"Părinţi" ai bisericii şi ai culturii
Una din tradiţiile constante ale istoriei bisericii româneşti a fost aceea după care conducătorii săi, mitropoliţii, s-au implicat direct nu numai în viaţa religioasă, ci şi în aceea culturală, chiar politică, ceea ce i-a făcut să devină personalităţi emblematice, a căror memorie s-a concretizat, în ceea ce priveşte Bucureştii, nu numai în ctitorii, ci şi prin atribuirea numelui lor unor stăzi ale oraşului.
În Bucureşti se află opt străzi care poartă numele unor înalţi ierarhi ai Bisericii ortodoxe din Ţările Române - Antim Ivireanu, Dosoftei, Filaret, Grigore, Iosif, Nifon, Varlaam, Veniamin Costache. După cum se vede, aceştia au "păstorit" nu numai în Ţara Românească, ci şi în Moldova. Acestor mitropliţi ai Ţărilor Române li se adaugă în nomenclatorul străzilor Bucureştilor şi Andrei Şaguna, mitropolit ortodox al Transilvaniei.
Odată cu dobândirea autocefaliei, în 1872, acest rol a revenit patriarhilor.
Vom prezenta, în continuare, câteva "medalioane" ale mitropoliţilor al căror nume îl poartă străzi din Bucureşti.
Mitropolitul Antim Ivireanu
Există în viaţa bisericească şi culturală românească o serie de personalităţi de origine străină care au avut un rol deosebit în aceste domenii, câştigându-şi un deosebit prestigiu.
Este cazul lui Antim Ivireanul (1650-1716), născut în Iviria (Georgia), care, după ce este eliberat din robia turcească, vine la Constantinopol, îşi desăvârşeşete educaţia şi se călugăreşte. Prin 1689-1690, este adus de Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. Aici, nu numai că s-a integrat în viaţa culturală, dar a şi devenit una din cele mai importante personalităţi religioase şi spirituale: autor, traducător, tipograf, gravor, teolog, episcop. Ca o recunoaştere a acestor merite, la 28 ianuarie1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei. Înfiinţează la Râmnicu Vâlcea şi apoi la Snagov tipografii. Datorită celor 63 tipărituri, lucrate de el însuşi sau patronate, în limbi diferite şi de o mare diversitate, a numeroşilor ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de Diaconul Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. În calitate de mitropolit, Antim s-a implicat şi în viaţa politică, devenind un apărător energic al drepturilor Bisericii Ortodoxe şi ale poporului român. Datorită mai ales atitudinii sale antiotomane, este caterisit la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, şi condamnat la exil la Muntele Sinai, dar, pe drum, este ucis de soldaţi turci, trupul său fiind aruncat în mare. Câţiva ani mai târziu, Patriarhia Ecumenică a ridicat această nedreaptă caterisire şi Antim a fost reabilitat. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, fiind prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.
Complexul religios şi arhitectural de pe strada Mitroplit Antim Ivireanu este, alături de cel de pe Dealul Patriarhiei, unul din cele mai ample şi mai valoroase din Capitală şi din ţară. Pe Lista monumentelor istorice se află şase obiective. Astfel complexul, ansamblul de la mănăstitrea Antim, reprezentativ pentru arhitectura brâncovenească a secolului XVIII, a sferit o serie de transformări până în secolul XX care nu i-au modificat aspectul iniţial, cuprinzând:
Biserica, cu hramul "Toţi Sfinţii", ctitorie a lui Antim Ivireanu, construită în perioada 1713-1715, modificată în 1857 de arhitectul Joahn Schlater care îi adaugă elemente inspirate de catedrala de Chartres. Este unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură şi sculptură din România, aflat astăzi în cuprinsul Mănăstirii Antim.
Biserica "Buna Vestire" - Schitul Maicilor construită la 1726, aflată iniţial la poalele Dealului Spirii. Este ctitoria Doamnei Tatiana Hagi Dina, care fusese în robie la otomani şi eliberându-se a vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu, construind acest schit. Ca arhitectură aparţine stilului brâncovenesc. În urma proiectului ceauşistCasa Poporului, biserica schitului a fost translată în spatele blocurilor de pe Bulevardul Unirii, lângă mănăstirea Antim, pentru a scăpa de la demolare. A fost însă mutată doar biserica, fără chilii, care au fost distruse.
Casa egumenească, construită în 1800, cu modificări în 1800 şi 2003.
Paraclisul, început de Antim Ivireanu şi finalizat de boierul Matei Rusett, construit în 1703-1816, cu modificări în 1812, 1951,
Turnul clopotniţă construit în 1813, modificat de arhitectul Joahn Schlater
Chiliile
Cuhnia
Palatul sinodal construit în 1912
Mitropolitul Filaret (1735-1794).
