Constanţa Roşoiu s-a născut la 5 ianuarie 1978. Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism, din cadrul Universităţii Hyperion, Bucureşti (promoţia 2001), a Facultăţii de Psihologie, din cadrul Universităţii Spiru Haret, Bucureşti (promoţia 2008) şi a unui Master în Psihologie Judiciară şi Victimologie, lucrarea de disertaţie având subiectul "Suicidul din perspectiva comportamentelor autodistructive". În perioada 1998-2002 a lucrat în presa sportivă, la publicaţia Fotbal Plus. Unele dintre povestirile ce alcătuiesc volumul Preţul corect au fost premiate la numeroase concursuri naţionale de creaţie literară.
"Doru2000" aşa îşi semna anunţul un "tânăr prezentabil, iubitor de poezii, flori şi tot ce e frumos pe lume", care căuta o "fată serioasă" pentru "prietenie". Cum ajunsesem la anunţurile matrimoniale din "Preţul corect"?! Doar căutam un loc de muncă, nu altceva! Şi ce vroia de fapt acest "Doru2000"?! M-am întors la paginile de oferte de serviciu, dar ochii tot îmi fugeau către "Doru2000", de parcă acest anunţ îmi era adresat chiar mie, Maria Munteanu. N-aş putea spune de ce, tot citind şi recitind articolul lui Doru2000, gîndul mi-a zburat la replica acelui potenţial angajator: "Lasă, păpuşă, cu ce ştii tu, cu ce mai ştiu şi eu... Ne descurcăm noi! Ce dacă abia ai terminat facultatea?! Mai laşi tu de la tine, mai pun eu de la mine...", dar mai ales la privirea lui, privirea aceea de animal de pradă, care mă măsura, mă cântărea, mă aprecia, mă dezbrăca... Când m-a strigat mama, am tresărit, dar n-am sărit imediat din fotoliu, ca în alte dăţi. Mi-am mai acordat câteva secunde de ciudata plăcere pe care începusem să o simt la gândul că fusesem privită ca o femeie, iar în drumul spre bucătărie, m-am privit în oglinda de pe hol, care îmi reflecta întregul corp.
"Dacă ai zece dolari, un prezervativ şi un loc unde te poţi întâlni doar ziua, în amiaza mare, cu o fată frumoasă, îngrijită şi serioasă în tot ceea ce face, îţi voi satisface orice dorinţă, fără nici un fel de nazuri. Trebuie doar să mă contactezi la adresa de mail eva.furtuna@hotmail.com." Aşa sunase primul meu anunţ de la rubrica de matrimoniale din "Preţul corect". Ce mă îndemnase să fac asta?! Nu ştiu! Dorinţa de a câştiga bani mulţi, sau poate de a atrage atenţia asupra mea - prea mă simţisem invizibilă pînă atunci, sau...
N-am crezut nicio clipă că va lua cineva în serios anunţul meu ori că voi răspunde vreunui mail ce ar fi sosit pe adresa din anunţ. Dar curiozitatea m-a împins şi către primul răspuns, şi către prima întâlnire; vroiam să ştiu cum e, cum mă voi simţi, cum voi reacţiona, care îmi sunt limitele... Prima întâlnire a avut loc într-o garsonieră închiriată de un Nicu. Om de afaceri din Iaşi, venit în oraşul nostru cu afaceri, acest Nicu m-a făcut să mă simt cu adevărat importantă. Nu m-a tratat deloc ca pe o femeie uşoară, mai ales când a văzut că am venit la întîlnire ca o fată simplă, îmbrăcată în jeanşi şi tricou alb, cu o şapcă roşie trasă pe ochi, încălţată în pantofi sport şi cu un rucsac albastru, în spate. Mi-a plătit mai mult decât cei zece dolari şi mi-a mai solicitat şi alte întâlniri. La început, chiar am crezut că mă voi opri la el, mai ales când mi-a dăruit un buchet de trandafiri şi un ceas Tissot. Mi-a arătat şi fotografii cu vila lui cea mare şi frumoasă de la Iaşi şi cu soţia... Apoi, n-a mai dat nici un semn de viaţă. Am mai aşteptat vreo săptămână, tot privind pe ascuns Tissot-ul primit în dar, pe care mi-l puneam la mână doar după ce mă îndepărtam de casă. Când am intrat din nou pe mailul eva.furtuna@hotmail.com, mă aşteptau deja o mulţime de mesaje. Am răspuns la toate, fixând date şi ore de întâlnire celor care nu fuseseră prea vulgari...
