Ziarul de Duminică

Restalinizarea Rusiei

Restalinizarea Rusiei

Click pentru imaginea marita

07.10.2008, 17:30 25

Dictatorul are din ce in ce mai multe statui, sondajele de opinie arata ca jumatate din rusi il iubesc si-i scuza crimele, iar noile manuale scolare il prezinta ca pe marele invingator al lui Hitler si vizionarul care a modernizat Rusia in veacul trecut. 

In iunie 2007, Putin s-a intalnit cu reprezentantii profesorilor de istorie pentru a le impartasi viziunea sa asupra modului in care trebuie cercetat trecutul si facut inteligibil tinerilor. Nu era pentru prima data cand dadea "indicatii" in acest domeniu: la sfarsitul anului 2003, el a sugerat ca rostul cartilor de scoala este acela de a induce "un sentiment de mandrie" si chiar si-a exprimat dezacordul fata de "opinia potrivit careia Stalin a dat dovada, in timpul razboiului, de o orbire criminala din cauza caracterului sau aprig si a incapacitatii de a conduce tara". Reactia presedintelui venea in urma scandalului iscat de manualul lui Igor Dolutki Istoria nationala a secolului XX, in care regimul lui Putin era criticat pentru ca avea la baza doar puterea personala.
De data aceasta, Putin a admis ca istoria Rusiei contine pagini sumbre, precum cea a Marii Terori declansate de tiranul georgian, dar a adaugat ca rusii nu au de ce sa fie prizonierii complexelor de culpabilitate, iar strainii nu au dreptul sa le impuna sentimente de vinovatie. In plus, Putin a opus ororilor staliniste atrocitatile altora: "Noi nu am folosit arme nucleare impotriva populatiei civile. Nu am infestat mii de kilometri cu arme chimice, nici nu am aruncat asupra unor tari mici de sapte ori mai multe bombe decat in Marele Razboi pentru Apararea Patriei". Cu alte cuvinte, in contabilitatea cinica a mortii, americanii au depasit in Japonia si Vietnam orice ar fi facut Stalin in Uniunea Sovietica. Putin a uitat sa spuna ca "Tatucul" si-a ucis metodic si spornic cetatenii in vreme de pace si ca, potrivit unor studii recente, a semnat personal ordinul de executare a cel putin 40.000 de persoane.
Deloc intamplator, in aceeasi luna a aparut Cartea pentru invatarea istoriei contemporane a Rusiei (1945-2006), un ghid pentru profesori, la redactarea caruia a colaborat insusi seful echipei de strategi politici a lui Putin, Vladislav Surkov. Stalin este descris ca fiind un conducator dur, dar in acelasi timp "cel mai de succes lider al URSS". Lucrarea este zgarcita atunci cand e vorba de Marea Teroare, subliniind in schimb realizarile dictatorului in ceea ce priveste relansarea economiei sovietice dupa cel de al doilea razboi mondial si industrializarea tarii: "In timpul regimului sau, teritoriul statului s-a extins pana la granitele fostului Imperiu Rus (si uneori chiar dincolo de acestea), a fost castigat cel mai mare razboi - Marele Razboi Patriotic, s-a infaptuit industrializarea si revolutia culturala".
Ce au invatat mai intai dascalii rusi trebuia deslusit si elevilor. Pana la sfarsitul anului, era deja elaborat manualul Istoria Rusiei intre 1945 si 2007, coordonat de Aleksandr Filipov. Bineinteles ca Stalin este caracterizat drept "unul dintre liderii cei mai eficienti ai URSS".
In sfarsit, anul acesta a fost publicat un nou manual, intitulat Istoria Rusiei: 1900-1945. Potrivit acestuia, Stalin a actionat in mod rational atunci cand a declansat campania nationala de teroare, pentru ca voia sa asigure modernizarea tarii. Excesele dictatorului sunt explicate prin faptul ca el "nu a stiut de unde va veni urmatoarea lovitura si din acest motiv a atacat orice grup sau miscare cunoscuta, dar si pe cei care nu ii erau aliati sau nu erau de acord cu opiniile sale".
La 20 martie 1956, dupa congresul destalinizarii, Hrusciov le-a vorbit tovarasilor polonezi despre necesitatea renuntarii la cultul personalitatii, prilej cu care a oferit o judecata echilibrata a fostului dictator: "Stalin, tovarasi, este o asemenea figura, incat multi istorici isi vor rupe dintii incercand sa priceapa aceasta istorie si tot va mai ramane ceva de invatat. Stalin e Stalin. El este o figura foarte complexa. El a avut mult bine si mult, foarte mult rau". 
Iata ca, dupa mai bine de jumatate de veac, rusii par a-i trece cu vederea latura intunecata. Nu de alta, dar "Stalin a scris poezie romantica", dupa cum anunta sloganul postului de televiziune Russia Today, prin care se incearca promovarea imaginii Moscovei in lume.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO