Cabrat întru obsesiamea dedicată Timpului, acum aproape trei ani notam cu oarecarenaivitate rândurile de mai jos.
…Dacă viaţa noastră este precum unfluviu ce curge spre ocean, atunci sunt unii care aleg să trăiascămereu în locurile cele mai periculoase, în zona cascadelor şi avâltorilor. Învolburarea atrage unele structuri umane, palpitul şiimprevizibilul par a fi pâinea lor cea de toate zilele. Timpulcurge altfel într-o cascadă. Tensiunea locului pare a te încorda lamaximum, respiraţia tăiată brusc de pericolul din orice secundăgenerează, pentru unii semeni, noi sensuri ale lui a fi. Viaţa ca o cascadă este şiviaţa celor care conduc. Puţină lume realizează că vârtejurilepoliticului îţi lasă rareori alternative comode, că agenda unuiconducător - oricare ar fi el, nu numai din spaţiul politic - îiconferă din ce în ce mai ascunse oaze de retragere, lagune de calmşi de reculegere.
Unadin ieşirile din labirintul cascadelor şi vâltorilor vieţii estegenerozitatea. Un om generos ştie care îi sunt resursele şi leîmparte cu bucurie către lumea înconjurătoare. Generozitateasinceră, nedisimulată, îţi conferă nobilitate. Adevăraţiiaristocraţi, din toate timpurile, liderii cu vocaţie, elitele -oricare ar fi breasla din care fac parte acestea: fie cizmari, fiesavanţi - elitele reale, iar nu închipuite, au ca numitor comungenerozitatea.
Una dintre calităţile de bază alecelui pus să-i conducă pe alţii este generozitatea. Conducătoruluită de discursul concurenţial în faţa celor pe care îi păstoreşte,chiar dacă, măcar din emulaţie - mai cu seamă în societatea actuală-, l-a practicat până a ajunge în acea funcţie. Dar vocaţiaautorităţii s-a conjugat cu vocaţia generozităţii în toatemomentele istorice, acolo unde nu a căzut în capcana mesianismului,a derivelor totalitare ori a jocurilor de putere ieftine.Adevăraţii conducători ştiu să fie generoşi cu toţi semenii lor,fie ei prieteni, fie duşmani. Căci înţelepciunea îşi numără printrevectorii constitutivi, determinanţi, generozitatea.
A fi generos cu cei mai mici camine este lesne, a fi generos cu cei mai mari ca mine, de asemenea.E mai simplu să fii generos cu alţii decât cu tine însuţi. Marelesecret este să fii generos cu universul (universurile) din tineînsuţi, fără a aluneca în narcisism, în egoism. Să-ţi conferispaţii de linişte acolo unde este vâltoarea cea mai învolburată. Săcurgi generos prin viaţă, conştient de generozitatea oceanului carete aşteaptă la capătul drumului.
…Naivitatea - pe care nu o regret- de care spuneam din start era aceea când credeam că oricareconducător ar putea fi generos in nuce. Se întâmplă, dar numai laliderii adevăraţi, la cei cu vocaţie. Nu realizam pe-atunci că, celpuţin în lumea de azi, în măsura în care se situează pe o înălţimemai mare în ierarhia socială, un om, un lider are din ce în ce maipuţine grade de libertate. Puterea politică, socială, materială, nuînseamnă libertate. Pe când, în realitate, numai un om din ce în cemai liber poate fi generos cu adevărat. A nu se confunda cuspiritul de sacrificiu cu care este dator oricine aflat în frunte.Gestul puşcăriaşului care îşi cedează bucăţica de pâine mucegăităconfratelui mai slab ca el, este mai mult decât generozitate: estesacrificiu. Generozitatea este proiecţia, este epura sacrificiuluiaşa cum profanul este epura sacrului.
Dar nu despre sacrificiu mi-ampropus să vorbesc aici chiar dacă binomul sacrificiu-generozitateeste un tonic subiect de meditaţie asupra căruia merită să teopreşti. Etimologic, sacrificiul se înrudeşte cu sacrul. Pe cândgenerozitatea face parte din aceeaşi familie a substantivului latin"genus" (origine, obârşie, neam, specie) şi a verbului "gignere"(care înseamnă a naşte, a crea). "Generosus" este cel de neamnobil, de calitate, cel ales, cel cu suflet mare - cuvânt carecapătă în timp, sau presupune din start, şi înţelesul de nobleţesufletească. La limita luminoasă generozitatea devinesacrificiu.
