1. Florin Stoiciu; 2. Gavril Kovacs; 3. Ion Draghici; 4. Ion Salisteanu; 5. Iuri Isar
Tabara este un microclimat al unui grup (de loisir, de compozitie sau, pur si simplu, preparator in atacarea unui vârf!), descoperit anume pentru a le permite beneficiarilor sa-si traga sufletul inainte de asaltul final. La artisti, inghesuirea intr-o rezervatie are o finalitate fie strict documentara, fie de travaliu propriu-zis. Conditia necesara este ca locul sa fie natural si mirific... Arles, Barbizon, Balcic, Magura sau Granada! Oricum, insa, intentia nedeclarata este una singura, aproape canibalica: supunerea peisajului la foamea micii comunitati, fixarea lui in secunda. Demantelarea acestuia pe categorii de privire, tehnica, senzatii, culoare, disponibilitate, amplitudine. Si repatrierea lui pe alte dimensiuni, o recompunere ce tine de criteriile estetice ale imaginarului, de a(p)titudini, forme si energii virtuale. Inchipuiti-va numai o clipa ca, spre a ne face o imagine despre regiunea din jurul Padurii Fontainebleau, in loc sa recurgem la serviciile nete ale Google Earth, am da iama in muzeele lumii si am aduna toate pânzele dedicate Barbizonului. Am fi, cred, intr-un fel, mai câstigati.
Tabara de la Sarata-Monteoru are pâna acum cinci ani de repetitie. In toamna anului trecut, au sosit acolo unsprezece artisti plastici, cu specializari diferite (dar cu legaturi de compozitie profunde printr-o retea sigura de valoare si afinitati!), care au beneficiat de un stagiu sustinut de un sponsor generos. Va imaginati, toamna, anotimpul meditatiei prin excelenta. Si unde? Pe Valea Buzaului. Materie prima pentru delectare, hrana pentru indestularea ochiului, merinde cât pentru o viata intreaga de artist, spre a calcina realul din ce in ce mai greu suportabil si spre a-si nutri in pace reveria. si de care toti cei unsprezece artisti au profitat cu asupra de masura. Incât, iata, acum, la Galeria Simeza, ei isi expun lucrarile intr-o selectie mai omogena fata de editiile anterioare ale taberei*. Cu toate ca tehnicile abordate sunt diverse – de la acuarela, monotipie, aquaforte, creion, haute-lisse, pâna la serigravura, acrilic, xilogravura, aquatina, pastel si fotografie – expozitia se constituie, in fapt, intr-o veritabila actiune vizuala de echipa. Iar factorul de coagulare a imaginii generale este chiar locul ales, contextul, circumstanta spatiala. Valea Buzaului. Si tihna spiritului fiecarui artist, oferita cu generozitate de acest colt de paradis.
Fara indoiala ca simpla insiruire a numelor artistilor – adica Nicolae Alexi, Anca Boeriu, Pompiliu Dobrin, Gabriela Draghici, Ion Draghici, Gavril Kovacs, Iuri Isar, Mihail Manescu, Ion Salisteanu, Florin Stoiciu si Victor Velculescu – nu este de ajuns spre a realiza sinopsisul acestei stradanii colective. Nici observatia, sigur necesara, privind participarea la acest experiment entuziast a unui nume demult „clasicizat" in istoria artei contemporane românesti, cum este Ion Salisteanu, nu este suficienta.
Unitatea perceptiei este cea mai importanta. Senzatia ce ramâne din parcurgerea acestei expozitii, care are darul de a crea, ea singura, datorita unei comunicari semantice de profunzime intre partile ei componente, o constructie unitara. Fiindca, printr-o contagiune secreta, misterioasa, volutele personajelor eterice ale Ancai Boeriu, aproape imateriale in absenta unui „punct de sprijin", sau detaliile usii de la intrarea in casa vetusta a bunicilor (de-a pururi zavorâta intr-o tristete fara margini!), pe care si-o aduce aminte Iuri Isar, se complinesc perfect cu vazduhul brumariu prin care Mihail Manescu intrezareste Valea Lupului, ori cu portile vegetale, ca niste vami de intrare intr-un univers fabulos, ale lui Ion Salisteanu. Imaginea tremuratoare a „Vinariei Pietroasele" (digital print si pastel) – una din cele mai reusite lucrari, recompusa de Gavril Kovacs, ca intr-un acces de onirism evanescent (insa controlat!), ori viziunea rece, a unui ochi apocaliptic, carnivor, pe care o are la un moment dat Victor Velculescu, intra firesc in consonanta cu nervoasele si energicele peisaje ale lui Florin Stoiciu, zvârlite dintr-o singura „suflare" a penelului (culmea! tot din Valea Lupului...nu stiu de ce, insa aceasta vale „a lupului" pare ca a reprezentat o „proba" obligatorie a taberei!), sau cu viguroasele si straniile „Radacini" aeriene ale lui Ion Draghici. si, in fine, nu se poate sa nu remarci faptul ca schitele de botanist profesionist realizate de Nicolae Alexi (te-ai astepta parca sa descoperi pâna si gargarita ce urca pe tulpina!) aluneca implacabil in alternanta si sfârsesc, printr-o osmoza lenta, nefortata, in a deveni consubstantiale cu peisajele nebuloase din Monteoru, semnate de Pompiliu Dobrin (unde predomina verdele exploziv, energetic) ori ale Gabrielei Draghici (inecate in fuioare de fum ruginiu, decadent si nostalgic).
Valea Buzaului este unul dintre numeroasele meleaguri românesti binecuvântate, de o acuratete a maretiei linistite ce n-a incaput in niciun album mai de Doamne-ajuta, in nicio ilustrata. Si adevarul este ca Dumnezeu, acolo, ajuta privirea. Din plin.
Iar, atunci când se intâmpla ca o mâna de artist sa nemureasca si ea, dupa puterile ei, aceasta frumusete, se cheama ca lucrarea este durabila. Aproape tot atât cât lumea.
*) Arte vizuale Monteoru 2008, Galeria Simeza
amza_sebastian@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
