Ziarul de Duminică

SIMPOZION / Strategii de recuperare a Bucureştiului

SIMPOZION / Strategii de recuperare a Bucureştiului
10.06.2009, 13:53 22

"Micul Paris" nu mai este ce a fost odată. Bucureştiul "nou" creşte haotic, amestecând stiluri şi volume, copiind ori integrând idei originale acolo unde peisajul urban NU permite, dar autorizaţiile de construire DA! Pretenţiile de metropolă europeană sunt greu de intrunit, dar mult prea incitante pentru a renunţa la ele. O demonstrează majoritatea proiectelor imobiliare lansate in vremea marelui boom, ce satisfac, mai degrabă, orgoliile dezvoltatorilor, decât nevoile Capitalei. Pe de alta parte, tendinţele hiperprotecţioniste ale societăţii civile reuşesc să frâneze uneori avântul arhitecţilor şi dezvoltatorilor imobiliari.

„Casa ideală este acea casă care respiră prin porii ei, care se redă pe sine, fără ingerinţa locatarilor", crede arhitectul Dorin Ştefan. „Este casa de sine stătătoare, nealterată de timp, de adăugirile nefireşti. Drama arhitectului este atunci când casa se depersonalizează, luând din jur elemente improprii, de orice natură".
In clubul Macondo, din Bucureşti (un concept space unic in Bucureşti, cu un parcurs cognitiv complex: restaurant, spaţiu expoziţional interactiv, mese rotunde, cluburi de business, conferinţe, happeninguri, arts, ecrane de proiecţie, displayuri electronice, scenă, lumini, muzica hip) transformările pe care Bucureştiul actual le suferă au fost sintetizate intr-o dezbatere despre strategii de recuperare ale oraşului, intr-un dialog cu societatea civilă şi autorităţi, sub semnul unei expoziţii semnate de arhitectul Dorin Ştefan.
Cat/ cum protejăm şi cât/ cum dezvoltâm patrimoniul arhitectural al Bucureştiului, cine ţine echilibrul fragil al acestei dezvoltări, ce uneşte şi ce desparte vocile arhitecţilor şi societăţii civile – acestea au fost cateva din problematicile care au generat această dezbatere, organizată cu sprijinul Forum Invest, şi care a avut loc joi, 4 iunie, la Clubul Macondo, incepând cu orele 18.30. La discuţii au luat parte arhitecţi, organizaţii nonguvernamentale, politicieni şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Evenimentul,
Dorin Ştefan, expoyant şi mediator al dezbaterilor, este profesor universitar la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu" din Bucureşti şi fondatorul unuia dintre primele birouri individuale de arhitectură postdecembristă. Printre proiectele realizate de acesta se numără Opera Center şi Cascade Business Center. De-a lungul timpului, Dorin Ştefan s-a remarcat prin iniţiative de conservare a clădirilor de patrimoniu şi de restaurare sau chiar renunţare la cele care şi-au pierdut valoarea arhitecturală.

 

AFACERI DE LA ZERO