Fără a avea ambiţia de a fi acoperit integral subiectele, am fost şi sunt destul de atent la poziţiile diverselor părţi implicate fie prin comunicate oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române (BOR), ale celorlalte culte recunoscute de stat – şi separat, şi laolaltă într-un comunicat al Consiliului Consultativ al Cultelor –, fie ale ONG-urilor cu convingeri umaniste, ale societăţii civile, ale oamenilor de media. O trecere în revistă a acestor luări de poziţie mă conduce la câteva concluzii de etapă.
- În general, decizia a declanşat o mare harababură. Aşa cum Curtea Constituţională din România (CCR) a avut grijă să amâne anumite decizii pentru perioada de după recentele alegeri prezidenţiale, tocmai pentru a nu influenţa procesul electoral, putea să anticipeze balamucul creat zilele acestea în şcoli şi să dea aceeaşi decizie la începutul vacanţei de vară. În aceeaşi ordine de idei, Ministerul Educaţiei putea să aibă o iniţiativă care să vizeze acelaşi rezultat.
- Asociaţiile „umaniste”, au primit o neaşteptată gură de oxigen – ceea ce a reîncălzit, fulminant, discursul public privind relaţia Biserică-stat, problematizarea predării religiei ori a istoriei religiilor, a introducerii unor noi cursuri de morală, de etică etc.
- Aceste asociaţii şi reprezentanţii lor au descoperit un nou şi excelent prilej de a-şi promova propriile valori (acolo unde acestea există cu adevărat, căci impresia lăsată adesea este mai degrabă de rapidă şi subţire încropire). De la o banală decizie a CCR, discursul a fost rapid deturnat către necesitatea sau nu a acestei ore de religie – de unde şi nenumăratele (auto)manipulări rostite îndeobşte cu acest prilej şi reluarea obişnuitelor atacuri la Biserică, în general, la BOR în special, anticlericale, antireligioase etc.
- Şi mai nepregătită pare să fi fost BOR pentru o astfel de luptă, fără să fi înţeles – la nivelul înaltului cler, în special – că prezentul şi lumea (post)modernă îi condamnă zilnic pe creştini la astfel de lupte, inclusiv în plan mediatic…
- BOR a încercat şi încearcă în continuare să refacă parţial un avantaj tactic în plan juridic – mai nou, propune înscrierea elevilor la ora de religie o singura dată pe ciclul şcolar, iar nu anual etc. Precum într-o campanie electorală, este o luptă om la om ori pe categorii sociale, presupunându-se că din motive de neglijenţă, analfabetism, manipulări ale diverselor părţi implicate unii părinţi nu vor face gestul dorit de a-şi înscrie copiii la ora de religie.
- Replierea pragmatică a BOR a fost târzie. La început nu a făcut decât să bombăne inutil – precum un partid politic de mâna a treia – decizia CCR. Abia în ultimele zile dinaintea celei de 6 martie (data limită de înscriere a elevilor la ora de religie) au apărut clipuri mai mult sau mai puţin convingătoare care-i îndeamnă pe părinţi să facă gestul necesar.
- Reţelele de socializare şi media au fost pline de opinii de toate culorile, de felurite calităţi. Uneori de-a dreptul urechiste – şi vorbesc acum de lideri de opinie cu pretenţii, care s-au exprimat public pe această temă –, altele chiar în cunoştinţă de cauză. Nu s-a pornit de la un basic, de la câteva date ale problemei care să fie cunoscute de toată lumea, pentru a nu mai fi reluate de prisos discuţii & manipulări vechi (ex: faptul că elevii care nu au ales ora de religie ar fi obligaţi să participe, totuşi ş.a.m.d.).
Prilejul este de bun augur pentru toată lumea – iată un lucru care s-a observat mai puţin
ONG-urile umaniste îşi vor clarifica – poate – opţiunile, ne vor edifica şi pe noi care-i lupta lor. Biserica va învăţa astfel să supravieţuiască în condiţii din ce în ce mai puţin favorabile, îşi va rafina discursul, va selecta acei vectori de imagine care să o reprezinte inteligent, adecvat, ferm, dar zâmbitor.
Faptul că în favoarea Bisericii au intrat în joc şi câţiva artişti ori oameni de presă, chiar prin câteva clipuri care îndeamnă părinţii să-şi înscrie copiii la ora de religie anunţă, sper, în cazul BOR, o nouă abordare, profesionistă, în relaţia cu media.
