• Leu / EUR4.8793
  • Leu / GBP5.7839
  • Leu / USD4.8008
Ziarul de Duminică

Prieteni şi eroi/ de Olivia Manning

Prieteni şi eroi/ de Olivia Manning

Autor: Ziarul de Duminica

18.08.2016, 23:37 70

Trilogia Balcanică scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning din care fac parte romanele Marea şansă, Oraşul decăzut şi Prieteni şi eroi apăre integral la editura Nemira, în colecţia Babel, tradusă din limba engleză de Diana Stanciu.

Chiar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Olivia Manning s-a căsătorit cu R.D. Smith, trimis lector de literatură engleză la British Council din Bucureşti, unde scriitoarea a venit să locuiască şi unde avea să descopere un univers total străin, pe care îl va reflecta în literatura sa.Trilogia balcanică împreună cu Trilogia Levantină formează o epopee cunoscută sub numele de Şansele războiului, best-seller care a cunoscut numeroase reeditări şi a fost ecranizată de BBC în 1987.

Soţii Smith – Pringle în roman – au sosit în România o dată cu izbucnirea celui de al doilea război mondial şi au rămas acolo până la 30 septembrie 1940 când guvernul român a dispus plecarea din ţară a tuturor cetăţenilor britanici. Destinaţia va fi Grecia. Cele treisprezece luni petrecute la Bucureşti fac obiectul primelor două romane din Trilogie şi surprind decorul balcanic şi tensionat al capitalei, prinsă în tumultul războiului. Observaţiile aparţin autoarei sau prietenilor britanici care se strângeau la „Barul englezesc“ de la Athéné Palace.

Amestec de balcanism şi europenism, sufocat de sărăcie şi corupţie, Bucureştiul  anilor ’39-’40 se dezvăluie dintr-un unghi nemilos, celebru încă de la apariţia cărţii. Dacă pentru alţi străini care-l vizitează Bucureştiul este „Parisul balcanic”, pentru Olivia Manning acesta reflectă o lume în descompunere, pe cale să se prăbuşească, în iminenţa războiului.

„Marea şansă” şi „Oraşul decăzut” reflectă cel mai bine felul cum tulburările sufleteşti ale personajului Harriet Pringle se suprapun unor momente dramatice pentru România şi Bucureşti. Capitole intitulate sugestiv Asasinul, CădereaTroiei, Cutremurul sau Căpitanul redau tribulaţiile sufleteşti ale soţiei care află de aventura soţului cu Sophie Oreşanu pe fondul unor evenimente precum asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu, prăbuşirea Poloniei şi a Franţei, ultimatumul sovietic pentru cedarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei, intrarea României în axa Roma-Berlin-Tokio, abdicarea lui Carol sau proclamarea statului naţional legionar.

În „Prieteni şi eroi” Harriet ajunge la Atena şi îl aşteaptă anxioasă pe Guy, încă prins în tulburătorul Bucureşti. Odată cuvenirea lui, însă, lucrurile nu se liniştesc, iar grijile privind viitorul profesional al lui Guy şi viitorului mariajului lor se cronicizează. Tonul romanului este mai optimist şi mai cald la început, pe fondul încrederii în prezentul politic al Greciei, dar pe parcurs şi aici apar nesiguranţa şi iminenţa războiului, aşa încât dramele personale ale lui Harriet îşi găsesc din nou ecoul în tulburările întregii Europe.

 

„Trilogia Balcanică de Olivia Manning este una dintre cele mai minunate opere de ficţiune apăruteîn Anglia de la război încoace. Galeria personajelor este uriaşă, descrierea scenelor, absolut superbă, patosul e reţinut, iar umorul, discret şicivilizat.” – Anthony Burgess

„Trilogia Oliviei Manning te amuză, te captivează şi te informează, iar să faci toate acestea cu atâta eleganţănu e puţin lucru.” – Sunday Times

„Una dintre cele mai bune cronici despre România şi Grecia la vreme de război, Prieteni şi eroi are o poveste bine scrisă, captivantă, hipnotică.” – The Guardian

 

