„Mândria” lui Markus Wolf
În autobiografia sa publicată în 1998, sub titlul „Spionagechef im geheimen Krieg: Erinnerungen” („Şef al spionajului în războiul secret: amintiri”) Markus Wolf, conducătorul Stasi, oferă o serie de relaţii despre „Operaţinea Romeo”. Agenţii care acţionau în cadrul ei primeau o identitate falsă în RF Germania, iar „victimele” lor erau, de cele mai multe ori femei „vulnerabile” din diferite motive, mai ales a singurătăţii şi existenţei banale pe care o duceau.
În tot cazul,Wolf se arată mândru de desfăşurarea „operaţiunii Romeo”, susţinând că aceasta a făcut parte dintre cele mai reuşite acţiuni ale spionajului est-german şi, în general, al celui desfăşurat de statele socialiste.
Wolf mai susţine că relaţiile întreţinute de „agenţii Romeo” au avut un final reuşit, zece dintre ei contactând chiar căsătorii, uitând că, de fapt, cele mai multe dintre aceste „afaceri” s-au sfârşit tragic, prin demascarea protagonistelor lor, chiar prin sinucideri. Uneori „suferinţele” agentelor recrutate prin „metoda Romeo” răzbat la multă vreme de la încheierea Războiului Rece.
O „amputare a sufletului”
Presa din 2009 a făcut cunoscut cazul Gabrielei Kliem, a cărei „istorie romantică ” a început în 1977, când lucra ca secretară la Ambasada SUA din Bonn. Atunci îl cunoaşte şi se îndrăgosteşte de Frank Dietzel, „un Robert Redford mai frumos”, după descrierea sa. De fapt, acesta era ofiţer Stasi şi o urmărise pe Gabriele timp de şase ani înainte să o abordeze. Dietzel pretinde că lucrează pentru un grup internaţional. Îi cere Gebrielei să sprijine activitatea acestui grup, punându-i la dispoziţie documente care urmează să fie folosite „pentru a apăra pacea mondiala”. Gabriele îi satisface această solicitare: „Nu l-am suspectat niciodată de nimic. Îl iubeam atât de mult încât nu credeam că ar face ceva rău”, a declarat ea. Poate că alta ar fi fost părerea Gabrielei dacă ar fi ştiut că Dietzel avea o soţie în Germania de est.
Cum au contribuit aceste informaţii la apărarea păcii mondiale reiese din faptul că Gabriele i-a pus la dispoziţie agentului Stasi sute de planuri pentru diferite tipuri de armament. În 1984, relaţia s-a încheiat, iar Gabriele s-a căsătorit cu un alt bărbat, sperând ca activitatea sa de spioană să fie uitată. Ca şi în cazul altor spioane recrutate prin „metoda Romeo”, aceasta nu s-a întâmplat şi, în 1991, Gabriele a fost găsită vinovată de spionaj. Este condamnată la doi ani şi jumătate de închisoare şi o amendă. La acea dată Dietzel era mort, dar alţi foşti spioni Stasi au depus mărturie împotriva ei. În momentul în care Gabriele a reintrat în atenţia presei, avea 60 de ani şi trăia în Olanda împreună cu cei 11 câini ai ei. Într-unul din interviurile acordate, Gabriele priveşte cu mai mult realism relaţia sa cu Dietzel: „Pentru el nu am fost decât un cobai”. Alte declaraţii cu un conţinut într-adevăr tragic al Gebrielei: „A fost ca o amputare invizibilă a sufletului”; „Sunt total singură, nu am familie, nu am prieteni”.
