Ziarul de Duminică

Sinodul Panortodox – riscuri şi provocări/ de Marius Vasileanu

Sinodul Panortodox – riscuri şi provocări/ de Marius Vasileanu

Autor: Marius Vasileanu

30.06.2016, 23:50 361

După o săptămână de dezbateri, după ce au dialogat, au polemizat ori au slujit la acelaşi altar, cei 290 de ierarhi ortodocşi care s-au întâlnit în insula Creta pentru Sinodul Panortodox au semnat un document final care atrage atenţia asupra câtorva probleme stringente ale creştinismului şi ale omenirii.

Este nonproductiv să tragem atât de repede nişte concluzii ale acestui Mare şi Sfânt Sinod Panortodox (denumirea oficială), mai ales că, aşa cum arătam acum o săptămână, la această rubrică, există probleme deloc facile dată fiind absenţa în cele din urmă a patru Biserici din cele paisprezece Biserici Ortodoxe autocefale convocate. În timp, se vor pronunţa cei mai avizaţi specialişti în canoanele ortodoxe (foarte puţini la număr în România), aşadar ceea ce noi putem face deocamdată este să constatăm câteva riscuri şi provocări privitoare la acest Sinod Panortodox desfăşurat în Creta între 19 şi 26 iunie 2016:

1.     În mod evident există riscul ca acest Sinod Panortodox să nu fie recunoscut în viitor ca atare,  chiar dacă Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol a concluzionat în cuvântul final că participanţii sunt actorii şi martorii unui moment istoric. Sabotarea acestui Sinod de către Biserica Ortodoxă Rusă şi de trei dintre sateliţii acesteia (Biserica Ortodoxă a Georgiei, Biserica Ortodoxă a Bulgariei şi Biserica Ortodoxă a Antiohiei) îi diminuează semnificativ însăşi denumirea. Dar există şi provocarea ca în momentul în care Bisericile sus-amintite se vor maturiza ieşind de sub papucul jocurilor politice străvezii (de inspiraţie putinistă) să semneze la rândul lor documentele finale ale Sinodului din Creta. Mai ales că bună parte din observaţiile Bisericilor care au lipsit au fost luate în serios de cei care au participat direct şi au semnat deja aceste acte.

2.     Consider că Biserica Ortodoxă, în ansamblu, a ieşit întărită în urma acestui Sinod Panortodox întrunit pentru întâia dată după multă vreme şi îndelungate negocieri. Provocarea de a vorbi la unison nu poate fi bruiată decât de riscul ca această întâlnire să devină o cacofonie dacă Bisericile care au lipsit au cumva gânduri ascunse – mă refer la posibilitatea (reală, dar deocamdată puţin probabilă) ca Patriarhia Moscovei să provoace o schismă în rândul creştinismului ortodox prin convocarea unui eventual alt sinod. Au existat voci care au susţinut acest lucru sau, unele, poziţionate în umbra ruşilor, au aruncat intenţionat în spaţiul public o asemenea ameninţare fără o finalizare fezabilă.

3.     Întărită a ieşit şi Patriarhia Ecumenică – organizatorul principal, cea care s-a luptat îndelung, zeci de ani, pentru ca această întâlnire să fie posibilă. Poziţia şi autoritatea Patriarhiei de la Constantinopol este în pierdere de viteză, numărul său de credincioşi este minor comparativ cu cel al ruşilor ori al românilor, astfel încât participanţii au întins o mână de ajutor şi către această Biserică Ortodoxă al cărei întâistătător este recunoscut drept primus inter pares (primul între egali) comparativ cu ceilalţi confraţi şi ierarhi întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe. Oricât s-ar strădui Patriarhia Moscovei să ia locul Constantinopolului de lider onorific al întregii Biserici Ortodoxe, oricâte piedici sunt puse zilnic de imprevizibilele autorităţi politice ale Turciei de astăzi, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a punctat decisiv stăruind pentru programarea şi desfăşurarea acestei întâlniri.

4.     În pofida afirmaţiilor unor prieteni români care nu-mi pot închipui că fac (conştient) jocuri ostile intereselor României, ci că mai degrabă sunt animaţi de un exces de acrivie – mai mult sau mai puţin canonică – în opinia mea participarea la Sinodul Panortodox a întărit şi Biserica Ortodoxă Română. După cum a întărit fiecare Biserică Ortodoxă autocefală participantă. Important este să nu ne îmbătăm cu apă rece, să vorbim în continuare pe şleau, să nu avem cine ştie ce aşteptări. Viitorul va confirma sau nu dacă Sinodul Panortodox a fost o simplă provocare a unui complex de factori şi ambiţii sau este riscul asumării, pragmatice, a Duhului creştin...

