O carte despreRugăciunea lui Iisus scrisă de occidentali este îndeobşte o şansă. Fie are parte de acribia specific catolică şi devine un prilej de a fi realmente manual de studiu, fie însumează un număr de pagini în care ortodoxia este tratată, ieftin, drept un tărâm al exotismelor.
În cartea sa intitulată "Tainele Rugăciunii lui Iisus" (Editura Doxologia, 2012, trad. Dragoş Dâscă), americanul Norris J. Chumley baleiază între cele două extreme sus-amintite. Lucrarea se doreşte un manual de introducere în această temă şi n-ar fi deloc rea dacă n-ar strecura ici-colea impresiile de călătorie ale autorului care, tributar ideilor preconcepute despre ortodocşi, scapă adesea panseuri îndoielnice.
De altfel, în pelerinajul pe care-l face în câteva ţări ortodoxe, în vederea unui film pe aceeaşi temă, autorul străbate importante locuri şi se întretaie cu personalităţi ale ortodoxiei contemporane. Ideea acestui demers a venit, mărturiseşte Norris J. Chumley, în urma unor discuţii cu Pr. John McGuckin. Cei doi s-au hotărât să refacă drumurile înaintaşilor: "Ne-am decis ca model pentru călătoria noastră să fie o călătorie întreprinsă acum 1400 de ani de alţi doi căutători, Sfântul Ioan Moshu (+ cca 619), un monah din Iudeea, şi prietenul, ucenicul şi tovarăşul său monah Sfântul Sofronie (+ cca 639). Ioan a intrat din tinereţe în Mănăstirea Sfântul Teodosie de lângă Bethleem - o mănăstire construită, se spune, peste peştera unde magii s-au odihnit în călătoria lor călăuzită de stea în căutarea Pruncului Hristos. În jurul anului 568, Ioan, în căutarea unei forme de viaţă monahală mai riguroasă, s-a mutat în Mănăstirea Sfântul Hariton din pustia Iudeii. Aici l-a întâlnit pe Sofronie. După zece ani de stat la Sfântul Hariton, cei doi prieteni s-au decis să călătorească în Egipt şi în Peninsula Sinai în căutarea celor mai sfinţi şi înţelepţi monahi, nădăjduind că aceşti sfinţi bărbaţi ar putea să-i înveţe cum să se scufunde deplin în iubirea lui Dumnezeu." (p. 20). Efortul celor doi credincioşi contemporani nouă este similar: vor străbate Egiptul, Grecia, Muntele Athos, România, Ucraina şi Rusia în căutarea celor care practică Rugăciunea lui Iisus.
O foarte percutantă introducere, profundă ca toate paginile scrise de acesta, este făcută de PF Bartolomeu, Patriarhul Contantinopolului. După ce arată pe scurt câteva date despre această rugăciune - care defineşte bună parte din mistica răsăritului creştin -, Patriarhul Ecumenic aminteşte nu numai despre cărţile "clasice" în care regăsim Rugăciunea lui Iisus, precum "Filocalia" şi "Pelerinul rus", dar - surprinzător pentru neavizaţi - şi de celebrul scriitor J.D. Salinger în ale sale povestiri "tipărite iniţial în «The New Yorker» şi publicate ulterior sub titlul «Franny şi Zooey»" (p. 10)...
Îndemnând cititorul la rugăciunea continuă, exprimările aforistice nu lipsesc din paginile Patriarhului Ecumenic: "«Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă». Această rugăciune este scurtă şi necomplicată. Rugăciunea lui Iisus poate fi întrebuinţată de oricine ca o săgeată-de-rugăciune ce pleacă direct din inima noastră şi ajunge în inima lui Dumnezeu prin inima lumii. Este rezultatul - mai presus de rostirea rugăciunilor obişnuite - a puterii tăcerii. Căci atunci când rugăciunea culminează în tăcere, ne trezim la un nou grad de conştientizare. Apoi, rugăciunea devine un mod de a simţi mai limpede şi de a răspunde deplin lumii din noi şi din jurul nostru" (p. 11).
