Intre 19 si 24 septembrie, a avut loc la Neptun si Mangalia Festivalul International "Zile si nopti de literatura". Juriul editiei inaugurale a fost condus de profesorul, criticul si istoricul literar Mircea Martin. Interviul nostru readuce in prim-plan acest cel mai important eveniment literar al anului.
- Ati fost presedintele juriului care i-a decernat lui Jorge Semprun Premiul "Ovidius" al Festivalului International "Zile si nopti de literatura". Era previzibila, ori ba aceasta optiune si care au fost ratiunile ei?
- Ma simt obligat sa indepartez o posibila confuzie: Premiul Literar International "Ovidius" se decerneaza cu prilejul Festivalului "Zile si nopti de literatura", dar este o institutie distincta. Jorge Semprun a primit Premiul "Ovidius", nu Premiul Festivalului, acesta din urma fiind acordat lui Alain Robbe-Grillet; in felul acesta, am si inceput sa raspund la intrebarea dvs. Examinand lista candidatilor si tinand seama de formatul special al acestui premiu, eu unul m-am oprit initial asupra lui Cinghiz Aitmatov, a carui opera (de la "Djamilia", la "O zi mai lunga decat veacul" sau la "Esafodul") mi se parea ca indeplineste in chip exemplar conditiile cerute: "valoare recunoscuta" si "contributie la afirmarea libertatii de expresie si a tolerantei interetnice". Din pacate, Aitmatov n-a putut veni la Neptun, pentru ca, in calitate de ambasador al Rusiei la Consiliul Europei, a fost trimis intr-o misiune in Afganistan. Nu stiu care or fi fost optiunile initiale ale celorlalti membri ai juriului, dar, in clipa in care ne-am intalnit la Neptun, convergenta noastra cu privire la Jorge Semprun n-a fost deloc problematica. In acest sens - si numai in acest sens -, am putea spune ca optiunea a fost previzibila. Desigur, existenta unui contracandidat de talia lui Alain Robbe-Grillet nu putea sa ne lase indiferenti. Opera sa extrem de importanta si larg recunoscuta pe plan international se inscria insa mai greu in formatul Premiului "Ovidius" (pe care nu membrii juriului l-au stabilit). Cum prezenta lui Alain Robbe-Grillet in Romania si la Mangalia se cerea, totusi, remarcata si marcata, presedintele Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru, a decis (decizie pe care am impartasit-o pe loc) acordarea unui Premiu al Festivalului, "pentru largirea frontierelor literaturii". Motivele alegerii lui Semprun le-am expus intr-un Laudatio pe care l-am citit pe scena Festivalului si care a aparut intre timp in "Luceafarul" din 9 octombrie 2002. N-as relua argumentele din acest text, dar as tine sa adaug ca intalnirea cu autorul, conversatiile pe care le-am avut la Mangalia mi-au intarit convingerea ca am ales bine. De multe ori, intalnirea cu omul care a scris opera este contrarianta sau chiar dezamagitoare. N-a fost deloc asa in cazul lui Semprun.
- Cum vi s-a parut aceasta prima editie a primului festival international de literatura de la noi si ce reprezinta ea pentru viata literara romaneasca?