5.     Cert este că un număr de zece Biserici Ortodoxe autocefale s-au întâlnit pentru a se pune de acord asupra unor chestiuni de acută actualitate, fără a face gaură în cer, fără a avea pretenţia de a schimba canoane (rămâne de văzut dacă aceasta se poate produce implicit şi nu explicit, aşa cum au susţinut unii cârcotaşi). Este un Sinod care a avut câteva mize de ordin pastoral. De unde şi propunerea Bisericii Ortodoxe Române de a se conveni asupra unei periodicităţi a acestor întâlniri, absolut fireşti într-o lume din ce în ce mai încercată: o dată la cinci, la şapte ani etc. Este nevoie de o comunicarea directă, faţă către faţă, a capilor tuturor Bisericilor Ortodoxe pe nenumărate probleme – tocmai pentru a rezulta apoi o voce unitară (nu unică). Iată una din marile provocări ale viitorului pentru ierarhii ortodocşi. Ambiţiile ieftine şi lipsa viziunii nu conduc decât la riscul unor alte sute de ani de penibile acţiuni pe cont propriu, autiste.

6.     Ambiţiile, de multe ori personale, alteori puternic influenţate de politic, nu sunt depăşite în sens negativ, în prăpastia penibilului, decât de lipsa smereniei. Sigur că există lupte pentru autoritate, dar sinodalitatea ortodoxiei este un bun câştigat de veacuri, astfel încât a lipsi de la un eveniment de o asemenea importanţă istorică, inclusiv din motive care ţin de vârsta preşcolară – au fost contestate poziţiile pe care se va sta pe scaunele principale, de pildă...! – demonstrează felul în care pot decădea cei care se laudă că deţin „credinţa cea adevărată”. Inteligenţa spirituală/duhovnicească este rodul nevoinţei, rugăciunii şi smereniei, indiferent de treapta ierarhică pe care te afli. Este riscul pe care şi-l asumă orice credincios. Instrumentarea credinţei în spatele ambiţiilor personale sau politice este riscul la care sunt chemaţi ierarhii Bisericii de un singur şi mare provocator: „prinţul acestei lumi”...

7.     Prefer să scriu pe îndelete în viitoare articole despre temele discutate la Sinodul Panortodox desfăşurat în Creta precum familia creştină, diaspora ortodoxă, autocefalia, ecologia, relaţiile cu celelalte confesiuni creştine ş.a.m.d. Deocamdată, iată un fragment edificator din documentul concluziv al acestei întâlniri istorice:

„Biserica Ortodoxă se adresează tinerilor, care caută deplinătatea vieţii în libertate, dreptate, creativitate, dar şi iubire. Ea îi cheamă să se alăture în mod conştiincios Bisericii Celui care este Adevărul şi Viaţa. Să vină oferind trupului eclezial vitalitatea lor, neliniştile, problematicile şi aşteptările lor. Tinerii nu reprezintă doar viitorul Bisericii, ci şi prezentul dinamic şi creativ la nivel local şi mondial.

Sfântul şi Marele Sinod a deschis orizonturile noastre către lumea contemporană diversă. Ne-a subliniat responsabilitatea în spaţiu şi timp, având întotdeauna perspectiva veşniciei. Biserica Ortodoxă, păstrându-şi intact caracterul sacramental şi soteriologic (mântuitor), este sensibilă la durerea, necazurile şi strigătul pentru dreptate şi pace al popoarelor. Ea «binevesteşte din zi în zi mântuirea Lui. Veşteşte între neamuri slava Lui, între toate popoarele minunile Lui» (Psalmul 95, 2-3).”

8.     Să ne imaginăm timp de un minut un viitor Sinod Panortodox alcătuit din ierarhii informali, iar nu din ierarhii formali, din liderii de facto, iar nu liderii de jure ai Bisericii, anume: din marii duhovnici...!

Sigur că, probabil, numai în Ceruri va fi posibilă o asemenea adunare: vor participa oameni neştiuţi ori cuvioşi cu viaţă îmbunătăţită recunoscuţi de marea masă a credincioşilor. Unele Biserici ar putea să trimită câteva zeci, altele, nici unul, căci s-ar putea să nu aibă la acel moment istoric şi nu se vor certa inutil pentru asta. Va fi existând între aceştia, Dumnezeu ştie, şi vreun ierarh stingher. Nefiind teologi de anvergură, ci „simpli” trăitori, nu se vor pronunţa asupra niciunei teme, ci vor dialoga, bătrâneşte, ori pur şi simplu vor tăcea împreună, precum în Pateric. Vor fi împreună, vor sluji laolaltă – ceea ce se petrece, oricum, cu fiecare liturghie văzută şi nevăzută (cea din inima oricărui rugător real, iar nu închipuit). Îşi poate imagina cineva că sfinţii se ceartă între ei în Ceruri pentru „locul” şi „autoritatea” pe care le deţin pe-acolo?

Să pariem pe Biserica nevăzută şi să privim zâmbind, aşadar, prieteni, şi către acest Sinod Panortodox căci acolo unde teologii se ceartă, misticii se întâlnesc... 

AFACERI DE LA ZERO