• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Ziarul de Duminică

Strategie de export

Este ora cand putem spune ca institutele culturale romanesti trec intr-o noua etapa. Dupa o perioada lunga de prefaceri, evaluari, comisii, numiri, ambasadorii nostri culturali in lume - institutele romanesti - vor trebui sa reprezinte cultura Romaniei altfel decat au facut-o pana acum, adica sa o faca dupa un program prestabilit, cu termene si "caiet de sarcini".

Romania are in acest moment 11 institute culturale in marile capitale ale lumii (daca socotim si Londra, unde nu este deocamdata nimeni la post) si alte sapte sunt in curs de infiintare pana in 2007. Multe dintre ele au fost centre culturale afiliate ambasadelor sau institute de cercetare infiintate de Academia Romana (cum este cazul celor din Italia, de la Roma si Venetia). Vechimea, profilul si istoricul lor difera, de la fondarea in 1922 a Accademiei di Romania de la Roma si pana la infiintarea celor mai noi, cu cateva luni in urma.

Aceste avanposturi culturale sunt reunite, o data cu infiintarea Institutului Cultural Roman, sub denumirea de "institute culturale", separate de ambasade si tutelate - iar aici lucrurile se complica - de catre Institutul Cultural Roman (pe linia programelor culturale), Ministerul Afacerilor Externe (finantare administrativa), Ministerul Culturii si Cultelor (promovare culturala) si Academia Romana (in cazul celor doua institute din Italia). De aici, un lung sir de complicatii legislative: directorii institutelor sunt numiti, la propunerea Institutului Cultural Roman, prin decizia a trei institutii (MAE-MCC-ICR), cu exceptia Accademia di Romania de la Roma si a Institutului Cultural de la Venetia, ai caror directori sunt propusi de Academia Romana (aici exceptie la exceptie - directorii adjuncti sunt totusi numiti de ICR!). In ce priveste destituirea lor, ICR nu-i poate actiona decat cu aprobarea MAE si a Academiei Romane. Si mandatele acestor directori sunt inegale, unii fiind numiti de fosta conducere a ICR si ramasi in functie si sub conducerea actuala, altii de-abia sositi la post o data cu infiintarea institutelor lor, acum cateva luni. Toate acestea au ingreunat comunicarea, fluenta, coerenta actiunilor institutelor, astfel incat o eventuala evaluare de care s-a tot vorbit la centru a devenit un lucru delicat, cu extrem de multe nuante.



Shimbari legislative





In actuala forma a legii (Legea nr. 356 din 11 iulie 2003 privind infiintarea, organizarea si functionarea Institutului Cultural Roman), directorul institutului cultural roman din strainatate are grad diplomatic de ministru consilier, iar directorul adjunct are grad diplomatic de consilier. Se lucreaza insa la modificarea acestei legi, pentru simplificarea dublei tutele (daca socotim numai ICR si MAE), toate institutele urmand sa treaca in subordonare totala fata de ICR (cele doua din Italia ramanand tot Academiei Romane), impreuna cu fondurile necesare (dar si cu raspunderile). Una dintre problemele delicate este aceea a gasirii unei modalitati ca directorii si directorii adjuncti ai institutelor sa-si pastreze totusi statutul de diplomati chiar iesind de sub tutela MAE.

O alta problema pentru care Legea, in forma ei actuala, isi dovedeste neajunsurile ar fi aceea a suprapunerii de competente manageriale, de logistica, de actiuni culturale care intersecteaza cu Ministerul Culturii si Cultelor, Academia Romana si uneori cu Ministerul Educatiei si Cercetarii. Acestea duc la risipa de fonduri.

O a treia problema ar fi ca unele dintre institutele din strainatate functioneaza inca in sediile ambasadelor, dar de vreme ce ele s-au separat de ambasada, gasirea unui sediu propriu ar fi un pas firesc spre autonomie. si lista ar putea continua.