O sinucidere ratată
Şi Heidrun Hofer („Rosie”) este convinsă de agentul recrutor, „Hans Puschke“ de care bineînţeles că se îndrăgostise, că este reprezentantul unei organizaţii neonaziste. Informaţiile furnizate de ea aveau o valoare deosebită, căci Heidrun lucra chiar în serviciul de informaţii vest-german („Bundesnachrichtendienst”). De fapt, Heidrun făcea parte din „operaţiunea Skorpion”, desfăşurată de KGB, sub conducerea generalului Juri Drosdow, care urmărea obţinerea de informaţii din RF Germania, mai ales în ceea ce priveşte planurile NATO. Heidrun fusese contactată de „Puschke“, la Paris şi sedusă şi de existenţa de lux pe care acesta i-o oferise. De fapt, această existenţă a atras atenţia şi colegilor din contraspionajul vest-german care au pus-o sub urmărire, astfel încât, în decembrie 1977, este arestată (probabil şi pe baza datelor transmise de serviciul de informaţii francez, SDEC). Atunci află că relaţia sa amoroasă fusese în realitate o înscenare, iar căsnicia „o fantomă”, Heidrun se aruncă de la etajul şase ale unei clădiri înalte. Supravieţuieşte totuşi, astfel încât, în 1979, este acuzată, dar, pe moment, nu se va ajunge la un proces, probabil pentru a se evita ca anumite informaţii „sensibile” să ajungă la cunoştinţa opiniei publice. Totuşi, abia în 1987, este deschisă o acţiune judiciară împotriva lui Heidrun Hofer.
…şi una reuşită
Există cazuri care demonstrează cât de laborios şi chiar subtil acţionau agenţii Stasi, după cum ne-o demonstrează şi cel al Margaretei Hassler, secretară în Ministerul Federal al Apărării. Deloc atractivă, divorţată de 12 ani, Margarete ducea o existenţă banală, apăsată de singurătate. Face repetate tentative de a-şi reface viaţa şi de a-şi găsi un partener chiar prin anunţuri matrimoniale. Aceste anunţuri, care puteau constitui posibilităţi de identificarea unor viitoare „victime”, sunt urmărite cu atenţie de agenţii Stasi. Într-o zi, Margarete se trezeşte cu un vizitator cu un buchet de flori destinat altei persoane pe care nu o poate găsi. În această situaţie, bărbatul atrăgător o roagă pe Margarete să accepte buchetul. Bineînţeles că este invitat la o ceaşcă de cafea, iar mai departe relaţia se leagă uşor. Margarete devine iubita „vizitatorului inopinat” şi, în cele din urmă, probabil sub presiunea de a fi părăsită, acceptă să-i pună la dispoziţie acestuia rafturi întregi de documente secrete din ministerul în care lucra. În cele din urmă, „logodnicul” este identificat de contraspionajul vest-german şi arestat împreună cu Margarete, căreia nu-i mai rămâne decât să-şi pună capăt zilelor, în închisoare.
O „căsnicie fantomă”
Funcţionară la Ministerul federal de Externe al RF Germania Lenore Heinz este recrutată prin „metoda Romeo” de un anume agent „Heinz Sutterlin” (instruit, de fapt, de KGB) căruia îi pune la dispoziţia documente importante, timp de nu mai puţin de şase ani. Lenore scotea documentele din minister pe care „Heinz” le fotografia, după care erau returnate, astfel încât era greu să se nască vreo suspiciune. Şi în cazul ei, în afară de argumente „sentimentale”, au fost şi cele legate de viaţa de lux care i-a fost oferită. Ba chiar, la un moment dat, Lenore şi „Heinz” se căsătoresc, în 1960.
Dar intervine o „lovitură de teatru” atunci când un agent al KGB, „Runge” defectează în RF Germania şi transmite CIA o listă a spionilor, printre care Lenore şi „Heinz”. Şocul pe care l-a trăit Lenore atunci când a aflat că „povestea sa de dragoste” făcea parte dintr-un complot de spionaj, a fost prea puternic, astfel încât se spânzură în celulă.
Mai amplă decât s-a crezut
…a fost „operaţiunea Romeo” potrivit chiar informaţiilor oferite de iniţiatorul ei, Markus Wolf. Într-adevăr, el menţionează că agente recrutate prin această metodă s-au aflat în instituţii de la cel mai înalt nivel al statului vest-german, acţionând chiar în cancelaria prim-ministrului Helmut Kohl, a preşedintelui federal Richard von Weiszäcker şi în secretariatul Comunităţii Economice Europene de la Brussels.
De fapt, uită să menţioneze că cele mai multe din agentele „operaţiunii Romeo” au fost descoperite şi judecate, acoperindu-se de oprobriul opiniei publice ca „trădătoare” şi că, în afară de cazurile menţionate a mai fost încă unul al unei femei care şi-a pus capăt zilelor, Leonore Suetterlin.
Din volumul în pregătire „Biografiile secrete ale spionilor. Viaţa privată a agenţilor” în curs de apariţie la Editura Cetatea de Scaun
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
