Indubitabil intrarea în şi calibrarea Bisericii Ortodoxe la modernitate – proces continuu, desigur, aşadar neîncheiat – a atras şi în Ţările Române, ulterior în România ultimelor trei veacuri multiple eforturi fie dinspre laici, fie dinspre clerul vizionar. A spune că nu mai este nimic de adăugat faţă de cele imaginate şi instalate în canoane de Biserica primelor veacuri este pueril şi împotriva chiar a Tradiţiei.
Nefiind locul să trecem în revistă câteva din aceste eforturi, ceea ce putem constata este că de fiece dată au avut şanse acele proiecte care reveneau la valorile a ceea ce Biserica numeşte Sf. Tradiţie, dar recitite cu ochi proaspăt, fără a abandona nicicum vreuna din constantele Bisericii nedespărţite.
Într-o notă de manuscris – după câte ştiu, nepublicată încă şi, din păcate, nedatată – Pr. Daniil Teodorescu (Sandu Tudor) creionează un astfel de proiect pornind de la o observaţie de bun-simţ: „Pentru pregătirea unor preoţi desăvârşiţi, nu învăţătură cărturărească, cât de desăvârşit teologică ar fi ea, ci cadru şi viaţă duhovnicească, aceasta e de trebuinţă. Slava ucide spune Scriptura, duhul este dătător de viaţă”...
În continuare, fondatorul mişcării „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti lansează proiectul unei mănăstiri care, observăm, nu iese cu nimic din ceea ce se petrecea în Biserica nedespărţită, ci dimpotrivă. Iată notaţiile Pr. Daniil:
„O mănăstire model, în care toţi călugării sunt duhovnici şi dascăli, şi al căror scop principal să fie educarea şi desăvârşirea tinerilor pentru preoţie. Acest aşezământ duhovnicesc, în care viaţa înaltă teologică se pune în practică în toate amănuntele ei, de fapt nu pregăteşte anume pe tinerii săi ucenici să fie nişte călugări, ci viitori preoţi, care se pot căsători dacă vor.
Ucenicii, viitori preoţi, stau în această mănăstire un ciclu complet de opt ani. Ei primesc aci o educaţie generală şi teologică prin trăire duhovnicească, adică o învăţătură duhovnicească cu totul deosebită de sistemul examenelor şi calificărilor abstracte şi cărturăreşti. Toată educaţia, atât intelectuală sufletească, cât şi spirituală, se află integrată şi pătrunsă de rugăciune, de închinare liturgică şi de viaţă şi muncă de obşte.
Fără îndoială este logic ca o şcoală de preoţie să crească din liturghie şi să fie cu totul pecetluită de un puternic caracter liturgic. Apoi, din acest duh liturgic puternic trăit, înţeles şi deplin rodnic, în ucenicii săi, va urma de la sine şi legătura şi deslegarea raportului cu celelalte planuri ale vieţii, precum şi toate problemele, atât cele de credinţă, cât şi cele de ordin social şi larg omenesc”.
Notele autorului se opresc aici în acest subiect – poate, în timp, se vor găsi şi alte meditaţii pe această temă semnate de Pr. Daniil (Sandu Tudor). Cert este că în mai multe mărturii aparţinând unor apropiaţi sau unor oameni care l-au frecventat există subliniată această frământarea a Pr. Daniil pentru readucerea învăţământului teologic şi a vieţii monahale din spaţiul ortodox românesc pe un făgaş cât mai apropiat Tradiţiei, învăţământ care, în acelaşi timp, să poată face faţă cu inteligenţă spirituală (duhovnicească) încercărilor veacului său. Pr. Daniil nu pune carul înaintea boilor, Sf. Liturghie, rugăciunea, viaţa creştină în spirit patristic stau pe primul plan. Aceasta nu exclude, ci se completează cu o consecventă aprofundare a ştiinţelor „umane” şi, totodată, a celor „exacte”.
Modelul reprezentat de cei care erau invitaţi să participe activ la conferinţele „Rugului Aprins” este cel mai bun exemplu, căci erau oameni cu varii specializări academice, dar care erau dedicaţi totodată cunoaşterii spirituale celei mai profunde...
Ceea ce trebuie înţeles din fragmentele de mai sus este spiritul, iar nu forma. În mod cert, Sandu Tudor, devenit în ultimii ani ai vieţii schimonahul Daniil, avea această disponibilitate intelectuală şi, deopotrivă, spirituală de a imagina construcţii care să activeze desăvârşit înlăuntrul Bisericii şi care să fie porţi şi ferestre optime spre lumea din jur.
Schimbând ceea ce este de schimbat, căci proiectul de mai sus este – şi tehnic, şi faptic – impropriu zilei de astăzi, esenţialul trebuie înţeles şi păstrat: focalizarea tinerilor învăţăcei pe viaţa duhovnicească, la care toate li se vor adăuga lor (conform Matei 6, 33).
Trebuie să ne punem, cinstit, fără ocolişuri, întrebarea dacă astăzi învăţământul teologic răspunde sau nu celor notate aici de Pr. Daniil. Iar dacă răspunsul este fie şi parţial negativ, să nădăjduim că se vor găsi şi astăzi inteligenţe duhovniceşti (spirituale) care să facă ordine şi să reducă la un minimum necesar nenumăratele „fabrici de popi” apărute începând cu anul 1990 în România...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