Evaluarea directorilor

Cei doi reprezentanti ai MAE si ICR, Valentin Naumescu si Horia-Roman Patapievici, au convenit un plan de evaluare din perspectiva manageriala a activitatii directorilor de institute, pe baza rapoartelor trimise de acestia pana la 15 septembrie 2005. O comisie mixta formata din reprezentanti MAE-ICR va decide ramanerea sau nu in functie a acestor directori. Evaluarea se va face apoi anual, pe baza noii strategii elaborate de triada ICR-MCC-MAE. Evaluarea s-a terminat in acest moment; dupa ultimele informatii, institutele vor functiona in forma lor actuala pana la sfarsitul acestui an, cu o singura exxceptie: Paris, unde noul director va fi Radu Portocala, dupa expirarea, in noiembrie, a mandatului lui Virgil Tanase. In perioada care urmeaza, vor fi de asemenea ocupate unele dintre posturile vacante, pe baza propunerilor deja inaintate de presedintele ICR.

O declaratie a lui Mircea Mihaies, unul dintre cei doi vicepresedinti ai ICR, acordata unei agentii de presa si preluata de mai toate ziarele, suna asa: "Nu anticipez pana nu avem hartiile pe masa, dar situatia generala este una a unor functionari obositi, a unor oameni care nu au observat ca s-a schimbat ceva in lume, ca se redefineste arta in fiecare moment. S-a mers pe minima rezistenta, adica sa avem mici actiuni, la nivel de casa oraseneasca de cultura, oamenii sa aiba timpul ocupat", a subliniat Mihaies. El sustine ca in toate aceste institutii exista "o lipsa de viziune, o lipsa de apetit, de miza culturala". "In general, evenimentele se fac la sediu, ceea ce in momentul de fata e o politica depasita. Nu vine nimeni. In Occident, exista o mostenire pe ideea ca aceste centre sunt infestate de securisti si atunci nu vor sa aiba de-a face cu ele. De pilda, la Paris sau la New York, probabil pe vremea lui Ceausescu, ele aveau si rolul de a mai face si alte activitati, extraculturale", a explicat Mihaies.



Nuantari

La intrebarea: "Sunteti multumiti, dvs., conducerea ICR, de cata cultura romana se vede in strainatate prin institutele noastre?", celalalt vicepresedinte al ICR, Tania Radu, avea sa nuanteze declaratia lui Mihaies: "Nu. Categoric, nu. Dar a arunca aceasta minge numai in ograda directorilor institutelor culturale din strainatate ar fi o indelicatete si n-as comite-o! Una este ceea ce noi le reprosam ca persoane numite intr-un post sau altul si alta este ceea ce noi reprosam functionarii institutelor culturale asa cum au fost ele construite. Deci sunt doua chestiuni diferite: de adecvare a persoanei la postul respectiv si de adecvare a acestei structuri institutionale care sunt ICR-urile din strainatate la misiunea lor. Aici avem noi de lucrat in primul rand, asupra acestei misiuni, si in al doilea rand, ca instrument indispensabil, asupra oamenilor care sunt acolo si care trebuie sa fie capabili sa indeplineasca aceasta misiune.

Ceea ce exista de fond trebuie imbunatatit. Trebuie cu un sistem de lucru, chestiune care nu a existat pana acum. Directorii acestor institute nu au avut la indemana un protocol care sa le stipuleze clar atributiile, un plan care sa fie realmente discutat si aprobat punct cu punct, in cunostinta de cauza si nu ca o lista formala. Reprosurile nu le-as adresa deci in primul rand directorilor, fiecaruia in parte, ci unui mod de lucru care trebuie ameliorat. Sa nu uitam ca ICR a avut o istorie de doar un an si jumatate de functionare inainte de schimbarea conducerii, a fost un interval destul de scurt (in conditiile institutionale ale Romaniei) ca sa avem o perfecta angrenare a acestor bucati din care se compune sistemul de promovare a culturii romane in strainatate".



