… fără să ştii dacă l-ai trecut sau nu, dar oricum trebuie să mergi mai departe. Cei mai mulţi şcolari nici nu au habar ce li se întâmplă, constată mult mai târziu că au pierdut examen după examen şi nu au cale de întoarcere. De altfel, este aproape invizibilă pentru majoritatea oamenilor şcoala de părinte. La greutăţile unei asemenea şcoli m-am gândit citind al doilea roman al scriitoarei iraniene Parinoush Saniee – „Tatăl celuilalt copil”, pe care l-aş recomanda ca lectură obligatorie şi necesară oricărui părinte, mai ales dacă are doi sau trei copii. Aş sfătui mai ales pe taţi să citească romanul ca să poată înţelege mai bine ce se întâmplă în sufletele copiilor şi al mamelor care îi cresc.
Naser şi Maryam aparţin clasei de mijloc din Iran, au trei copii, de creşterea şi educarea lor se ocupă mama, cu preţul renunţării la cariera şi profesia ei pentru care făcuse studii universitare. Fiul cel mare, Arash, este mândria familiei, împins de ambiţia tatălui să înveţe şi să fie premiant. Mezina, Shadi, aduce bucurie tuturor încă de la naştere şi-i cucereşte cu drăgălăşenia ei. Mijlociul, Shahab, le provoacă mai întâi îngrijorare, apoi nemulţumire, apoi o imensă ruşine, pentru că nu vorbeşte, reacţionează de multe ori violent, încât ajung să-l creadă retardat.
Romanul se compune din alternanţa vocilor – a lui Shahab şi a mamei lui, ele dezvăluie drama copilului sensibil, inteligent, plin de imaginaţie, drama unei mame care intuieşte adevărul, dar are de luptat cu nepăsarea unui bărbat care-şi reduce rolul de tată la munca pentru întreţinerea familiei, cu prejudecăţile familiei mari, în care soacra ei, o bunică aprigă, face mereu comparaţii între nepoţii pe care-i are de la cei doi fii. Toţi îl compară pe micul Shahab cu fratele şi sora lui, cu verii lui. Aşa că nu e de mirare că îşi inventează prieteni, cărora li se destăinuie în lungi convorbiri imaginare.
Shahab însuşi se crede prost, iar în Naser nu vede un părinte, ci pe tatăl celuilalt copil, care este Arash cel studios şi deştept, Shadi cea frumoasă. Maryam, la rândul ei, copleşită de propriile frustrări, de o anume înstrăinare a soţului, nu mai poate pătrunde în sufletul fiului ei ostracizat de toţi, fiindcă îşi pierde încrederea în ea. Batjocura verilor, înscenările oribile în care i se aduc acuzaţii grave, fără ca el să fie vinovat, fără să se poată apăra, căci nu vorbeşte, măresc şi mai mult suferinţa copilului.
Când se pierde şi ajunge pentru câteva zile în altă familie, Shahab constată că doi oameni străini îl înţeleg şi-l răsfaţă aşa cum ai lui nu o făcuseră niciodată. Este surprins să vadă că-l acceptă, că fac eforturi să-l înţeleagă, că sunt atenţi cu tot ce i-ar face plăcere. Cei doi au crescut copii, care sunt de-acum mari şi trăiesc departe de ţară, dar dorul nu-i opreşte să-şi amintească de reacţiile celor mici, să fie precauţi şi grijulii. Atât de grijulii, încât îi caută familia şi îl duc acasă.
Povestea lui Shahab mi-a amintit de confesiunea făcută de Mircea Eliade în „Încercarea labirintului” – a fost copilul mijlociu, cu un frate mai mare cu doi ani şi o soră cu patru ani mai mică. Iată ce scrie Mircea Eliade: „A fost un noroc pentru mine că am venit pe lume între ceilalţi doi. Pentru că, bineînţeles, preferatul, ani în şir, a fost fratele meu, primul născut, şi apoi sora mea – mezina. N-aş putea spune că nu mă simţeam iubit, dar nu eram sufocat de un exces de dragoste maternă sau paternă. A fost un mare noroc. Pe lângă acela de a fi avut, mai târziu, o prietenă şi un prieten – pe sora mea şi pe fratele meu.” (traducere Doina Cornea)
Ceea ce pentru Mircea Eliade a fost noroc, pentru micul erou din „Tatăl celuilalt copil” a fost nenoroc. Ori, poate este vorba nu doar de firi diferite, ci de familii şi mentalităţi diferite. Iar salvarea lui Shahab vine de la cealaltă bunică, cumpătată şi înţeleaptă. Ea îl ajută în mare secret pe copil să se dezvăluie, să-şi depăşească temerile şi să vorbească, aşa că la şapte ani poate merge la şcoală. Surprizele pentru familie abia acum încep. Dar le aflaţi doar citind romanul. Mai mult decât ficţiune, romanul este o lecţie tulburătoare ce face vizibilă şcoala unde zilnic dai examen.
Parinoush Saniee, Tatăl celuilalt copil, traducere din limba persană de Cristina Ciovârnache, Editura Polirom, 2013, 248 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