Olivia Manning (1908-1980) s-a născut la Portsmouth, Hampshire, şi şi-a petrecut mare parte din primii ani de viaţă în Irlanda, simţind, cum avea să povestească mai târziu, că nu aparţine niciunui loc şi dând dovadă de un mare apetit pentru călătorii şi descoperiri. Chiar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial s-a căsătorit cu R.D. Smith, trimis lector de literatură engleză la British Council din Bucureşti, unde scriitoarea a venit să locuiască împreună cu el şi unde avea să descopere un univers total străin. După ce publicase mai multe romane, printre care The School of Love (1951) şi The Doves of Venus (1955), experienţa biografică a autoarei în lumea aflată în dramatică schimbare avea să ducă la apariţia Trilogiei Balcanice, începută cu Marea şansă (1960) şi cotinuată cu volumele Oraşul decăzut (1962) şi Prieteni şi eroi (1965), apărute la Editura Nemira. Când nemţii de apropiau de Atena şi Europa fierbea, Olivia Manning  a trebuit să plece cu soţul său în Egipt pentru ca în cele din urmă să ajungă la Ierusalim, unde R.D. Smith a fost numit într-un post-cheie. Cuplul s-a întors la Londra în anul 1946, unde a trăit până la sfârşitul vieţii. La peste zece ani de la Trilogia Balcanică, autoarea avea să publice, după The Rain Forest (1974), şi Trilogia Levantului: The Danger Tree (1977), The Battle Lost and Won (1978) şi The Sum of Things (1980). Împreună, cele două trilogii alcătuiesc seria intitulată Fortunes of War, cunoscută în toată lumea.

* * *

Când portarul sună să-i spună că o aşteaptă un domn în hol, lui Harriet Pringle îi căzu receptorul din mână şi ieşi desculţă, într-un suflet, din cameră. De două zile tot păzea telefonul şi de trei nopţi, de când era la Atena, nu putea dormi de grijă. Îşi lăsase soţul în România, o ţară ocupată între timp de inamic. Poate că reuşise să scape… Poate că omul din hol era Guy însuşi… Coborând scările, văzu însă că nu era decât Yakimov. Se întoarse repede să-şi încalţe pantofii – până şi Yakimov putea aduce veşti.

Când se întoarse, îl găsi încovoiat ca un cal bătrân şiobosit, privind în jos pe sub borul pălăriei rupte. Vederea lui îi trezi cele mai negre gânduri. Incapabilă să scoată vreun sunet, îi atinse doar braţul. Îşi ridică imediat faţa tristă şi zâmbi, când o văzu.

– Totul e bine, băiatul nostru drag e în drum spre noi.

Era aşa de nerăbdător s-o convingă, că ochii mari şiverzi ca două boabe de strugure parcă-i ieşeau din orbite.

– Am un mesaj… Trebuie să fie pe aici, pe undeva. Asunat cineva de la Bucureşti la Legaţie şi unul dintre băieţii de acolo m-a întrebat: „Cunoşti o anumită doamnă Pringle, nu-i aşa? Poate treci să-i laşi asta…“

Degetele lungi cotrobăiau prin buzunarele costumuluide şantug ca antenele unui gândac…

– O bucăţică de hârtie, doar o bucăţică de hârtie!

Încercă şi în buzunarul de la piept. Când îşi ridicăbraţul lung, ea observă mătasea violet a cămăşii prinstofa zdrenţuită a hainei şi adâncitura alb-albăstuie şifără păr a subraţului, prin mătasea ruptă. Buzunareleerau atât de roase, că mesajul putea să fi căzut… Îl priveaîncordată, abia îndrăznind să respire, ştiind că orice manifestarede nerăbdare l-ar fi zăpăcit şi mai tare.

Relaţia lor era destul de bună acum, dar nu fuseseîntotdeauna aşa. Yakimov – prinţul Yakimov – se instalaseîn casa lor şi nu reuşiseră să mai scape de el decâtatunci când Bucureştii deveniseră un oraş prea periculos pentru el. Ea nu-l plăcea şi el se temea de ea, dar când se întâlniseră din nou la Atena, se împăcaseră. Era singurul aici care-i înţelegea temerile şi această înţelegere era unica ei consolare.

– Ah! Iată-l! E în bună stare, vezi? făcu el satisfăcut.

Îi luă hârtia din mână şi citi: „Vin pe aceeaşi rută caşi tine. Ne vedem diseară!“ Mesajul trebuie să fi fost primit cu ore în urmă şi era deja aproape seară. Probabil că Guy ajunsese deja la Sofia şi aflase, ca şi ea, că avionul românesc nu mergea mai departe şi că-şi va continua călătoria cu Lufthansa. Companiagermană acceptase să transporte pasageri de-ai aliaţilor în teritorii neutre, dar ea auzise de avioane deturnate spre Viena şi de supuşi britanici astfel arestaţi ca inamici. Pentru Harriet riscul nu fusese prea mare, dar pentru Guy, un bărbat tânăr, la vârsta serviciului militar, lucrurile stăteau altfel.

Văzând-o că se schimbă la faţă, Yakimov întrebăstânjenit:

– Nu te bucuri? Sunt veşti bune, nu-i aşa?