Uşor, uşor, am căpătat experienţă, reuşind să tratez totul ca pe o meserie oarecare şi să îmi pese doar de cei 10 dolari. Aveam grijă să stabilesc întâlniri cât mai departe de casă şi, întotdeauna, dar întotdeauna, ziua. În rest, nu prea mă dădeam în lături de la nimic. Bieţi muncitori de şantier, oameni de afaceri, boschetari, camere scumpe de hotel, birouri, subsoluri de bloc... Atâta timp cât îmi erau plătiţi cei 10 dolari, ce mai conta?! Maria Munteanu continua să existe acasă, în faţa părinţilor, mulţumiţi că fiica lor, după atâtea şi-atâtea strădanii, şi-a găsit, în sfârşit, un serviciu bunicel, la o firmă de construcţii... Cum mă îndepărtam un pic de casă, adio Maria, bun venit Eva Furtună!
"Dragă Eva,
Sunt un biet zidar-faianţar, nici frumos, nici îngrijit şi nici prea serios în tot ceea ce fac (prietenii chiar îmi spun că sunt prea cu capul în nori), dar care are cei 10 dolari pe care îi soliciţi, plus banii de prezervativ. Am şi un loc unde să ne putem întâlni la ce oră vrei tu, din zi sau din noapte, fără teama că ne-ar putea deranja cineva. Aş dori însă mai întâi să îmi spui mai multe despre tine, despre pasiunile tale, despre ceea ce însemni tu, dincolo de anunţul din ziar şi dincolo de cei 10 dolari... Doru2000"
Un astfel de mail nu putea trece neobservat. L-am citit o dată, de două ori, de zece ori... Hm, pe cineva interesa şi altceva decât satisfacerea dorinţelor pe 10 dolari... Măi, să fie! Şi acesta semna, culmea Doru2000.
"Dragă Doru2000,
Pot să îţi spun despre mine că am o înălţime de 1,64 metri şi o greutate de 53 de kg. În rest, sunt o fată, mă rog, o femeie normală, fără fiţe, fără nimic de vampă în înfăţişare... Dacă zici că ai cei 10 dolari, te poţi convinge..."
"Dragă Eva,
Văd că nu prea ai încredere în mine, de vreme ce preferi să îmi vorbeşti despre cum arăţi şi nimic despre pasiuni şi despre ce e dincolo de coaja trupului tău, pe care ţi-l vinzi totuşi atât de ieftin. Uite, pentru a-ţi câştiga încrederea, îţi voi spune că îmi place foarte, foarte mult poezia, mai ales Nichita Stănescu. De asemenea, îmi plac florile, mai ales trandafirii... Ţi-am mai spus că prietenii râd mereu de mine că sunt cu capul în nori... Şi mai îmi place muzica bună şi, în general, tot ce e frumos pe lumea asta... Doru2000"
Am încercat să ignor acest mail, dar n-am putut; Dumnezeu ştie de ce. Nu cred că eram atât de naivă, să mă las dusă aşa uşor de val... Nichita, trandafiri... Prea multă miere...
"Dragă Doru2000,
Îmi place şi mie poezia, dar mai mult Minulescu, cu ale sale romanţe. Îmi plac şi florile, dar parcă mai mult liliacul... Uite ce e, mai bine ne-am întâlni, am face schimb de ceva versuri, mi-ai aduce şi ceva petale de trandafiri, dacă asta e plăcerea ta, eventual mi-ai fredona şi ceva de pe la Elvis, Beatles sau, mă rog, ce vrei tu, iar la final ai scoate doar cei zece dolari şi ne-am lua la revedere..."