Ce li se reproseaza institutelor din strainatate

Tot Tania Radu ne vorbeste despre tipurile de reprosuri: "Sunt foarte multe de reprosat. Ca nota generala, institutele culturale nu sunt cu adevarat implantate in viata culturala a tarii respective. Finantarea este vazuta ca o subventionare din tara, or, este nevoie de oameni care sa stie sa gaseasca bani si la fata locului, care sa faca proiecte cu institutii culturale din tara respectiva, asigurandu-le in felul acesta public de acolo. ICR a finantat in acest an manifestari culturale de mai mare anvergura decat au produs vreodata ICR-urile, dar ele nu au fost organizate de ICR-uri, ci de pesoane private din tara respectiva (vezi Festivalul G. Enescu de la Heidelberg si Mannheim, din noiembrie), care au gasit destui bani in Germania. Ceea ce se face in general in institutele noastre sunt manifestari romanesti pentru putinii romani care intra in institutul cultural sau pentru oficialitatile care sunt aduse in ziua vernisajului ori in ziua manifestarii respective si punct. Nu e cunoscuta piata culturala respectiva. Sunt oameni care se gasesc la post de ceva ani si care chiar daca cunosc acea piata nu dau semne ca isi organizeaza programele in functie de datele pe care le detin. Unul dintre proiectele ICR este sa finanteze trei sau patru studii de piata pentru a vedea ce anume se asteapta de la cultura romana, care este perceptia asupra tarii noastre, ce anume trebuie corectat".



Directorii institutelor au fost la Bucuresti

Intalnirea anuala a diplomatiei romane (de la inceput de septembrie) a fost ocazia de a-i reuni la Bucuresti, pe langa ambasadori si consuli, si pe directorii institutelor culturale romanesti din strainatate. Au fost trei zile in care ei s-au intalnit aici cu reprezentanti ai dublei/triplei lor tutele, si i-am auzit tot timpul plangandu-se ca protocolul nu le da voie sa-si expuna toate neajunsurile privitoare la institutele pe care le conduc. Cu alte cuvinte, ca nu au avut timp suficient pentru aceasta, cel putin pe durata conferintelor de la Hotelul Howard Johnson. Presa a avut in schimb acces liber sa-i intrebe orice. Surpriza, insa, nimeni nu i-a intrebat nimic. Astfel incat, atunci cand Ziarul de Duminica s-a oferit sa le rezerve spatiu in cadrul acestui documentar, nu mai stiau ce sa spuna mai intai. Este motivul pentru care, din cele trei-patru intrebari-reper ale reporterului (care au vizat noile coordonate ale MAE pentru institute, neajunsurile de la sediile din strainatate, fondurile si realizarile cu care se pot mandri), preferam sa redam aici, pe spatiu larg, fara sincopele date de o discutie foarte lunga, parerile lor cu privire la situatia actuala a institutelor pe care le conduc. Puse alaturi de concluziile severe ale conducerii de la Bucuresti a ICR, credem ca ele vor contura un tablou mult mai real decat orice interpretare jurnalistica.





Opinii



Ioan-Aurel Pop, directorul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, proaspat premiat de catre Ministerul de Externe la intalnirea anuala a diplomatiei romane cu Premiul pentru Performanta Diplomatica, pentru nivelul de excelenta atins in activitatea de conducere a Institutului Cultural Roman de la Venetia:



Ministerul de Externe vrea ca institutele culturale sa reflecte in exterior imaginea tarii care e formata in interior. Institutele culturale au insa profiluri diferite si nu pot reflecta exact aceeasi imagine. De pilda, cele doua institute din Italia nu au aceleasi obiective cu cele de la Budapesta sau New York. Ele gazduiesc prin Hotarare de Guvern, gratie eforturilor regretatului meu coleg Marian Papahagi, bursieri ai statului roman. Un obiectiv principal al directorilor de institute de la Roma si de la Venetia este sa se ocupe de acesti bursieri, de indrumarea lor spre cercetare, de formarea lor, pentru ca fiecare dintre ei sta acolo doi ani. Apoi trebuie sa se ocupe de publicarea rezultatelor cercetarii acestor bursieri, adica sa scoata publicatii periodice. Ceea ce nu este cazul la un institut clasic. Criteriile de evaluare se vor aplica, speram, diferentiat de la institut la institut. Daca mie la Venetia mi s-ar cere sa fac seri de dans clasic si concerte de muzica simfonica, nu as avea cum intr-o cladire de la 1490, care, daca ar gazdui o orchestra simfonica, s-ar prabusi. Trebuie sa se respecte personalitatea fiecarui institut. La Venetia, fara expozitie de arta nu se poate. De aceea, eu cand aud de "directiva unica", "strategie unica", ma inspaimant, pentru ca am mai auzit cuvintele astea... As vrea sa fie strategia potrivita, nu unica.

