Principalul merit al biografiei semnate de Florin Turcanu* consta in de-tabloidizarea imaginii lui Mircea Eliade: "demitizarii" vulgare si retoricii pseudo-justitiare de tipul "scheletul din dulap", autorul cartii de fata le opune o perspectiva calma, documentata si rezonabila, atenta la circumstantele atenuante, dar fara sa recurga la malversatiuni sofistice.
Evident, o astfel de investigatie nu s-ar fi putut realiza daca Florin Turcanu n-ar fi indeplinit din capul locului doua conditii nenegociabile. Mai intai, e vorba de un aparat bibliografic aproape exhaustiv, adica de ceea ce le lipseste uneori biografilor "de nisa", care tind sa-si proiecteze asupra obiectului propriile idiosincrazii disciplinare. Nimic, insa, din cartea lui Florin Turcanu nu tradeaza o asemenea carenta.
Autorul acopera cu egala competenta toate sectoarele pe care le parcurge: contextul socio-politic, istoria ideilor, conexiunile interdisciplinare, dinamica relatiilor (inter)personale - in niciuna din aceste situatii Florin Turcanu nu ar putea fi prins pe picior gresit. Apoi, baza documentara pe care o foloseste autorul cartii este de-a dreptul impresionanta: punctul ei forte nu e neaparat exploatarea operei, a jurnalelor, a corespondentei sau a relatarilor despre Mircea Eliade (in fond, asta e o sarcina obligatorie si la indemana oricarui biograf...), cat defrisarea unor arhive din S.U.A., Franta sau Portugalia sau marturiile pe care autorul le-a obtinut de la apropiatii savantului. Acestui travaliu arhivistic minutios i se adauga o alta calitate, care le lipseste adesea istoricilor "puri": e vorba de pertinenta corelatiilor pe care Florin Turcanu le stabileste intre biografie si opera, precum si intre scrierile stiintifice si cele literare ale lui Mircea Eliade. Fireste, nu rezulta de aici cine stie ce revelatii hermeneutice (in fond, autorul nici nu si-a propus asa ceva), insa esential este ca, vazand in viata lui Eliade o cronologie a operei (si invers), Florin Turcanu reuseste sa ofere un portret global de o coerenta exemplara.
Inarmat cu asemenea instrumente, Florin Turcanu explica in mod convingator treptele constructiei personalitatii eliadesti: "adolescentul miop", (auto) investirea sa ca "sef de generatie", experienta indiana, experienta legionara, relatiile cu Nae Ionescu, exilul portughez, inceputurile consacrarii, recunoasterea deplina in "Lumea Noua", reactiile metodologice adverse si, mai ales, intoarcerea spectrelor trecutului. Teza care rezulta de aici ("prizonierul istoriei") descrie existenta lui Eliade in termenii unui antagonism ireductibil intre anistorism si istorism, intre universalism si contingenta.
Ideea in sine nu este noua: dimpotriva, aceasta reprezentare poate fi dedusa (cum a si fost, de altfel), din eseurile si studiile eliadesti de istorie a religiilor. Esentiale sunt insa mecanismele explicative prin care Florin Turcanu arata cat de adanc a putut interioriza Eliade o asemenea viziune.
Probabil ca in niciun alt caz definitia data de Marin Preda fiintei umane (ca "divinitate inlantuita de puterea circumstantelor") nu apare atat de elocventa. Iar, din acest punct de vedere, exista o anecdota care mi se pare semnificativa pentru modul in care Eliade a incercat (esuand, desigur) sa impace sacrul si profanul, mitul si istoria. E vorba de reactia savantului in fata misiunii Apollo 11: "Si totusi, atunci cand e nevoit sa se resemneze in fata spectacolului succeselor tehnologice, ca in momentul misiunii Apollo 11, gandirea sa cauta cu infrigurare semnificatia simbolica ce ar face acceptabil un asemenea eveniment. Eliade asteptase primul contact al omului cu suprafata Lunii cu o nervozitate crescanda, isi aminteste Jonathan Smith: 'Luna este un arhetip, deci nu ne putem atinge de ea. Ar fi o profanare.' Insa imaginea unui astronaut american legat printr-un 'cordon ombilical' de o statie spatiala il va convinge ca simbolismul arhaic al fecunditatii si al regenerarii aplicat Lunii se manifesta inca o data cu prilejul misiunilor Apollo. Astronautii nu erau altceva decat 'embrioni' care, atingand solul lunar, regaseau pantecul matern." (p. 597-598).
Acesta e cadrul in care trebuie situat - chiar daca asta nu inseamna si scuzat - episodul legionar din biografia lui Mircea Eliade. Si, mai ales, atitudinea sa postbelica fata de miscare. Fireste, aici intervin si anumiti factori conjuncturali, in principal temerea lui Eliade ca o dezvaluire publica a derapajelor sale din tinerete i-ar fi compromis iremediabil prestigiul de care se bucura in mediile academice occidentale.
Oricum, natura si proportiile angajarii legionare a lui Eliade, la sfarsitul deceniului patru, nu mai prezinta in momentul de fata prea multe secrete. De aceea, dilema morala priveste atitudinea sa de dupa razboi. In orice caz, intrebarea daca Eliade a crezut "cu adevarat" dupa 1945 ca miscarea legionara a fost o miscare nociva in chiar fundamentele sale mi se pare de o importanta secundara (si, oricum, e greu de crezut ca i-am putea gasi vreodata un raspuns satisfacator).
Esentiale sunt insa doua fapte, pe care Florin Turcanu le puncteaza ireprosabil: 1. dupa 1945, Eliade nu a facut niciun gest public prin care sa se dezica de propriul trecut legionar (dimpotriva, s-a pus uneori in dezonoranta situatie de a nega existenta unui asemenea episod); 2. dupa 1945, niciun act public al lui Eliade nu ar putea fi interpretat ca fiind dictat de remanenta unor convingeri legionare (rasism, xenofobie, antisemitism etc.).
Cat ma priveste, cred ca posteritatea lui Eliade va depinde intr-o masura deloc neglijabila de raportul dintre aceste doua "greutati". Ce-i drept, Florin Turcanu evita sa incline in mod decisiv balanta intr-o parte sau intr-alta. Insa meritul sau incontestabil ramane acela de a fi formulat corect termenii ecuatiei. De aceea, Mircea Eliade. Prizonierul istoriei e o biografie care face cat zece monografii.
*) Florin Turcanu, Mircea Eliade. Prizonierul istoriei, traducere din franceza de Monica Anghel si Dragos Dodu, prefata de Zoe Petre, editia a II-a revazuta, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007, 678 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
