• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8810
  • Leu / USD4.7247
Ziarul de Duminică

Reportaj în priză directă din campania electorală/ de Lucian Vasilescu

Reportaj în priză directă din campania electorală/ de Lucian Vasilescu

Autor: Lucian Vasilescu

09.11.2012, 00:08 143

Orice s-ar spune, campaniile electorale mioritice au farmecul lor, mai ales în localităţile mici, botezate "oraşe" şi la sate, adică la viitoarele tot "oraşe". Peisajul urban/ rural anost se învioreză brusc de la zâmbetul de pe chipul unor necunoscuţi ale căror poze sunt lipite pe toate gardurile. Desigur, locuitorii acelor localităţi nu le-au văzut în viaţa lor, în carne şi oase, pe personajele din afişe, în schimb nici n-o să le vadă vreodată. Dar ce contează acest mic detaliu când, dacă stai cuminte la poartă sau aştepţi cu răbdare la birt, ai toate şansele să primeşti, ca din partea omului din poză, fie un pix, fie o bască, fie o pereche de galoşi sau o pungă, sau un maieu sau o altceva inscripţionat cu o siglă şi cu nişte iniţiale despre care nimeni din partea locului nu ştie ce înseamnă.

"Ăştia ne-a dat, uite, şi când ne-a dat ne-a mai şi promis că dacă se alege ei o să şteargă toate datoriile din caietul de la cârciumă şi-o să ne-o dea nouă, celor mulţi, cu tot ce s-o găsi în ea, că noi am dus greul şi aicea ne-am lăsat alocaţiile lu' ăia micii. Şi şomaju' tot acolo l-am lăsat, noroc că nu-l mai luăm, că tot acolo îl dădeam, la nesătulul de privatizat, de cârciumar, de hoţ.

Când a venit de ne-a dat pixu' (din ăla fain, cu arc), ne-a mai zis şi că o să ne dea la fiecare, a doua zi după votare, câte o bancnotă de 137 de lei din care o să facă ei imediat ce se alege. Iar la fiecare copil o să dea şi la ei câte o bancnotă de 72 de lei, să aibă de rechizite, chiar dacă ei nu mai are nevoie de rechizite că taman ce le-a dat pixu'. Şi ne-a mai zis că la familiile care are bătrâni (pe pământ, nu în gând) o să le dea şi câte două kile de arpacaş de boşorog şi două scânduri gata scrise cu numele la fiecare bătrân de le poţi folosi ca rafturi până ce le-o veni vremea să le pui cruciş.

Şi ne-a mai zis că şi stadion ne face, cu dozatoare de bere nocturne, că chiar dacă nu avem echipă de fotbal, o să ţinem pe el procesele lu' chiaburii care ne-a jecmănit, adică primul o să-l judecăm pe cârciumarul, pe banditul de hoţ privatizat.

Şi-o să-i ierte şi pe ăia care, de nevoie, de lipsuri şi de sărăcie au mai necinstit câte-o capră, că foamea te îndeamnă şi nu te poţi abţine, când devine cazul de tentaţie, mai ales atunci când suferi ca un câine că iar ţi-a luat toţi banii cârciumaru' de hoţ ce e, privatizatu' naibii de bandit.

Şi lu' şefu' de post care ne-a asuprit o să-i ia maşina şi-o să-i dea bicicletă cu girofar, să vadă şi el cum e să te lupţi cu nevoile şi maşina lui o să ne-o dea nouă, câte o săptămână la fiecare familie şi nici carnet n-o să ne mai trebuie că o să conducem cu buletinu', aşa cum se dădea creditele şi pe nevasta cârciumarului de hoţ bandit privatizat o să ne-o dea tot nouă, pe tabel, maşina în săptămânile cu soţ şi femeia în alea fără soţ să ne muncească în gospodărie ca compensaţie la jaful lui hoţu' de bărbat'su şi ca să nu ne mai pierdem minţile cu caprele şi alte mioare, că e şi ele suflete şi suferă în sufletul lor.

Şi dacă iese ei a zis că ne mai aduce şi-un cabinet cu doctor oftalmolog, să ne puie la toţi dinţii care ne-a căzut de la ţuica modificată genetic de hoţu' de cârciumar, privatizatu' naibii de bandit care ne-a otrăvit.

Asta o să facă când s-o alege. Acu' mai pune o sută de tărie şi trece-o pă caiet, hoţule, că ai zilele numărate!"

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0162
Ieri: 4.9469
Azi: 4.7247
Diferență: -0,4803
Ieri: 4.7475
Azi: 5.8810
Diferență: 1,2708
Ieri: 5.8072
Azi: 4.7380
Diferență: 0,2836
Ieri: 4.7246