Totusi, exista valori perene ale culturii romane universal exportabile: Brancusi, stefan cel Mare, care poate fi prezentat ca personalitate a culturii romane, ca sfant, ca legenda oriunde in lume (asa am scapa un pic si de mitul Dracula - el oricum iese la lumina, in Italia sunt intrebat tot timpul despre el, exista si o asociatie a iubitorilor lui Dracula, uneori ma intreaba daca mai zboara lilieci si daca vampirii mai sug sangele, iar eu trebuie sa le spun totdeauna ca nu se intampla asta).

Ce actiuni majore a organizat institutul? Am avut cateva conferinte remarcabile. A fost profesorul Paul Cornea de la Universitatea din Bucuresti, care ne-a vorbit despre "Romantici romani la Venetia" intr-o italiana impecabila. Au fost Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu, care au facut o piesa in limba italiana, doua personaje "Ma tot duc" ("Me ne vado", in italiana), facand un efort de limba extraordinar. Am avut expozitii ale artistilor romani contemporani, mai ales graficieni, pictori: Marcel Chirnoaga a fost pentru a patra oara cu expozitie acolo si am reusit sa facem si o donatie din opera lui la Muzeul din Padova (care va avea si o sala cu numele lui, care sa-i cuprinda operele). O treime din activitatile institutului se fac in afara acestuia, in colaborare cu alte institute, cu universitati.



Mircea Oprita, directorul Institutului Cultural din Budapesta:



Eu cred ca discursul critic care s-a formulat din partea ICR este pornit din bune intentii. Adica se doreste o reconsiderare si o reconstituire structurala a institutelor. Am speranta ca se va face o evaluare tinand cont de diferentele de profil ale institutelor. Eu trebuie sa tin cont in actiunile pe care le organizez de relatia speciala dintre Ungaria si Romania. Publicul pe care il am acolo este alcatuit si din romani din Ungaria (asa-numitii "romani autentici", dupa modul lor propriu de a se denumi) si din romani care realizeaza prin imigrare un fel de diaspora de nivel occidental, una care are tendinta de a creste pe masura ce scade prin asimilare minoritatea "romanilor autentici" din Ungaria. Trebuie sa tin cont de faptul ca sunt foarte multi maghiari din Transilvania si chiar din Bucuresti care s-au implantat in decursul timpului in Budapesta si in alte localitati si care constituie o secventa consistenta a publicului nostru: oameni care vorbesc romaneste si care redescopera cu placere acest contact al culturii romane de care ei s-au despartit. si fireste, de cealalta parte, maghiarii apartinatori Ungariei, care au descoperit uneori cu surpriza diversele fatete ale culturii romane si pe care incercam sa ii atragem.

Planul general al actiunilor organizate a fost facut de noi. Eu am reusit sa antrenez in finantarea multor actiuni judetele si municipiile din Romania, carora le-am deschis un program numit "Zilele culturale ale judetului...". Pe baza mijloacelor pe care le-am avut, eu am facut cam tot ce s-a putut.

Nu stiu decat prin ecouri vagi ce fac colegii mei de la celelalte institute. As dori ca, pe viitor, ICR sa aiba in vedere ca ceea ce organizam noi la Budapesta putem trimite intr-un circuit si altor institute, e chiar pacat ca eforturile pe care le fac organizatorii din unele judete pentru trimiterea unor programe de calitate la Budapesta sunt numai pentru aici. E pacat sa nu continue cursa spre Viena sau Berlin de exemplu si mai departe spre Venetia si Roma.



Mihai Maxim, directorul Institutului Cultural "Dimitrie Cantemir" din Istanbul:



Institutul la care sunt director are o situatie cu totul speciala. Eu am fost trimis la post pe 20 ianuarie si pana la inceputul lunii august am ramas singur acolo. Fara buget, fara personal, fara masina. Am circulat cu transportul in comun in toata perioada asta. si cu toate acestea, in fiecare luna am facut cate o mare actiune, ca si cum as fi avut in spate un intreg institut care sa ma ajute. Partea buna este ca eu ca turcolog cunosc foarte bine Turcia, limba turca, am lucrat 10 ani acolo, am fost 7 ani profesor, in consecinta am foarte multi prieteni la marile universitati, fundatii culturale de la Istanbul, Ankara si am facut exact 7 actiuni in 7 luni fara sa cheltui nici o lira turceasca sau dolar, doar din banii acestor fundatii sau universitati.

