Ziarul de Duminică

Premiul Goncourt 2012/ de Stelian Ţurlea

Premiul Goncourt 2012/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

18.07.2013, 23:59 75

Într-un sat corsican, departe de ţărm, doi tineri ai locului îşi părăsesc promiţătoarele studii de filosofie pe continent şi se întorc să administreze un bar local, cu gândul să aplice învăţăturile lui Leibnitz şi să transforme locul în cea mai bună dintre lumile posibile. Dar bucuria începutului e roasă destul de repede de rănile vechi nevindecate şi toate sfârşesc tragic. În rezonanţă cu predica pe care o ţinuse, cu multe secole în urmă, Augustin, la Hippone, la apropierea hoardelor barbare, despre fragilitatea regatelor pământeşti. Cam aceasta ar fi, foarte pe scurt, ideea romanului, o carte superbă, admirabil scrisă, admirabil tradusă, încântătoare pentru orice cititor, de pe orice meridian, apărută anul trecut şi încununată cu Premiul Goncourt. Felicitări Editurii pentru o asemenea promptitudine.

Romanul debutează cu descrierea unei fotografii făcute într-o zi caniculară din 1918, în curtea şcolii unui sat, de un fotograf ambulat care a imortalizat toate familiile satului, pe rând, eroul romanului contemplând absenţa sa din imagine, pentru că încă nu se născuse la acel moment, iar tatăl încă era prizonier într-un lagăr din Ardeni. Fotografia e sfârşitul unei epoci, sfârşitul veacului dinainte. Urmează povestea membrilor din fotografie ai acestei familii şi a urmaşilor lor care încearcă să se îndepărteze de satul natal, să-l lase în urmă, dar sunt mereu ajunşi şi cotropiţi de necrozele trecutului - adică urmează povestea altui secol, cu alte şi alte războaie în toate colţurile lumii, cu grandoarea şi decăderea unor imperii, inclusiv a celui francez. Întocmai ca în cazul imperiilor roman sau colonial, cangrenate încă de la naştere, eroii cărţii nu văd, nu simt propierea sfârşitului sau preferă să nu descopere semnele prevestitoare. Sfârşitul romanului e un text de o luciditate copleşitoare scris la Hippone în anul 410 de Sfântul Augustin, când la porţile cetăţii apăruseră barbarii să distrugă tot, cum făcuseră la Roma. „Promis-a oare  Dumnezeu că lumea aceasta va dăinui în veci?”

Între cele două momente, început şi sfârşit, se derulează o lungă secvenţă cu cei doi tineri Matthieu şi Libero care au concesionat barul, pe când aveau în faţă un viitor strălucit, şi care au înlocuit rând pe rând filosofia cu banul, senzualitatea, sexul, în încercarea de a crea cea mai bună lume posibilă, fapt imposibil. Romanul sfîrşeşte tragic, cum tragic au sfârşit lucrurile şi în anul 410.

Căderea Romei nu e doar căderea unui oraş, ci a unei civilizaţii. „Roma a căzut, dar nu e oare totul exact ca înainte?” „Lumile trec, într-adevăr, una după alta, întuenricul cheamă întuneric, şi poate că succesiunea lor nu înseamnă nimic”, pentru că sfârşitul şi începutul nu sunt decât una.

Lumea e ca omul – se naşte, creşte şi moare. Romanul este, cum declara chiar autorul lui, „o parabolă despre disperarea contemporană a cărei morală este optimistă: sfârşitul unei lumi nu înseamnă sfârşitul lumii.“

Un roman de o mare forţă, care te obligă cel puţin la o a doua lectură, tragedie clasică petrecută într-un sat corsican, un roman ambiţios, cu personaje superbe, o scriere foarte lucrată, un text cu foarte puţine dialoguri, cu fraze lungi şi practic fără paragrafe, în care, surprinzător, cititorul nu se pierde. O arhitectură superbă, o scriitură de virtuoz.

Jérôme Ferrari s-a născut în 1968 la Paris. A locuit în Corsica şi a predat filosofia la Liceul Internaţional „Alexandre Dumas“ din Alger timp de câţiva ani, apoi la Liceul Fesch din Ajaccio. În prezent, este profesor de filosofie la Şcoala Franceză din Abu Dhabi. Penultima carte a sa, Où j’ai laissé mon âme, apărută în 2010, a câştigat Grand Prix Poncetton şi Prix Roman France Télévisions.

 

Jérôme Ferrari – Predica despre căderea Romei, Editura Pandora M. Traducere din limba franceză de Tania Radu

AFACERI DE LA ZERO