Am aşteptat cu emoţii mari prima întâlnire cu acest Doru2000, care se încăpăţâna să îi apară în imaginaţie Mariei ca un băiat cu totul şi cu totul aparte, care chiar va veni la întâlnire cu un buchet de trandafiri şi îi va recita sau cânta "Romanţa fără ecou"... "Iubire, bibelou de porţelan - obiect de preţ cu existenţa efemeră..." Fredonam în gând aceste versuri când în faţa mea s-a oprit un lungan slab, îmbrăcat într-un tricou negru cu un craniu desenat pe piept, cu mâinile înfipte până la coate în buzunarele unor pantaloni de trening gri, lălâi, cu părul înfoiat, în spatele căruia parcă încercau să se ascundă o frunte îngustă şi doi ochi iscoditori... Când mi-a întins mâna, spunându-mi că el este Doru2000, mi-a venit s-o iau la fugă. Şi poate chiar aş fi făcut-o dacă nu aş fi fost în aglomeraţia din plin centrul oraşului... "Ascultă, priveşte şi taci!" mi-am zis în gând, continuând pe linia Minulescu, nevenindu-mi să cred că am luat-o din nou cu mine pe Maria Munteanu, cu visele şi speranţele ei.
"O să mergem într-o boxă, aici în apropiere, unde îmi ţin sculele... Dar, stai liniştită, am făcut frumos, să ne simţim bine împreună. Vezi tu, Eva, pe mine nu mă interesează doar persoana mea; vreau ca în primul rând tu să te simţi bine." Îmi venea să-i dau vreo două palme peste gură, dar chiar aveam nevoie de banii lui; trebuia să îmi plătesc factura la telefonul mobil, pe care mi-l cumpărasem de câteva săptămîni, pentru a putea fi contactată mai uşor.
Mi s-a făcut rău când am dat cu ochii nu de igrasia de pe pereţii boxei sau de mizeria de pe podea, ci de trandafirii ce zăceau pe un pat improvizat dintr-o placă de pal melaminat aşezat pe două anvelope, înconjurat de câteva lumânări parfumate, aprinse în câteva secunde de minunatul meu Făt-Frumos. "Ascultă, priveşte şi taci!" Îmi tot repetam în gând această a unsprezecea poruncă a lui Minulescu, în vreme ce, cu mişcări mecanice, începusem să mă dezbrac, aşezându-mi tacticos hainele, în ordine, lângă "pat". Când m-a văzut dezbrăcată, Doruleţ al meu a uitat şi de Nichita, şi de muzica bună... După ce şi-a dat jos, cu mişcări agitate, pantalonii de trening, s-a aruncat asupra cojii pe care mi-o vindeam atât de ieftin... "Ascultă şi taci!" continuam să îmi repet în gând, fără întreupere, pentru a-mi alunga senzaţia de greaţă...
"Ţi-a plăcut?! Măcar, aşa, un pic..."
Nu-mi venea să cred urechilor!
"Eşti un mare idiot! Daaa, mare idiot! Poate dacă îţi scoteai şi tricoul ăla jegos, cu cap de mort, era altceva...", am spus ironic, încercând să mă ridic... Doamne, de ce n-oi fi tăcut!?
"Aaa, te crezi şmecheră... Cine eşti tu, fă, să mă faci pe mine idiot?! Cu ce eşti tu mai presus decât mine?! Hai, spune, cu ce?!"
Nu am mai apucat să răspund, căci o lovitură puternică le-a făcut să dispară în întuneric şi pe Maria Munteanu şi pe Eva Furtună. Când m-am trezit, am simţit în nări un puternic miros de spital. Apoi, am auzit-o pe mama plângând înfundat, undeva în apropiere.
"Fata mamei, fată dragă, te-ai trezit. Doamne... Cu adevărat mare este Dumnezeu!" Abia după ce s-a mai liniştit un pic, a reuşit să cheme doctorul şi-apoi să îmi povestească cum m-a găsit un amărât de spărgător de magazii, zăcând goală, într-o baltă de sânge, cu mâinile şi picioarele legate, într-o boxă de bloc, înconjurată de petale de trandafiri. Am fost dusă la spital şi operată pe creier pentru îndepărtarea unui cheag de sânge, iar poliţiştii au reuşit să prindă un boschetar, care pretindea că eu aş fi fost o prostituată, Eva Furtună, cu care el avusese întâlnire şi pe care o dăduse cu capul de ciment, pentru că îl enervase rău de tot râsul meu de la final... "Nu l-a crezut nimeni, îţi dai seama! Un nebun! Te-a târât acolo cu forţa, te-a violat şi apoi a vrut să te omoare. Cică vroia să se întoarcă acolo şi să te zidească, ca Manole pe Ana - aşa a spus poliţiştilor... Între zidurile puşcăriei să-i putrezească oasele..."
Din volumul cu acelaşi titlu premiat la Concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România, ediţia 2012
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
