Exista, evident, o sumedenie de diferente ireconciliabile intre filmele care ruleaza in mod obisnuit pe ecrane si cele care intra in selectia unui festival. Numai ca de aici, din chiar miezul Festivalului International de Film Transilvania, diversitatea si valoarea peliculelor din toata lumea (mai rar americane) sar in ochi definitiv, restabilind ierarhii si oferind un tablou fierbinte, plastic si de neuitat al lumii - nu doar cinematografice - de azi.
Un puzzle ametitor de productii ale momentului (adica titluri din 2008): de la filme maghiare, daneze, islandeze, sud-coreene la cele frantuzesti, de la thriller la horror, drama si comedie neagra, de la film experimental, imagini incetinite, secvente onirice, pelicule filmate in timp real, fara taieturi de montaj, de la filme de debut la clasice ale perioadei mute acompaniate live (cum a fost filmul mut Prabusirea Casei Usher - Franta, 1928, regia Jean Epstein -, acompaniat live de Einuiea Ensemble), de la blockbustere bollywoodiene, cu megastarurile indiene ale momentului, concepute ca remake/omagiu la peliculele clasice ale istoriei filmului, la cele mai noi filme romanesti, care le sunt deocamdata mai familiare oficialilor de la Cannes decat publicului de la noi. La TIFF se pot vedea indrazneli cinematografice si mostre unice de inspiratie, umor si imaginatie nelimitata. Deschis cu excelentul scurt-metraj Fatza galbena care rade, al lui Constantin Popescu, o secventa tandra si plina de umor din viata a doi parinti romani care se caznesc, silabisind prospectul computerului, sa intre pe internet pentru a-si vedea baiatul plecat in America, la care s-a aplaudat si s-a ras cu pofta in sala, urmat de frisonantul Funny Games, al lui Haneke, in timpul caruia destui spectatori au parasit sala, festivalul a continuat in forta, cu pelicule amestecate, cum nu se poate mai diferite, dar toate neobisnuite, stranii, neprotocolare si teribil de inventive.Infuzii de energie, spirit al timpului si cultura muzicala livrata intensiv, adica titlurile din sectiunea Doc'n'roll, inceputa glorios cu magicul Shine a Light, al lui Scorsese, proiectat pe un ecran urias intr-un drive-in in premiera in Romania, unde nu s-a stat doar in masini, ci s-a dansat pe capote si toata lumea a savurat totul: filmul in sine, atmosfera, deschiderea festivalului si inceputul unei veri hot. Fervoarea muzicala a continuat cu Joe Strummer, zeul rebel al trupei The Clash si exponentul unei intregi epoci de revolta autentica si de creativitate dezlantuita (cel despre care un prieten spunea, parafrazandu-l pe Hemingway, ca e "nesfarsit, la fel ca Parisul"), Bob Dylan, cel insondabil, glisand intre fete artistice, histrionisme, ideologii si fronda, in singularul I'm Not There, o actrita aspiranta ucigandu-si copilul de patru luni pentru ca plansetele lui o impiedicau sa-si invete replicile, o nevasta plictisita aruncandu-se in plina revolutie sexuala, o mireasa care-si scoate viitorul sot in suturi de sub dus si-l lasa sa o fugareasca gol pe strada dupa ce amanta acestuia ii aduce testul de sarcina ca dovada a adulterului, o tanara frumoasa aflata pe patul de spital in urma unui accident de circulatie, care ramane insarcinata cu unul dintre iubiti - fostul, cautat de mafia chineza si declarat mort, care se ascunde sub un bandaj total, bantuind prin spital in scaunul cu rotile ori actualul, care a produs accidentul si care, indragostit pe loc de frumoasa Julia, isi schimba brusc identitatea cu a amantului misterios... Un doctor coreean care soseste intr-un sat blestemat, unde toti locuitorii au murit, iar capetele lor plutesc deasupra apei, un alt tanar chirurg