procurate din marile centre universitare din Occidentul european sau tipărite, pe cheltuiala familiei domnitoare şi a mitropolitului Antim Ivireanu, în tipografiile de la Buzău, Snagov, Râmnicu Vâlcea sau de la Târgovişte. Marica Brâncoveanu a administrat eficient fabuloasa avere a Brâncovenilor, a organizat activitatea pe moşiile familiei şi a controlat marile sume de bani depuse în băncile din Viena, Veneţia sau Amsterdam. După mazilirea domnitorului, deposedat de toate bunurile, acesta, împreună cu întreaga familie, a fost arestat şi dus la Constantinopol. Românii asistau neputincioşi la trecerea convoiului familiei Brâncoveanu, înconjurat de soldaţi otomani călări. În prima caretă se aflau domnitorul şi soţia sa, urmau căruţele cu cei 4 fii, cu ginerii, cu nora cea mare şi nepoţelul Constantin. Au fost închişi (din 15 mai 1714) la Fornetta, Ediculè şi Groapa Sângelui, unde au fost supuşi la chinuri îndelungate pentru a mărturisi unde le sunt averile. În ziua de Sf. Mărie Mare, 15 aug. 1714, când doamna ar fi trebuit să-şi sărbătorească onomastica şi domnitorul împlinea 60 de ani, şi-a pierdut soţul şi pe cei patru băieţi. Anton Maria del Chiaro relatează că trupurile au fost târâte prin oraş şi apoi aruncate în apele Bosforului, de unde au fost recuperate de nişte pescari şi înmormântate în mănăstirea ortodoxă din insula Halki. Capetele le-au fost purtate în pari şi înfipte la poarta palatului unde au stat trei zile, după care au fost aruncate în mare. Doamna şi membrii familiei care scăpaseră de urgia sultanului au fost închişi la Bostangibaşa, unde au stat timp de şapte luni. Au reuşit să scape după ce au fost răscumpăraţi cu suma de 100 de pungi cu galbeni, dar s-a dispus surghiunirea lor pe ţărmul Mării Negre, în Caucaz, de unde au fost eliberaţi în oct. 1716, permiţându-li-se întoarcerea în ţară. Marica Brâncoveanu a sosit la Bucureşti împreună cu noul domn învestit de sultan, Ioan Mavrocordat (1716-19). Anton Maria del Chiaro relatează: "(După uciderea lui Brâncoveanu), Doamna Marica se găsea închisă cu nepoţelul, cu nora şi cu ginerii ei la Fornetta. Câţiva binevoitori ai familiei Brâncoveanu au umblat pentru a căpăta eliberarea acestor nenorociţi… A fost hotărâtă plata de 50 000 de galbeni pentru răscumpărarea lor. Banii s-au luat cu împrumut cu dobândă uriaşă de 3 la sută. I s-au plătit marelui vizir. Dar… neîmpăcaţii lor duşmani din Ţara Românească, născocind mii de minciuni şi de pâri închipuite, au dat aceluiaşi vizir 40 000 de galbeni pentru ca să zădărnicească actul de hărăzire a libertăţii cumpărate cu bani, astfel că au fost trimişi pe neaşteptate în surghiun într-un loc numit Kutahia unde au stat vreo trei ani, de unde au fost apoi eliberaţi şi trimişi din nou în Ţara Românească, câteva luni după ce Ali paşa, mare vizir, a murit ucis de nemţi în bătălia de la Petrovaradin". Apoi Marica Brâncoveanu a început recuperarea moşiilor, viilor, palatelor şi, cu ajutorul împăratului german Carol VI, a banilor depuşi la Viena. Cu ajutorul patriarhului ecumenic a obţinut tutela nepotului ei, Constantin, căruia i-a păstrat jumătate din avere, după partajul făcut cu fiicele şi ginerii ei, în iun. 1717. A reuşit, în iul. 1720, să aducă rămăşiţele soţului şi, probabil, pe ale fiilor săi pe care le-a reînhumat, la Bucureşti, în Biserica Sf. Gheorghe Nou, alături de care va fi înmormântată şi ea în 1729. Aici a suspendat o candelă de argint pe care scrie cu slove: "Această candelă, ce s-au dat la s(ve)ti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnescu oasele fericitului Domnu Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste facută de Doamna Mării Sale Mariia, carea şi măria sa nădajduieşte în Domnul iarăşi aici să i se odihnească oasele".

