În suita Zilelor culturale ale Băncii Naţionale a României 2012, miercuri 29 februarie, academicianul Eugen Simion şi-a lansat în sala Mitiţă Constantinescu volumul "Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei", apărut anul trecut la Editura Univers Enciclopedic Gold. Invitaţi la eveniment au fost tinerii critici Daniel Cristea Enache şi Paul Cernat, întâlnirea fiind moderată de consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. Evenimentul a fost precedat de un recital de jazz susţinut de Nadia Trohin şi Mircea Tiberian şi de proiecţia cunoscutului film despre Mircea Eliade al lui Paul Barbă Neagră.
Volumul masiv, de aproape 500 de pagini, "Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei", apărut în condiţii grafice de excepţie, cu coperta graficianului Mircia Dumitrescu, este a patra ediţie (autorul academician spune că a cincea, luând în considerare şi nişte texte scrise prin anii 80), definitivă, a unui text care s-a îmbogăţit şi a sporit de la an la an, pe măsură ce se publicau pagini noi, inedite, ale lui Eliade. "Este singura carte în care opera lui Eliade este analizată integral" (Paul Cernat), "o critică totală, atentă la toate resturile unei literaturi" (Daniel Cristea-Enache).
Înainte de a fi un mare istoric al religiilor, Mircea Eliade este un important romancier şi eseist care, în România anilor '30, dezbătea despre concepte literare. Intenţia sa era să creeze un roman de idei, considerând că ideile fac parte din viaţa individului în aceeaşi măsură ca dragostea, trădarea, credinţa religioasă. Un roman despre cunoaştere şi trăire, în tradiţia lui Gide. În această monografie Eugen Simon desfăşoară o analiză de o mare fineţe. Cele trei axe stilistice ale lui Eliade sunt prezente aici: romanul existenţialist, proza magică şi fantastică şi, în fine, naraţiunea mitică. Eugen Simion este convins, a spus-o de mai multe ori la dezbaterea de la BNR, că se apropie un "moment Eliade". În secolul lui, eseistul n-a avut succes decât în lumea specialiştilor. Dar astăzi antropologia lui revine în actualitate şi, poate, odată cu ea, şi literatura lui - e de părere Eugen Simion.
"Deşi Eliade nu este socotit un mare prozator (şi poate că nici nu este!) încerc să dovedesc că efortul lui de a schimba modelele prozei româneşti este esenţial - afirmă Eugen Simion. Trei prozatori tineri se dovedesc a fi cei mai perseverenţi şi mai bine plasaţi, esteticeşte, în această direcţie: Camil Petrescu, Mircea Eliade şi Anton Holban. Holban merge în sensul lui Proust, fiind primul romancier cu adevărat proustian la noi după încercările făcute de Hortensia Papadat-Bengescu, iar tânărul Eliade face câteva exerciţii gidiene reuşite (romanul ca jurnal al naratorului, roman cu adolescenţi care vor să unească vitalismul erotic cu asceza spirituală, roman în care toate valorile moralei tradiţionale sunt puse în discuţie, roman, în fine, care prefigurează o etică bazată pe experienţa tragică), trece, apoi, la ceea ce am putea numi romanul existenţialist românesc. Aceasta înseamnă roman de idei şi roman în care personajele se definesc, nu numai prin evoluţia psihologică şi dramele lor sentimentale, ci, înainte de orice, prin vocaţia lor pentru idei. În 1936 Eliade îşi mai schimbă o dată formula epică, optând pentru fantasticul folcloric (Domnişoara Christina), iar după război să facă în chip deliberat (şi cu mari performanţe) o proză mitică. La Ţigănci este, în felul ei, o capodoperă."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