Comunicarea pe verticală întrediferitele registre ale societăţii înseamnă totodată grade diferiteale unui fascinant exerciţiu de generozitate. Aşa cum îninfinitatea de coarde posibile ale unui cerc, diametrul cerculuipoate fi definit drept coarda maximă, tot astfel actul de acomunica în sânul societăţii suportă grade diferite de sinceritate,până ajunge la maximum (acolo unde gradul de preparare şi decoacere permite aceasta). Dincoace de indicibil, transparenţa desus în jos este un act de generozitate. Dar nivelele diferite alefiinţei presupun aceleaşi diferit-proporţionate grade degenerozitate. Şi de sus în jos, şi de jos în sus. Te facitransparent pentru cele de sus iar strălucirea acestora te poateilumina. Nu eşti suficient de pregătit (purificat, generos), derivasau chiar nebunia sunt aproape.
Este un spiritual, este cel ajunsla o anume (auto)cunoaştere lăuntrică un om generos? Fără îndoială,da. Altfel nu-şi merită statutul. Aş spune că aura unui om ajuns lao cunoaştere spirituală superioară este obligatoriu cea a unui omgeneros. Cu alte cuvinte cunoaşterea spirituală începe de la celemai precare nivele acolo unde există generozitate dacă fărâme dinaura respectivă sunt activate deja, chiar şi la oamenii cei maimodeşti din punctul de vedere ale statutuluisocial.
A fi generos mai înseamnă şi a fismerit. Numai smerirea - care este deja o primă formă de sacrificiu-, naşte adevărata generozitate. Sosit aici, devii conştient căgenerozitatea nu este doar un drept ci şi o obligaţie: este una dinlegile după care funcţionează această lume. Te înscrii în siajulgenerozităţii sau nu exişti cu adevărat. Pare dur, naiv, hilar?Există însă un model-argument major: Cel care prin generozitatea Saadusă la apogeu, prin sacrificiul maxim a făcut ca această lume săexiste la alt nivel, Cel care s-a jertfit pentru această lume. Aşacum Buddha, poate cel mai important înţelept al acestei lumi, avorbit despre proiecţia celestă a generozităţii numind-oCompasiune, tot astfel Fiul lui Dumnezeu vorbeşte despre Iubire (oderivată de ordin superior a Compasiunii). Şi Iisus se sacrificăpentru lume, demonstrând prin asta că orice discuţii umane despregenerozitate sunt ieftine baliverne în comparaţie cu Iubireadivină. Recursul la generozitate este doar un pas. Dar nu lipsit deimportanţă şi savoare.
Vei deprinde sensurilegenerozităţii şi vei desluşi taina definită cândva de Plotin:fuga celui singur cătreSingurul.
MARIUSVASILEANU(n. 14 aprilie 1964, înGura Humorului,Bucovina) are o licenţă în filosofie(Universitatea Bucureşti) şi un master în antropologia spaţiuluisacru (Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu"). Din 2007 estedoctorand al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu otemă interdisciplinară în care continuă studiile de antropologie areligiei.A fost director al EdituriiMuzicale şi profesor de istoria religiilor în învăţământulpreuniversitar.A ţinut cursuri şi seminariide introducere în istoriaşiantropologiareligiilor la UniversitateaBucureşti şi la Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu". Asusţinut o bogată activitate în presă: studii, articole, eseuri,recenzii, proză scurtă, editoriale, interviuri - în jurnale,reviste culturale şi cu profil spiritual -, producător şirealizator de emisiuni radio, numeroase colaborări la principaleleteleviziuni centrale.A fost redactor-şefal revistei Adevărul literarşi artistic.În prezent realizează o pagină de religie în săptămânalulTimpul.A publicat cartea "În căutarea duminicii. Sacru şi profan înepoca foiletonistică" (Editura Paralela 45,2008).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