De pilda, in Turcia cel mai iubit si mai tradus autor roman este Panait Istrati, din care s-a publicat mai mult decat s-a publicat in Romania: 12 volume! Va veti intreba: de ce Istrati? Cunoscand piata culturala turceasca, gusturile cititorilor, am considerat ca e potrivit asa. si nu am gresit. Un ziar turcesc chiar a titrat: "Turcii il iubesc pe Istrati mai mult decat romanii".

Cantemir este o punte intre culturile noastre. Am inceput procedurile de restaurare a casei in care a locuit el si care de fapt constituie o parte din Palatul Dimitrie Cantemir. Anul viitor, impreuna cu Muzeul Brailei, cu Ministerul Culturii si Cultelor, se va realiza si un muzeu Cantemir in aceasta casa restaurata. Eu am de gand sa depistez si locul exact unde au fost executati Brancovenii in 1714 si poate ca vom inalta acolo un paraclis, Casa Regala s-a oferit sa ne ajute in acest sens.

S-a vorbit de faptul ca noi nu trebuie sa pierdem din vedere diaspora. Chiar presedintele a insistat pe aceasta tema. Diaspora de la Istanbul are si ea o situatie speciala. A fost o imigratie masiva de oameni plecati pentru nu vreau sa numesc ce acolo... si de muncitori la negru si care s-au stabilit si care, s-o spunem pe sleau, nu sunt cei mai indicati oameni pentru o apropiere culturala de vreun fel. Elemente din diaspora cu care sa poti dialoga sunt foarte putine.

Am avut insomnii crancene in acea perioada grea. Pe mine ma bucura ca a venit vremea evaluarilor. Nu vreau sa mai aud ca, iata, se poate sa realizezi lucruri mari chiar si fara bani. Nu poti la nesfarsit sa apelezi la relatiile si prieteniile tale.



Madeea Axinciuc, directoarea Institutul Cultural Roman de la Tel Aviv:



Eu am fost numita in aprilie acest an la Tel Aviv, institutul fiinta din martie anul trecut. Incepand cu mandatul meu, institutul are o echipa separata de echipa ambasadei, care se ocupa exclusiv de institut. Pana acum, el a functionat ca un centru cultural, oarecum ca o anexa in ambasada. Din aprilie si pana in 14 iunie, data la care au sosit secretara si intendentul, am ramas sa ma ocup singura de institut. A fost o perioada crunta. In acelasi timp m-am concentrat asupra muncii de reprezentare, prin participarea la toate intalnirile si conferintele la care am fost invitata si la care am considerat ca este bine sa merg, chiar acolo unde nu am fost prezentata. De exemplu, la Ministerul Afacerilor Externe Israelian, lucru care mi-a ingreunat si mai mult munca: m-a obligat sa ma invit si sa ma prezint singura pentru a intra in contact cu oamenii care se ocupa de relatii culturale in Israel. In ce priveste prezentarea mea, era vorba de un protocol care tinea de ambasada. Apoi am cautat contacte, invitati pentru evenimente, parteneriate, fonduri.

Situatia este dificila nu numai la Institutul Cultural de la Tel Aviv, ci si la Bucuresti. ICR este in mari prefaceri. Toate reconfigurarile de la ICR se regasesc oarecum si in framantarile noastre, de la problemele legate de noua sigla, pana la noile modalitati de promovare a activitatilor culturale.

Doresc sa redeschid lectoratul de limba si cultura romana la Universitatea din Tel Aviv, ca si la Universitatea Ebraica din Ierusalim. Cursul de la Universitatea din Tel Aviv va incepe in octombrie si va fi unul deschis, am cerut asta (el va fi oferit de ICR), sper sa avem o audienta larga. O problema delicata este cea a gasirii unor traducatori care sa talmaceasca autori romani in limba ebraica si gasirea unor fonduri pentru constituirea unei biblioteci cu carte romaneasca.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895