Încuviinţă din cap şi, scufundându-se într-un fotoliu,şopti:

– Minunate!

Se aplecă şi îşi prinse faţa în mâini.

– Draga mea!

Ridică o mână şi râse, dar avea lacrimi în ochi:

– Guy va fi aici în seara asta!

– Ei! Ţi-am spus eu că-şi poate purta singur de grijă!

Încurcată, epuizată şi, totuşi, uşurată, rămase pe loc,ştiind că grijile nu se terminaseră încă. Mai era până seara…Yakimov o privi jenat şi spuse:

– Hai să ne plimbăm puţin! Să iei o gură de aer…Ţi-ar face bine, să ştii!

– Da, da, mi-ar plăcea!

– Atunci, s-o luăm din loc, draga mea!

Ieşi la lumină cu sentimentul celui ce se ridică dinpat după boală. Pe stradă coborâseră umbrele, însă lacapătul ei soarele strălucea orbitor. Yakimov pornise îndirecţia opusă, dar ea îl rugă:

– N-am putea merge într-acolo?

– Acolo?Părea deconcertat…

– E Piaţa Constituţiei. Ţi-ar plăcea să te plimbi peacolo?… Să ştii că am ocoli…

– Dar nu avem nicio ţintă precisă!

Yakimov n-o mai contrazise. Intrară în piaţă. Era o grădină prăfuită şi convenţională, unde portocalele se uscau prin pomi şi el îi spuse că de jur împrejur erau hoteluri şi birouri, în edificiile cu faţa de de marmură albă sau de stuc roz-maroniu. În mijlocul pieţei se aflau clădirile Parlamentului, cândva un palat, care-şi păstrau încă strălucirea de altădată şi dincolo de ele se întindeau parcurile,o junglă de arbuşti fremătători, din care palmierii îşi ridicau vârfurile ca nişte egrete. La intrare străjuiau patru palmieri uriaşi, cu trunchiuri argintii, satinate… şi totul –clădiri, pomi, palmieri, maşini şi trecători – tremura în arşiţa după-amiezii de toamnă.

„Atena“, se gândi Harriet, „oraşul mult visat!“Bucureştii erau în mijlocul Europei. Aici însă ajunsese la malul Mediteranei. În Bucureşti începea iarna, în timp ce aici vara părea că nu se va sfârşi niciodată.Dacă rezistau până la căderea serii, ea şi Guy puteau săse întâlnească, în sfârşit. Încercă să-şi imagineze pe undear putea fi avionul lui: în empireu, deasupra apelor Mării Egee, albastre şi verzi ca penele unui păun. Îi ură să rămână pe ruta stabilită. Guy scăpase de nefericita capitală şi de favoriţii maniaci ai Noii Ordini. Acum nu trebui decât să-i aştepte sosirea. Tot gândindu-se la asta, imaginaţia îi scăpă de sub control. Se gândea la cei rămaşi în urmă… la Sasha.

Yakimov, ca gazdă şi ghid, îi tot arăta locurile mai interesante. Modest, dar conştient de avantajul situaţieisale, avea o oarecare morgă.

– E un oraş drăguţ, spunea el. Mi-a plăcut întotdeauna… unul dintre locurile bătute şi răzbătute altădată…

Scăpase de vechile datorii şi noii săi prieteni nu avuseserăîncă timp să afle de ele. Îşi găsise de lucru. Hainelelui nu prea mai puteau fi cârpite, dar fuseseră, totuşi,spălate şi călcate, iar el le purta cu un aer ce aminteatrecutul plin de strălucire.

Făcu semn din cap spre o clădire somptuoasă din colţ:

– G.B.!

– Şi ce-i cu asta?

– Draga mea! G.B. este cel mai bun hotel! „GrandeBretagne“, înţelegi? Aici îmi dădeam ciorapii la spălat

şi intenţionez să mă mut din nou aici când o să mă maichivernisesc puţin.

Intrând pe strada principală, începu să se împleticeascăşi trupul lui deşirat se încovoie. Nu merseserămai mult de o sută de metri, dar, înaintând prin mulţime,el bombănea:

– Drum lung… greu pentru bătrânul Yaki. Nu-mimai merg picioarele ca odinioară şi locul ăsta e tare obositor:sus-jos, fierbinte şi plin de praf. Aş avea nevoie deceva să-mi recapăt puterile…

Ajunseseră în apropierea unei cafenele mari şi, răsuflânduşurat, el zise:

– Zonar! Cafeneaua cea nouă! E foarte drăguţă… defapt, preferata lui Yaki!