Inclusiv în capitolul VI, dedicat exclusiv românilor, găsim acele panseuri care puteau să lipsescă - aprecieri politice grăbite, impresii de călătorie sprinţare etc. Dincolo de acestea, care ţin mai degrabă de stil, în România cei doi sunt primiţi de înalte feţe bisericeşti. Explicaţia este simplă, Pr. John McGuckin a locuit o vreme la Mănăstirea Rohia şi tot aici a îmbrăcat haina monahală, este de-al casei. Dar, cu toate acestea, singurii duhovnici pe care-i vor întâlni sunt Pr. Teofil Pârăianu de la Mănăstirea Sâmbăta şi Pr. Serafim Man de la Mănăstirea Rohia. Ceilalţi sunt ierarhi: ÎPS Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureşului, ÎPS Daniel, Mitropolit al Moldovei, PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Mai puţin mediatizat, iată gândurile Părintele Serafim Man despre rugăciune: "«Unul dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu ni l-a dat este posibilitatea de a fi în contact permanent [cu El] oricând, oriunde», ne-a spus Părintele Serafim. «Rugăciunea este respiraţia inimii. Este gura cerurilor, a raiului. Este gura îngerilor. Noi, când ne rugăm, suntem, de fapt, precum îngerii care se află într-o stare de neîncetată laudă faţă de Dumnezeu. Din acest motiv, aşadar, ni se spune că rugăciunea noastră trebuie să fie neîncetată». Era în vârstă, plăpând, vocea sa cu greu se ridica deasupra unei şoapte şi totuşi iubirea şi harul lui Dumnezeu străluceau luminos în el" (p. 115-116).
Pelerinii însoţiţi de aparatul de filmat (fapt care-i dezavantajează) sunt primiţi şi de câteva maici la Mănăstirile Voroneţ, Agapia şi Văratec. "Până în acel moment nu reuşisem să convingem vreo maică să apară în film. În Egipt şi Grecia, mănăstire după mănăstire, stareţă după stareţă ne-au refuzat. Dar nu şi în România", mărturiseşte autorul (p. 120). Desigur, aceste fapte pot fi îndelung discutate prin prisma antropologiei religiei, căci avem de-a face în mod evident cu diferite formae mentis. Nu neapărat maicile din România sunt în avantaj - dacă tot este să vorbim despre rugăciunea minţii şi despre cei câţiva vectori sine qua non ai acesteia, între care smerenia. Un singur exemplu: maica stareţă Irina de la Voroneţ le explică şi le arată pelerinilor cum practică ea însăşi Rugăciunea lui Iisus, pe respiraţie, în timp ce merge.
Dar surpriza cea mai mare a cărţii este întâlnirea cu Patriarhul Teoctist, petrecută cu foarte puţin înainte ca acesta să plece din aceasta lume. De această dată explicaţiile din off pe care ni le dă autorul nu sunt lipsite de sens: "Părintele John mă instruise cu o seară înainte despre protocolul cuvenit atunci când te întâlneşti cu un ierarh şi am vrut să îi sărut mâna. Sunt unii înalţi ierarhi care, atunci când primesc în audienţă, îşi întind instantaneu mâna pentru a fi sărutată, iar alţii care, probabil din smerenie, nu dau de înţeles că urmează sărutul mâinii. Cu siguranţă, Patriarhul Teoctist era unul din ultima categorie" (p. 127)...
Cu un subtitlu mult mai explicit "Trăind prezenţa lui Dumnezeu: pelerinaj în inima unei străvechi spiritualităţi", cartea lui Norris J. Chumley poate fi o bună poartă de intrare pe calea Rugăciunii lui Iisus. Iar "reţeta" ortodoxă pare a fi simplă: pentru a sta la masă cu Dumnezeu eşti obligat să te detaşezi de orice forţă care-ţi tulbură pacea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