După studii la Academia Sf. Sava din Bucureşti, se călugăreşte la mănăstrirea Căldăruşani, unde devine egumen, îndeplineşte unele misiuni diplomatice, făcând parte din delegatia munteana trimisa la ţarina Ecaterina a Rusiei la Petersburg, devine episcop la Râmnicului şi, la 1792, a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei, dar, după un an este nevoit să se retragă. Pe cheltuiala sa, a tipărit peste 25 de cărti, între care şi Gramatica lui Ienachiţă Văcărescu (1787). Strada care îi poartă numele, aflată nu departe de Patriarhie şi Bulevardul Regina Maria, fără a adăposti case de o vechime deosebită, are un aspect pitoresc, mai ales zidului acoperit cu vegetaţie.
Este ales episcop al Huşilor la numai 24 de ani, iar în 1803 devine devine mitropolit al Moldovei. Se implică într-o serie de iniţiative menite să contribuie la modernizarea vieţii economice, sociale şi a învăţământului. Chiar în anul în care devenise mitropolit, înfiinţează Seminarul teologic din Iaşi şi Seminarul preoţesc de la Socola. În anul 1833 a iniţiat construcţia monumentalei Catedralei mitropolitane de la Iaşi, precum şi a numeroase mănăstriri şi schituri. Datorită prestigiului său, îndeplineşte şi funcţia de caimacam (locţiitor al domnului). Implicarea sa într-o serie de evenimente politice îl face să fie silit să demisioneze. O preocupare culturală a sa este, între altele, traducerea unor cărţi necesare serviciului bisericesc. Numele lui Veniamin Costache este purtat de o serie de de străzi din diferite oraşe, între care cea din Bucureşti se găseşte în cartierul din apropierea Şoselei Viilor, pe ea aflându-se imobile din categoria caselor de cartier, cu farmecul lor aparte. Tot în această zonă se află şi Strada Mitropolitului-poet Dosoftei, lipsită de personalitate, mult mai interesantă fiind artera ce îi poartă numele din Iaşi.
Perioada în care Nifon (1789-1875) a deţinut funcţia de mitropolit al Ungrovlahiei (1850-1865) şi apoi de mitropolit-primat al României (1865-1875) s-a încadrat evenimentelor legate de realizarea Unirii şi domnia lui Alexandru Ioan Cuza. A îndeplinit funcţia de preşedinte al Divanului Ad-hoc din Bucureşti (1857) şi al Adunării elective care a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza (24 ianuarie 1859). În timpul păstoririi lui, au avut loc reformele bisericeşti ale lui Alexandru Ioan Cuza (secularizarea, Legea sinodală), a căror promulgare a stârnit polemici şi în rândul clerului. În anul 1872 s-a promulgat "Legea organică pentru alegerea de mitropoliţi şi episcopi şi pentru constituirea Sf. Sinod". În acelaşi an a înfiinţat - din banii săi - un al doilea Seminar în Bucureşti, cu 8 clase, care i-a purtat numele.
Strada Mitropolit Veniamin Costache se află într-o zonă centrală a oraşului, în apropierea Străzii 11 iunie, pe care, de altfel, se găseşte şi "Casa Nifon Mitropolitul", înscrisă pe Lista monumentelor istorice. Pe strada Mitropolit Nifon se află o serie de imobile construite la sfârşitul secoliului XIX, unele cu valoare arhitectonică.
Cariera bisericească şi culturală a Mitropolitului Iosif (1829-1909) poartă pecetea perioadei de modernizare a statului român de la sfârşitul secolului XIX. După ce studiază la Academia Mihăileană din Iaşi, urmează cursuri şi la Universitatea Sorbona. De asemenea, va sluji şi la capela românească din Paris. Ales episcop al Huşilor, iar apoi al Dunării de jos, contribuie la reorganizarea vieţii bisericeşti din Dobrogea. În 1886, este ales mitropolit primat al României, funcţie din care demisionează, nefiind de acord cu "Legea clerului mirean şi a seminariilor", propusă de Take Ionescu.Ulterior, este reînscăunat ca mitropolit, funcţie pe care o va îndeplini până la moarte. Traduce lucrări teologice din limba franceză şi din literatura patristică. Este primul mitropolit ales membru de onoare al Academiei Române în 1901.
Şi strada care îi poartă numele se află în cartierul Viilor, unde, de atlfel, se găsesc şi alte străzi cu numele unor mitropoliţi. Din păcate, unele din casele de pe această stradă au suferit o serie de transformări, căpătând un dedorit aspect "pitoresc".
În afară de străzile Bucureştilor, care poartă numele unor înalţi prelaţi sau preoţi, nu au fost trecute cu vederea nici figuri mai modeste ale vieţii bisericeşti, cum sunt călugării, astfel că, în cuprinsul Capitalei, există şi o Strada Monahului pe care se găsesc o serie de imobile restaurate.
Fotografiile aparţin autorului
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