CANTACUZINO Elena (n. oct. 1611, Suceava - d. 2 mart. 1687, com. Filipeşti, jud. Prahova). Fiica domnului muntean Radu Şerban (1602-1610) şi a Elinei, din familia marilor boieri Mărgineni, a studiat la Viena, cât timp familia ei a fost refugiată acolo, în particular şi la un pension de călugăriţe. Revenită în ţară după moartea tatălui (1620), s-a căsătorit cu postelnicul Constantin Cantacuzino, grec venit de la Constantinopol în timpul domniei lui Matei Basarab, fondatorul dinastiei boierilor Cantacuzini. A avut 12 copii, 6 fete şi 6 băieţi, pe care i-a aliat cu membrii unor familii renumite, bogate şi puternice. Toţi copiii au fost puşi să înveţe cu profesori aduşi anume din Occident, unul dintre fii, Constantin, fiind trimis să studieze la renumita Universitate din Padova. A ridicat, împreună cu soţul ei, numeroase lăcaşuri de cult, a reparat, renovat şi restaurat altele, între care Mănăstirea Mărgineni (devenită un adevărat centru cultural, dotat cu o bibliotecă, îmbogăţită cu cărţi de către stolnicul cărturar Constantin Cantacuzino), sau biserica şi palatul din Mironeşti-Coeni. La 30 dec. 1663, boierii Băleni, conduşi de Stroe Leurdeanu, au pus la cale asasinarea postelnicului, care a fost ridicat din palatul său din Filipeşti, dus la Mănăstirea Snagov şi sugrumat. Mama şi-a prevenit fiii, care au reuşit să scape cu toţii de urgia duşmanilor. Cu ajutorul mitropolitului, a strămutat rămăşiţele soţului său la Mărgineni şi a făcut tot posibilul pentru a salva averea familiei, ameninţată cu confiscarea. Se luptă, ajunge de multe ori în faţa Sfatului Domnesc şi adesea reuşeşte, nimeni neîndrăznind s-o înfrunte. Elena Cantacuzino a sprijinit urcarea pe tron a unui apropiat al familiei sale, Antonie din Popeşti (1669-72), a cărui domnie a influenţat-o, toţi băieţii ei primind dregătorii. A reuşit să obţină, post-mortem, recunoaşterea nevinovăţiei soţului său şi condamnarea lui Leurdeanu şi a acoliţilor săi la moarte sau la muncă silnică în ocnă. Dar, odată dreptatea făcută, redevine fiinţa bună şi milostivă. Ea cere Divanului să transforme pedeapsa capitală a duşmanului familiei sale în obligativitatea călugăririi acestuia. Unelteşte pentru mutarea lui Gheorge Duca (1673-78) pe tronul Moldovei şi aducerea la Bucureşti a unui domn apropiat familiei sale. Sultanul l-a numit pe fiul ei Şerban (1678-88). Este printre primele românce care şi-au întocmit testamentul, în 1682 numindu-l executor pe fiul ei, stolnicul Constantin Cantacuzino, şi justificându-şi dorinţa de a-şi păstra averile până la moarte pentru a nu ajunge "să rătăcesc căutându-mi pânea pe la copii şi astfel să cerc uşile străine, cum alţii au stat la ale mele". Actul conţine "recomandaţii de viaţă morală şi religioasă, de bună înţelegere între fiii chemaţi de venerata bătrână la casele ei de la ţară din Mărginenii de Sus" (N. Iorga), cu scopul de a preîntâmpina certurile inerente între moştenitori, renunţând astfel la principiul primogeniturii. Însoţită de fiul ei, Mihai, Elena Cantacuzino a mers în pelerinaj la Ierusalim, Nazareth şi Bethleem, fiind prima româncă ajunsă la Locurile Sfinte. A fost înmormântată alături de soţul ei la ctitoria lor de la Mărgineni.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7315
Diferență: -0,0634
Ieri: 4.7326
Azi: 4.2103
Diferență: -0,2322
Ieri: 4.2139
Azi: 5.2727
Diferență: 0,699
Ieri: 5.2538
Azi: 4.2800
Diferență: 0,3211
Ieri: 4.2744