Ziarul de Duminică

Portar la scara blogului/ de Stelian Ţurlea

Portar la scara blogului/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

08.01.2016, 00:01 74

Şerban Foarţă

Texte pentru Phoenix

Editurile Vinea şi Integral

Volumul cuprinde şase ilustraţii ale lui Daniel Turcea. „Autorul celor sase ilustraţii (una,-n cerneală, celelalte în carioca) e neuitatul nostru prieten Daniel Turcea, care,-n 1971, în vizită la mine, prin februarie, le creiona, în timp ce conversam, – făcându-mi, apoi, în chip de dedicaţie pe pagina de gardă a cărţii lui dintâi, anume Entropia, portretul din amonte, tutelar. Pe ultima copertă se află un scurt cuvânt de preţuire din partea Părintelui Mihail Avramescu, alias Ionathan X Uranus.”

 

Ştefan Frumuşanu

Cine mi-a ucis fiul?

Dosarul Frumuşanu-Crăiniceanu se redeschide

Editura Humanitas

Colecţia Memorii/jurnale. Volum îngrijit de Tatiana Niculescu-Bran. Cuvânt-înainte de Laurenţiu Mihu. „Cine mi-a ucis fiul? este jurnalul unui tată a cărui viaţă se schimbă pentru totdeauna odată cu uciderea fiului său la mineriada din 25 septembrie 1991. De atunci şi până în zilele noastre, anii familiei Frumuşanu s-au scurs între drumul la cimitir şi o cărare sinuoasă, ameţitoare, chinuitoare, prin labirintul tribunalelor. Dar această carte este deopotrivă un manual de istorie recentă şi un dosar politic. Mesajul ei? Orice om are dreptul la povestea lui, dar, mai cu seamă, la dreptate şi la adevăr, oricât de încâlcite s-ar dovedi iţele deciziilor politice. Este cartea unui om curajos şi a unui tată care încă mai are încredere în justiţie.“ (Tatiana Niculescu -Bran).

 
 

Bernhard Schlink

Femeia de pe scări

Editura Polirom

Traducere de Gabriella Eftimie. Bernhard Schlink, unul dintre maeştrii literaturii germane contemporane. Un tablou celebru, de care nimeni n-a mai auzit multă vreme, reapare în împrejurări misterioase. Este o surpriză pentru lumea artei, dar şi o lovitură pentru bărbatul care, pe când era un tânăr avocat, a mediat un conflict între autorul şi proprietarul tabloului. Aflat la mii de kilometri de casă şi la decenii după momentul în care tabloul şi femeia pe care o înfăţişează îi schimbaseră destinul, bărbatul speră că apariţia neaşteptată a lucrării e semnul că nici cea care i-a fost model nu poate fi prea departe. Pleacă aşadar în căutarea femeii de care în tinereţe se îndrăgostise orbeşte, iubind-o într-un fel niciodată lămurit, şi care îl împinsese la gesturi inexplicabile.Căutarea devine prilej de a desfăşura ghemul încâlcit al trecutului şi de a-şi pune întrebări despre făgaşul pe care a apucat-o viaţa lui. Drumul memoriei îl poartă din Frankfurt până în Sydney, apoi într-un orăşel îndepărtat de pe coasta australiană.

 
 

Horia Bădescu

Dacă Orfeu

Editura Limes

12 eseuri (la origine, comunicări la congrese internaţionale de poezie, în primul rând Bienala de la Liège) adunate în prima parte a volumului pun literatura în relaţie cu lumea în care trăim. În cea de-a doua parte a volumului, orizontul se lărgeşte cu dialoguri cu 11 scriitori. Trei români (Adrian Popescu, Paul Aretzu, Valeriu Anania) şi opt străini, dintre care şapte sunt poeţi de limbă franceză şi unul de spaniolă. Sunt nume importante în literatura europeană a momentului, în pofida marginalizării poeziei pe piaţa literară: Max Alhau, Gérard Bayo, Jean Biès, Dominique Daguet, Fermin Heredero, Werner Lambersy, Roland Reutenlauer, Jean- Luc Wauthier. Cei mai mulţi sunt traduşi şi în română. Majoritatea interviurilor par „eseuri în dialog”.

 
 

Vasile Gogea

La scara blogului – jurnal dedus (2010-2014)

Editura Charmides

„Clujeanul Vasile Gogea este un scriitor cu program. Mulţimea sa de cărţi şi preocupări trece de la poezie la proză, de aici la filosofie, eseistică, critică şi istorie literară, ediţii cu aspect academic etc., dintre care cele mai cunoscute sunt cărţile sale închinate lui Caragiale (Oftalmologia sau ochelarii lui nenea Iancu, 2002, şi Mofteme, 2012). După meditaţiile asupra lui Hegel, ale căror ecouri nici nu s-au stins încă, Vasile Gogea iese la rampă cu o carte mai insolită: notaţiile sale de pe blogul pe care-l deţine, pe anii 2010-2014 (La scara blogului. Jurnal dedus (2010-2014), confirmând astfel aserţiunea, dacă mai era nevoie s-o reiterăm, că un scriitor care se respectă nu lasă nimic la întâmplare şi că, la el, orice cât de mică consemnare (şi însemnare) are un scop precis: acela de a ajunge la public.” –Mircea Popa

 
 

Gabriel Gafiţa

Zahăr şi miere

Editura Nemira

Un volum de nouă Top of Form

povestiri în care autorul împărtăşeşte cu cititorii români experienţa acumulată în anii de dimplomaţie. Nu este vorba de memorii. Ce face o ambasadă când nu mai are steaguri? Cum beneficiază un delegat de servicii extra la hotel? Ce ideal în viaţă are un român de succes în străinătate? De ce o româncă tânără e mai bună decât o româncă harnică? Ce şanse au rromii în Europa şi ce şanse are Europa în faţa rromilor? Cum poţi scăpa de un şef ostil ca să te bucuri de viaţă în locul lui? Ambiţii, speranţe, eşecuri, confruntări, abuzuri, intrigi, reuşite, toate tratate neutru, rece, fără patimă, tot astfel cum excesele, absurdul şi enormităţile s-au instalat comod în viaţa noastră reală. Ba chiar ne-au devenit simpatice, apropiate, pline de un umor firesc. Atât de firesc încât, transpuse în alte locuri din lume, nu ne mai dăm seama că formează imaginea externă a României actuale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO