Ma asteptam la mai multe marturii statuare cu iz imperial in aceasta capitala balcanica, fosta metropola habsburgica. Totusi, privind arhitectura caselor din centrul vechi al capitalei bosniace am recunoscut ceva din trainicia si rigoarea austriecilor, de pe vremea cand Bosnia facea parte din imperiul habsburgic.
Ordinea catolica austriaca este insa sparta de minaretele musulmane care rasar pretutindeni in Sarajevo. Sunt minaretele unor moschei vechi de sute de ani sau abia zidite din fondurile tarilor islamice revarsate cu generozitate dupa 1996, atunci cand trupele fortei de implementare ale NATO - IFOR au impus, printr-o ampla demonstratie de forta, pacea in Bosnia-Hertegovina.
Sarajevo este insa un oras cunoscut in lume pentru ca aici a fost aprinsa scanteia izbucnirii Primului Razboi Mondial si pentru ca a fost supus unui violent si ultramediatizat asediu in timpul razboiului civil din 1992-1995. Am cautat urmele comemorative statuare ale acestor evenimente si le-am gasit cu greu.
Nimic mai mult decat o simpla placa de marmura, cu un text sec, bilingv (in sarbo-croata si engleza) amplasata pe zidul unei cladiri de la capatul podului marcheaza locul in care studentul sarb Gavrilo Princip i-a asasinat la 28 iunie 1914 pe printul mostenitor al Austro-Ungariei, Franz-Ferdinand si pe sotia acestuia, Sofia, fapt ce a constituit pretextul declansarii primei conflagratii mondiale. Nimic mai mult decat tot o placa de marmura, cu un text la fel de sec, doar in sarbo-croata, marcheaza locul in care in timpul asediului sarbilor bosniaci, la 5 februarie 1994, in piata Merkale un atac cu mortiere de 120 mm a ucis 67 de civili si a ranit alti 200.
Croato-musulmanii au atribuit imediat paternitatea atacului sarbilor, dar ancheta ulterioara a castilor albastre a dovedit ca nu dinspre pozitiile sarbe de pe muntele Igman a venit proiectilul ucigas. Acum in piata Merkale sunt tarabe cu fructe si flori si este foarte greu sa iti imaginezi ca acolo, in timpurile noastre, a avut loc un carnagiu.
Printre aleile unor blocuri cu o bine cunoscuta arhitectura comunista, purtand la mai mult de zece ani dupa razboi urmele ciuruielilor de gloante, am urcat pe platoul de pe muntele Igman (ce adapostea in 1994-1995 pozitiile de tragere ale artileriei sarbe asupra capitalei croato-musulmane), unde in 1984 a ars flacara olimpica si au fost premiati invingatorii la Jocurile Olimpice de iarna. Acum podiumul este o trista ruina, ciuruita de gloante, de parca ar fi fost (sau poate chiar a fost) esafod de executii.
Greu, foarte greu sa-ti poti imagina atrocitatile petrecute in acele locuri si nu in Evul Mediu, ci abia ieri, chiar in inima civilizatiei europene. Poate ca de rusine, bosniacii au lasat marturie doar o placa de marmura.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
