Nu puţine sunt „fiicele Evei” născute pe pământ românesc care s-au afirmat în istoria universală. Poate mai puţin este amintit faptul că „frontul secret” al spionajului este un alt domeniu în care o serie de personalităţi feminine din România au devenit adevărate „eroine”, agente care au influenţat în bună măsură nu numai istoria ţării lor de origine, dar şi pe aceea europeană. Dar unora dintre ele le-a fost dat să trăiască şi „istorii de amor” cu final mai mult sau mai puţin fericit.
„Cea mai admirabilă inteligenţă de femeie”
Martha Bibescu (1889-1973) s-a născut într-o familie cu adânci rădăcini în istoria românească: tatăl, Ion Lahovari, îndeplinise misiuni diplomatice, iar mama sa descindea din familia Mavrocordat. Prin căsătoria cu Valentin Bibescu devine prinţesă, făcând parte din „dinastia” căreia îi aparţineau Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles, şi Elena Văcărescu. Dar Martha Bibescu a devenit un personaj al istoriei politice şi culturale româneşti şi universale a vremii prin propriile merite.
În tot cazul, în cultura românească, dar şi în cea europeană, ea ocupă un loc aparte: poetă, romancieră, memorialistă, opera sa numărând nu mai puţin de 40 de volume, cele mai multe publicate sub pseudonimul Lucile Decaux.
Francois Mauriac o considera „Cea mai admirabilă inteligenţă de femeie pe care o cunosc”, iar Mircea Eliade a exprimat opinia după care ea a avut un rol important în „întâlnirea” dintre cultura estului şi vestului Europei. În 1955, devine membră a Academiei regale de limbă şi literatură franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase contesa Anna de Noailles.
În primul sfert al secolului XX, a fost una din marile frumuseţi ale Europei. Se spune că a avut relaţii cu prinţul moştenitor al Germaniei, cu regele Spaniei Alfons al Xlll-lea.
Dar Martha Bibescu s-a implicat şi într-un alt domeniu, acela al istoriei activităţilor informative, în ultima vreme apărând destul de numeroase mărturii şi interpretări care consideră că, la un moment dat, a jucat şi rolul de spioană. Este o exagerare sau… ?
O idilă la Mogoşoaia
Un prim episod al participării Marthei Bibescu la asemenea activităţi este legat de întâlnirea prinţesei cu Cristopher Birdwood Thomson, agent britanic, ofiţer de informaţii care avea misiunea să convingă liderii de la Bucureşti să intre în război alături de Antanta. Între cei doi s-a născut o idilă consumată mai ales în decorul Palatului Mogoşoaia. Urmează un episod care arată că prinţesa era la curent cu activităţile de spion ale lui Thomson: acceptă, în septembrie 1915, ca acesta să ascundă în castelul său de la Posada documente secrete ale Legaţiei britanice. După numai zece zile un incendiu provocat de serviciile secrete ale Puterilor Centrale distruge castelul…
Un an mai târziu, în 1916, colonelul Thomson primeşte misiunea să distrugă sondele de petrol din Valea Prahovei, pentru a nu fi capturate de inamic. Se pare că la această misiune deosebit de periculoasă a participat şi Valentin Bibescu, astfel încât se poate spune că soţul şi amantul prinţesei s-au întâlnit pe… „frontul secret”. În tot cazul, cei doi reuşesc performanţa de a scăpa cu viaţă.
Prinţesa şi agentul se vor revedea abia după sfârşitul războiului, când Christopher Thompson a revenit la Bucureşti pentru o ultimă întâlnire cu Martha, înainte de a pleca să lupte în Orientul Mijlociu. Se pare că au continuat să corespondeze deşi relaţia lor s-a stins încet, în împrejurările tumultoase ale perioadei postbelice.
În tot cazul, relaţia a încetat definitiv odată cu moartea lui Thomson, care între timp intrase în politică în Partidul conservator, în 1930: moare în cursul un zbor de încercare cu un zeppelin deasupra Franţei.
Martha Bibescu l-a evocat într-o carte pe colonelul Thomson. Unii neprieteni au afirmat că, de fapt, scrisese această carte fiind avidă de o notorietate pe care, de fapt, o dobândise cu alte mijloace…
In ceea ce priveşte soarta „cuibului dragostei” dintre prinţesă şi agent, palatul Mogoşoaia, el a continuat să joace un rol important în desfăşurarea unor evenimente din perioada interbelică şi în timpul celui de al Doilea Război Mondial. A fost renovat prin eforturile financiare ale Marthei Bibescu, servind ca loc de întâlnire a unor oameni politici.
În 1949, palatul a fost naţionalizat, iar clădirea a fost devastată şi devalizată, colecţiile de artă fiind furate şi dezmembrate. Abia în 1957 palatul a devenit sediul secţiei feudale a Muzeului Naţional de Artă, fiind restaurat începând cu 1977. În prezent, Palatul Mogoşoaia adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească.
„Ultima orhidee”
Un alt episod al participării prinţesei la activităţi informative s-a consumat atunci când, rămasă în Bucureşti în timpul ocupaţiei germane în 1916, prinţesa s-a aflat la conducerea unui spital organizat în incinta Automobil Clubului Regal Român al soţului ei George Valentin Bibescu, pe capul căruia germanii puseseră o mare recompensă, fiind obligat să se refugieze la Iaşi odată cu frontul din Moldova.
Din această postură prinţesa a devenit sursă de informaţii pentru guvernul român refugiat la Iaşi, fiind chiar arestată de autorităţile de ocupaţie. Zoe Bengescu, fiică a uneia dintre doamnele de onoare ale reginei Elisabeta şi nepoată a lui Titu Maiorescu, nota la 1 noiembrie 1918: „La spital am fost foarte îngrijorate în ultimele zile din cauza arestării Marthei Bibescu, directoarea noastră. Pare o afacere misterioasă […]. Este o mare comediantă. Două lucruri sunt certe – e foarte frumoasă şi foarte inteligentă, restul depinde de timp, de împrejurări.”
Şi aceste „împrejurări” nu i-au fost întotdeauna favorabile prinţesei, căci, după război, a fost acuzată de… colaboraţionism. Este apărată energic de ofiţerii şi de soldaţii cărora le-a stat la căpătâi pe timpul ocupaţiei germane, iar regele însuşi îi mulţumeşte pentru serviciile aduse ţării.
Martha Bibescu a plecat din România în 1917. Rămâne în Elveţia până în 1919, revenind periodic în România.
Despre Martha Bibescu şi „istoriile sale de dragoste şi spionaj” au fost scrise multe cărţi care în general o evoca drept o reprezentantă a unei lumi care a dispărut, cum se intitulează volumul lui Ghislain de Diesbach, „Princesse Bibesco - la dernière orchidée” (1986), dar pe care nu trebuie să o uităm…
Din volumul Biografiile secrete ale spionilor. Viaţa privată a agenţilor,în pregătire la editura Cetatea de scaun
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
