„Strada cea mai frumoasă a Capitalei”
Deşi, la începutul secolului XIX, Bucureştii puteau fi consideraţi un „oraş verde” datorită faptului că aproape fiecare casă avea în curte câţiva pomi, iar în faţă - ronduri cu flori, în jurul Capitalei fiind un adevărat brâu de păduri, grădini şi vii, singura grădină amenajată era aceea din Dealul Mitropoliei. Pentru aer curat se ieşea în pădurea Băneasa. La această situaţie contribuia şi faptul că oraşul era sărac, neexistând fonduri pentru amenajarea unor parcuri de mari dimensiuni.
Cel care, pe lângă alte iniţiative edilitare, şi-a propus să remedieze această situaţie a fost contele general Pavel Dmitrievici Kiseleff (1788-1872), una din cele mai fericite „excepţii” ale unei personalităţi ruse a cărui activitate poate fi considerată ca pozitivă în Ţările române. În calitate de conducător al administraţiei militare ruseşti a acestora a contribuit la reorganizarea administrativă a Ţărilor române şi la întocmirea Regulamentelor Organice, care, de fapt, au fost primele Constituţii din istoria Moldovei şi Valahiei. Dar Kiseleff a avut şi o serie de iniţiative edilitare. Astfel, a propus să se introducă în Regulamentul Organic şi prevederi referitoare la înfrumuseţarea oraşului, printre care şi o grădină „la capul podului Mogoşoaei”. De asemenea, el a solicitat ca fondurile alocate pentru ridicarea unei statui a sa să fie folosite în acest scop: „Vă rog cu stăruinţă să întrebuinţaţi sumele votate, nu pentru înălţarea unei statui, ci pentru o lucrare de folos obştesc. O fântână, un pod, o şosea sau orice lucrare folositoare ar fi un monument pe care l-as primi cu recunoştinţă.”
Lucrările au început în 1832 şi au fost încheiate în anul următor, mărginindu-se la crearea unei alei înconjurată de copaci, tot acest spaţiu numindu-se Aleea Bănesei.
În timpul domniei lui Alexandru Ghica, primul domnitor regulamentar al Ţării Româneşti (1838-1842), s-au mai găsit fonduri pentru continuarea Şoselei şi plantarea a 2.000 de copaci.
În fine, definitivarea proiectului s-a realizat în timpul lui Gheorghe Bibescu (1804 - 1873), domnitor în Ţara Românească (1843-1848), lucrarea fiind încredinţată inginerului horticultor Karl Wilhelm Mayer, care contribuise şi la înfrumuseţarea Vienei, iar grădinar a fost Franţ Harer. În doi ani amenajarea Şoselei a fost încheiată fiind transformată într-o adevărată grădină cu copaci, boschete şi alte amenajări. Mayer a murit în 1852, fiind înmormântat la Bucureşti.
De-a lungul anilor acest parc a fost extins. În 1915, acesta primeşte numele lui Kiseleff. Treptat acest spaţiu se extinde, pe marginea şoselei fiind plantaţi câte două rânduri de tei stufoşi, iar în apropiere s-au ridicat frumoase vile.
În tot cazul, acest loc a devenit o promenadă a Bucureştilor, şoseaua fiind treptat prelungită, mai ales pe direcţia capătului Podului Mogoşoaiei, până ce a atins şoseaua care înconjura oraşul. Aici aveau loc renumitele „bătăi cu flori” în Duminca Floriilor. Lui Grigore Ionescu îi datorăm o inspirată descriere a acestui spaţiu privilegiat: „Bucureştenii îi spun, pe scurt, Şosea. Este strada cea mai frumoasă a Capitalei şi locul favorit de plimbare liniştită a bucureştenilor” („Bucureştii, ghid istoric şi artistic”).
Prestigiul acestei Şosele şi a parcului său au sporit odată cu edificarea unor instituţii culturale, numite de bucureşteni „muzeele de la Şosea”.
În momentul de faţă, Parcul Kiseleff se întinde pe o suprafaţă de 31.690 de metri pătraţi, pe ambele părţi ale Şoselei Kiseleff, cu peste 2.000 de tei plantaţi, flori, pavilioane si chioşcuri, fiind înscris în Lista monumentelor istorice.
Un muzeu în aer liber
…poate fi considerat Parcul Kiseleff , dat fiind că adăposteşte numeroase statui ale unor personalităţi ale vieţii culturale româneşti şi universale.
Este vorba de lucrări ale lui Cornel Medrea (1888-1964), profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase, membru corespondent al Academiei Române, autor şi al altor lucrări aflate în muzee din Capitală, între care actorul Aristide Demetriade, Molière, Victor Hugo, Ştefan Octavian Iosif, ca şi al „Monumentul eroilor ceferişti”, împreună cu Ion Jalea.
Între statuile sale aflate în Parcul Kiseleff, amintim de aceea a nefericitului Publius Ovidius Naso (43 î.Hr.- 18 d. Hr), care şi-a sfârşit zilele la Tomis, în exil pentru vina de a fi scris o poezie „greşită” („carmen et error”, după cum ne încredinţează chiar el). Se pare însă că motivul ar fi fost poemul „Ars amatoria”, care ar fi venit în contradicţie cu principiile morale stricte ale împăratului Augustus, dar şi faptul că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă” ca martor al scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.
Un alt „nefericit” reprezentat statuar de Medrea în acelaşi parc este „prinţul operetei”, Nicolae Leonard (1886-1928), a cărui carieră s-a „frânt” prematur din motive de sănătate.
Cea de a treia statuie îl reprezintă de omul politic şi dramaturgul, prozatorul Barbu Ştefănescu Delavrancea (1858-1918) al cărui destin s-a stins de asemenea prematur, dat fiind că nu a apucat să trăiască momentul Unirii pentru care, alături de alţi oameni politici şi cărturari ai vremii, militase.
Parcul Kiseleff a fost şi martorul dispariţiei şi înlocuirii unor statui din motive politice. Este vorba de Monumentul infanteristului, dărâmat de Antonescu la presiunile lui Hitler, pe locul căruia abia în anul 2000 a fost ridicat „Monumentul Infanteriei române”, datorat sculptorului Ioan Bolborea. De asemenea, şi statuia regelui Ferdinand a dispărut, pe locul ei fiind instalată Statuia ostaşului sovietic, „exilată” din Piaţa Victoriei, pentru ca apoi să fie mutată în Cimitirul de onoare al eroilor sovietici, situat in zona Herastrau, pe Şoseaua Pipera. În fine, pe acest loc a fost instalată statuia poetului şi filozofului Omar Khaiam, donată de Ambasada Iranului.
Dar şi arta contemporană este reprezentată în Parcul Kiselff prin grupul de sculpturi datorate lui George Apostu (1934 - 1896), unul dintre artiştii inspiraţi de arta populară, ceea de îl apropie de Constantin Brâncuşi. Destinul celor doi artişti este asemănător şi din alt punct de vedere: amândoi s-au stins şi au fost înmormântaţi departe ţară…
PS Nu vreau să par că, cu tot dinadinsul, „caut nod în papură”, dar nu pot să trec cu vederea că pe soclurile unor statui din Rotonda scriitorilor din Parcul Cişmigiu sunt înscrise nume „sui generis”: „Mihail Eminescu” şi „Gheorghe Coşbuc”. S-ar putea remedia această „eroare” ?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