- Mai intai, insasi initiativa unui asemenea festival mi se pare importanta si laudabila. Faptul ca Eugen Uricaru a izbutit sa mobilizeze nu numai foruri, ci si fonduri pentru sustinerea ei este, iarasi, apreciabil. Dar lucrul cel mai important a fost chiar participarea unor scriitori straini de prima mana. E, dupa stiinta mea, pentru prima data in istoria noastra de dupa al doilea razboi mondial cand la invitatia Uniunii Scriitorilor din Romania raspund atat de multi scriitori straini importanti, nu numai din imprejurimi, ci si de mai departe. Inca de la prima editie, s-a fixat o stacheta care n-ar trebui in nici un caz coborata in viitor. Organizarea propriu-zisa a fost in linii mari buna, dar vor trebui investite in viitor mai multa atentie, rigoare si imaginatie. Nici o reuniune, de pilda, n-a inceput la ora anuntata, ceea ce nu i-a stresat nici o clipa pe organizatori, dar i-a inconfortat si nelinistit pe multi dintre invitati. Programul festivalului, el insusi, n-a fost respectat in toate datele sale, dar ceea ce a deconcertat si nemultumit pe toata lumea (straini si romani) au fost mapele destinate fiecarui participant, care s-au dovedit a fi inutilizabile, din pricina dezorganizarii lor incredibile, precum si numeroaselor greseli de limba (straina) si de informatie. Dar, pentru viata literara autohtona, acest festival a reprezentat, fara indoiala, un eveniment major. Chiar daca participantii romani au fost mai putin numerosi decat in alte cazuri (asta nu inseamna ca nu au existat si persoane care nu au raspuns invitatiei), o intalnire la un asemenea nivel reprezinta o racordare necesara - si normala, dar la noi normalul este inca o raritate - la miscarea literara internationala. Scriitorii romani au avut posibilitatea sa-si intalneasca omologii din alte tari europene, sa le asculte ori sa le citeasca textele, sa-si confrunte opiniile, sa stea pur si simplu de vorba cu ei. Desigur, pentru asa ceva cunoasterea unei limbi de circulatie a fost indispensabila, dar de multe ori comunicarea s-a stabilit si prin intermediul unor traducatori improvizati. Daca la inceput intalnirea cu colegii straini a fost mai degraba jenata, dificila, confuza, in ultima zi gheata s-a spart si am asistat cu satisfactie la decrisparea figurilor si la dezlegarea limbilor: i-am vazut chiar pe scriitorii romani cum isi aduc aminte ca sunt gazde, nemailasand aceasta indatorire exclusiv in seama organizatorilor.
- Unii contesta existenta generatiei '90. Ce parere aveti despre ea, dvs. care ati mosit-o la Cenaclul "Universitas"?
- Sunt constient de labilitatea funciara a unei impartiri pe generatii si promotii. Totusi, in linii mari, un asemenea criteriu s-a dovedit functional si se dovedeste in continuare. O promotie '90 exista si exista de mult, chiar daca unii reprezentanti ai optzecistilor tin cu tot dinadinsul sa si-o anexeze cel putin partial. E destul sa ne gandim la un Cristian Popescu sau la un Ioan Es Pop spre a ne da seama ca nu seamana cu nimeni si cu nimic din oferta optzecista. In proza, Razvan Petrescu, Marian Ilea, Catalin tarlea ori Daniel Banulescu sunt, la randul lor, diferiti (considerati impreuna si fiecare in parte) de Gheorghe Craciun, Stefan Agopian sau Mircea Cartarescu. Si am pomenit doar cateva nume, dar lista membrilor Cenaclului "Universitas" este mult mai lunga. S-ar putea face si disocieri mai fine, dar nu in limitele unui interviu. Simona Popescu in "Exuvii" vadeste anumite afinitati cu ultimul Cartarescu, dar vocea ei ramane, totusi, inconfundabila.
- De ce nu a reusit totusi generatia '90 sa se fixeze serios in constiinta publicului?
- La nefixarea actuala in constiinta publica a acestei promotii au contribuit - o spun cu parere de rau - giumbuslucurile lui Dan-Silviu Boerescu, nouazecist si el, dar care a vanat neseriosul cu prea multa serioziate, in texte care s-au vrut exponentiale. A fost un efect al decompresiunii generale de la inceputul anilor '90, insa impresiile au ramas si ele au produs mai degraba confuzie. In ce ma priveste, sunt convins ca o cernere a valorilor a inceput sa se produca si, in urma ei, imaginea promotiei '90 se va distinge cu limpezimea necesara; cu atat mai necesara, cu cat promotia 2000 si-a facut deja, de cativa ani buni, simtita prezenta pe scena literaturii romane contemporane.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