Fără să-i întrebe nimeni, tocmai pentru că asta le este menirea, intelectualii Cetăţii au avut puncte de vedere mult prea rafinate, cu periculoase nuanţe… ceea ce nu pare să fie necesar Bisericii, uitându-se de intelectualii care au făcut istoria creştinismului, începând cu Sf. Apostol Pavel, cu anumiţi Sf. Părinţi şi ajungând (în cazul nostru) la Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea, Alexandru Mironescu, Pr. Daniil Sandu Tudor, Pr. Andrei Scrima ori Pr. Benedict Ghiuş…
În „lupte” de acest fel, trebuie să fii 100% de partea Bisericii, nuanţele nu-şi au locul, par a spune conservatorii din BOR. Aşa este, numai că tocmai în aceste momente, hârtia de turnesol a unui discurs lipsit de complexe scoate la iveală şi păcatele vechi sau noi – nu neapărat ale Bisericii, cât ale unora dintre clericii care o reprezintă. Iată de ce un intelectual care se respectă, inclusiv dinlăuntrul Bisericii, nu poate trece cu vederea nici adevărurile perene, de ordin duhovnicesc/spiritual, dar nici adevărurile iminente, terestre. De unde şi discursul, nuanţat, atât de antipatic unora...
Ce înseamnă a avea un discurs nuanţat în relaţia cu propria ta Biserică? Între altele, înseamnă să nu te subordonezi precum un pilot automat ordinelor şi poziţionărilor transmise de la centrul formal (ierarhii actuali) – marii duhovnici sunt mai totdeauna în răspăr cu centrul formal, în favoarea celui informal (Sf. Părinţi, Iisus) –, înseamnă să nu ascunzi gunoiul sub preş, chiar dacă la nivel oficial asta se cam întâmplă, înseamnă să ai smerenia de a-l asculta cu curiozitate şi trezvie pe partenerul de dialog – independent de genul de discurs practicat de acesta. Şi mai înseamnă să zâmbeşti.
Dimpotrivă, fanatismul şi habotnicia aduc discursuri lipsite de inteligenţă spirituală, cu grav deficit de rafinament teologic şi cultural, ori atrag gesturi aspre şi încruntate care nu-şi au locul în spaţiul public modern – şi care, susţin unii, nici nu reprezintă Biserica cea adevărată.
Da, Biserica şi Hristos aparţin – parţial – unei alte lumi. Dar numai tactul şi bunul-simţ îţi vor spune când, cui, unde să vorbeşti, mai degrabă aluziv, despre aceste taine... A proceda invaziv, prin media actuală, în virtutea unui „profetism” prost înţeles şi ubicuu plasat generează de cele mai multe ori exact efectele adverse.
Se poate spune că procentul celor 90% dintre elevii înscrişi deja la ora de religie este o victorie pentru BOR, alături de celelalte culte recunoscute, indiferent de bombănelile de după data de 6 martie când înscrierile au fost sistate. Nu o fi chiar procentul real, or mai fi fost şi ceva aranjamente, dar şi un procent de 75-80 % ar fi încă uriaş. BOR, alături de celelalte culte, este obligată să mediteze la această încercare – care se va repeta, poate chiar anual, şi să tragă concluziile cuvenite.
Este timpul pentru o nouă generaţie de profesori de religie, pentru noi manuale, pentru noi tehnici pedagogice (în mod evident, a pune note la religie este o prostie). Aşa cum armata şi serviciile şi-au îndepărtat, treptat, după 1989, acei oameni care nu mai răspundeau intereselor statului român, tot astfel BOR va trebui să-i îndepărteze, cu tact, într-un viitor apropiat şi mediu, pe acei profesori de religie fără de vocaţie, ajunşi să predea numai ca să câştige o pâine, marcaţi de iluziile proprii ori numai pentru că sunt pila nu ştiu cărui ierarh, nevasta ori ruda cutărui cleric etc. Şi mai ales să-i îndepărteze din postura de profesor de religie pe proşti şi pe fanatici, căci aşa cum spunea Pr. Nicolae de la Rohia (Nicolae Steinhardt), „Dumnezeu nu ne vrea proşti”...
Alternativa este ceea ce s-a şi (între)văzut, inclusiv în aceste zile în media: religie şi circ.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