Locul era strălucitor: vitrine mari de sticlă, tende îndungi, mese şi scaune afară, pe trotuar… Lumea era încă în haine de vară: femeile în mătase şi bărbaţii în costumegri-argintii. Chelnerii purtau haine albe, tăvile şi ibricele de cafea străluceau în soare. Dincolo de vitrine, Harriet observă rafturi pline de cutii scumpe de ciocolată şi prăjituri savuroase.

– Pare destul de scump, zise ea.

– Un pic, dar merită! Undeva tot trebuie să te duci!

Traversară o străduţă lăturalnică şi, ajunşi pe trotuarulcafenelei, Yakimov se opri:

– Dac-aş avea ceva bani, te-aş invita să iei ceva…

Deci cu scopul ăsta plecase! Harriet înţelese aluzia –se aştepta ca ea să plătească, aşa că-i spuse:

– Mi-au schimbat ceva bani româneşti la hotel, aşa că putem să bem ceva…

– Desigur, draga mea, dacă tu doreşti, te însoţesc cu plăcere!

Căzu pe cel mai apropiat scaun de pai şi întrebă, plinde importanţă:

– Ce-ai dori?

Harriet voia un ceai.

– Cred că eu voi lua un coniac. Prea mult ceai îmiface rău.

Când veni cu comanda, chelnerul îi puse şi nota deplată lângă pahar, dar el o împinse spre Harriet. Apoi,sorbind din coniac, redeveni afabil:

– Ştii, aici e o colonie rusească destul de mare: oameniîncântători, de familie bună! E şi un club rusesc,

cu mâncare rusească. Delicioasă! Unul dintre membrim-a întrebat: „Yakimov e un nume deosebit. N-a fosttatăl dumneavoastră curierul ţarului?“

– Şi a fost?

– Nu mai ştiu, draga mea! Yaki era foarte mic peatunci.Dar bătrânul meu făcea parte din suită… de asta

sunt sigur! Paltonul acela al meu, căptuşit cu samur, i-afost dăruit de ţar. Dar cred că ţi-am mai spus?!

– Da, o dată sau de două ori.

– Ai aflat deci că a murit bătrâna mea mamă…

– Nu. Îmi pare rău.

– Acum bietul Yaki nu va mai primi bani. Era o femeiebună, mai ales cu băiatul ei, dar nu mi-a lăsat un

ban moştenire. Avea o rentă viageră şi totul s-a dusodată cu ea. Renta asta n-a fost o idee prea bună…

Îşi golise paharul şi o privea aşteptând. Ea încuviinţădin cap şi el chemă din nou chelnerul.

Înainte o scotea din sărite lăcomia lui Yakimov.Acumnu-i mai păsa de nimic, doar de trecerea timpului – unobstacol ce trebuia depăşit. Nu mai voia să vadă decâtstaţia autobuzelor aeroportului, care era peste drum, încolţul străzii.

Yakimov o făcu atentă:

– Uită-te la individul acela încărcat de covoraşe şicarpete… E turc. Am cunoscut unul la fel la Paris, maidemult. Un prieten de-al meu, american, i-a cumpărattoată marfa. Bietul de el s-a întors acasă fără o păturămăcar pe el… A făcut pneumonie şi a murit.

Ea zâmbea, conştientă că el vrea să-i distragă atenţia,dar nu se putea concentra la flecăreala lui. Privea în jur, încă nevenindu-i să creadă că se afla în siguranţă, în acest oraş calm şi liniştit; încă simţea încordarea ultimelor luni în România. Yakimov continua să vorbească, dar imaginea cafenelei superbe se destrăma, în locul ei Harriet revăzând apartamentul din Bucureşti, dinaintea plecării ei, când veniseră acasă şi găsiseră uşa deschisă, luminile aprinse, paturile răscolite, tablourile distruse, covoarele ridicate şi cărţile aruncate şi călcate în picioare, pe podea.

Ea şi Guy îl ascunseseră pe Sasha, un tânăr dezertor evreu. Mitocanii din Garda de Fier, căutând dovezi împotriva lui Guy, îl găsiseră probabil pe băiat, Sasha dispăruse. Asta era tot ce ştiau şi probabil tot ce aveau să ştie vreodată.

 

Fragment din Prieteni şi eroi”, de Olivia Manning, volumul al treilea al Trilogiei balcanice, în curs de apariţie la editura Nemira, în colecţia Babel. Traducere din limba engleză de Diana Stanciu

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8793
Diferență: -0,1146
Ieri: 4.8849
Azi: 4.8008
Diferență: -0,0208
Ieri: 4.8018
Azi: 5.7839
Diferență: -0,4818
Ieri: 5.8119
Azi: 5.0325
Diferență: -0,3525
Ieri: 5.0503