care cheama fantomele celor pe care ii contempla neputincios si melancolic in timpul stagiului la morga, un garderobier cu apucaturi de Casanova care se intrerupe dintr-o partida de sex in trei, se duce la chiuveta din bucatarie, ia o gura de apa, se spala pe fata, dupa care se intoarce la partenera si continua. La polul opus, tandrele si melancolicele momente de cinema ale magistrului Victor Erice, care a produs cateva dintre capodoperele cinematografului spaniol, dintre care cele vazute aici - Spiritul stupului si Soarele gutuii iti mergeau drept la suflet: atemporale, inalte si de o frumusete pura, totala, asumata... In paralel cu filmele in sine, festivalul include o multime de momente artistice deloc de umplutura, la care publicul vine si revine cu o spontaneitate elocventa: expozitii foto, precum Still Sound, vernisata la Galeria Muzeului de Arta din Cluj-Napoca, ce cuprinde fotografii de Cosmin Bumbut, insotite de piesele muzicianului Vlaicu Golcea, ori intaniri cu regizorii, precum cea cu autorul sarb Zelimir Zilnik, cel care a realizat incitanta trilogie Kenedi, istoria unui emigrant sarb napastuit de vremuri, ori cu Mircea Diaconu, protagonistul celor trei filme ale lui Alexandru Tatos, Secvente, Mere rosii si Casa dintre campuri, care chiar au insemnat ceva pentru filmul romanesc, ori cu regizorii maghiari ale caror filme au fost prezentate in sectiunea dedicata lor, ori concertul lui Elvis Romano, exoticul imitator al lui Presley si inventatorul "rock'n'rom"-ului, cunoscut de-acum cinefililor din filmele lui Cristian Nemescu. Si pentru ca una dintre marcile TIFF-ului este, in fiecare an, irezistibilul sau spot promotional, la a saptea editie a fost pregatita o campanie de imagine in cadrul careia Radu Muntean, Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil, Bogdan Mustata, Tudor Giurgiu, Adrian Sitaru si Paul Negoescu au regizat sapte spoturi care interpreteaza local mitologia lui James Bond, in mici filmulete de circa 40 de secunde. Ei bine, un festival ca TIFF, departe de a se adresa doar criticilor - carora astfel de filme, crema productiei internationale contemporane, le regleaza perfect tirul (ce-i drept) - aduce titluri care fac sali pline aici, publicul cumparandu-si constiincios abonamente, aglomerandu-se la intrare si declarandu-si, in interviuri, fidelitatea de ani de zile fata de festival. Filmele de aici, departe de structura cosmetizata, comerciala si sablonarda a mediocrelor povestioare hollywoodiene care se baga constant si programat pe gatul publicului, ofera cel mai complet tablou al structurii filmului contemporan si cel mai bun termen de comparatie pentru un public cinefil si pentru un potential dependent de film. De aici, din inima TIFF-ului, care decupeaza, ca in fiecare an, o bucata zdravana de viata, expusa cinematografic de regizori verticali si nebuni, fara fasoane si lentile roz, starea filmului se vede si se simte exact asa cum e, deloc in criza ori la capatul puterilor. Filmul nu a obosit, nu si-a epuizat stilul, imaginatia, vana si subiectele. Trebuie doar descoperit, cel mai bun ghid fiind autenticitatea si inventivitatea de care da dovada in cele mai bune momente ale sale.
Premiile TIFF
Trofeul Transilvania: Shakespeare colt cu Victor Hugo/ Intimidades de Shakespeare y Victor Hugo (r: Yulene Olaizola, Mexic, 2008);
Premiul pentru cea mai buna regie: Omar Shargawi pentru Jamil, mergi in pace / Ma salama Jamil (Danemarca, 2008);
Premiul Special al Juriului: Lacul Tahoe/ Te acuerdas de Lake Tahoe? (r: Fernando Eimbcke, Mexic, 2008);
Premiul de Excelenta: Radu Beligan.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
