O istorie (totuşi) seculară
Deşi a fost amenajat în primele decenii ale secolului trecut, spaţiul pe care s-a dezvoltat Parcul Herăstrău are şi o „preistorie”.
În primul rând, deoarece, pe partea de nord a malului lacului, a fost descoperită o aşezare paleolitică.
În ceea ce priveşte denumirea de „Herăstrău”, cred că ea îşi are originea în acele utilaje de tăiat lemne, prezente adesea pe malurile râurilor şi lacurilor.
Spaţiul viitorului parc a pătruns în istorie cam la începutul secolul XIX, când bucureştenii obişnuiau să se plimbe pe malurile lacului Herăstrău, care făcea parte din lanţul de lacuri al râului Colentina.
În anii 1930, parcul a primit numele regelui Carol II (care, cu toate „păcatele” sale, a avut merite şi în evoluţia edilitară a Capitalei), dar amenajarea propriu-zisă a început în 1936, aceste lucrări presupunând asanarea zonei mlăştinoase, o serie de expropieri, trasarea aleilor astfel încât , în mai 1939, a apărut cel mai mare spaţiu verde al Bucureştilor, ceea ce a rămas până acum. Proiectele pentru acest parc au fost realizate de arhitecţii Ernest Pinard şi Rebhun, un cunoscut „peisagist” austriac, care a contribuit la crearea compoziţiei vegetale (arbori, arbuşti, flori), iar arhitectul român Octav Dobrescu a proiectat aleile.
Tot în 1936, odată cu înfiinţarea parcului, în cuprinsul său a avut loc o „premieră” mondială: inaugurarea primului muzeu etnografic în aer liber din lume.
În 1951, parcul a fost extins, căpătând forma sa actuală, dar şi denumirea de „Parcul de cultură şi odihnă I.V. Stalin”, pentru ca acum să se numească pur şi simplu Parcul Herăstrău.
În fine, în ultimele decenii au fost amenajate unele spaţii, cum este „Insula trandafirilor”, cele agrementale, câteva biblioteci, săli de expoziţie, debarcadere, terenuri de sport, teatre de vară, şi, în sfârşit, un acvariu.
Mai nou, se acordă o „importanţă” deosebită aspectelor comerciale prin apariţia, ca „ciupercile după ploaie”, a numeroase restaurante, terase, cafenele, unele din ele construite ilegal.
Prin organizarea a numeroase manifestări culturale, artistice, Parcul Herăstrău a devenit şi o „scenă” a Capitalei, una din cale mai frecventate.
În momentul de faţă, Parcul Herăstrău este cel mai mare al Bucureştilor (187 ha) şi cel mai mare parc din Europa în interiorul unui oraş, astfel încât, pe drept cuvânt, a fost declarat monument istoric în clasa de importanţă A.
Statuile din Herăstrău
În 1939, cu ocazia sărbătorii „Lunii Bucureştilor”, a fost amenajată „Aleea Cariatidelor”, realizată de Constantin Baraschi, transpunând un element clasic grecesc în stil românesc. Distrus la un moment dat, grupul statuar a fost refăcut.
Atunci când parcului i-a fost atribuit numele „părintelui popoarelor”, la intrare, a fost instalată statuia sa, demolată în 1962. De asemenea au fost amplasate statui ale unor personalităţi marcante din istoria românească şi universală. La început, au fost alese mai ales acelea care se considera că au jucat un „rol pozitiv”, dar unele dintre ele fost înlocuite (cum este cea a rapsodului Djambul Djambaiev), au dispărut (de exemplu, a lui Vasile Roaită) , rămânând câteva „socluri fără statui”.
De asemenea, au apărut alte statui potrivit noilor contexte politice, cum este aceea a generalului de Gaulle, şi a poetului basarabean Grigore Vieru.
Din păcate, o serie de statui au fost lăsate în părăsire, undeva în spaţiile laterale, cum este cea a lui Ştefan Luchian sau Nicolae Grigorescu.
În diferite zone ale parcului, mai în aceea de la intrarea dinspre „Piaţa Avitatorilor” (denumire de circumstanţă, ca să se evite numele vreunei personalităţi care putea concura pe „locatarul de pe Bulevardul Primăverii”), actuala „Charles de Gaulle”, există câteva sculpturi sau grupuri statuare cu o anumită valoare artistică.
Între acestea se impune grupul de giganţi luptându-se, datorată lui Ion Jalea de pe Aleea Trandafirilor, şi,mai ales prin felul în care este valorificată în peisajul parcului „Frumoasa adormită”.
Mai nou, a fost amenajat monumentul care îl reprezintă pe Constantin Brâncuşi, ca şi o serie de grupuri statuare inspirate (bineînţeles !) de balada „Mioriţa”.
Nu trebuie trecut cu vederea faptul că, printre busturile din parc se află şi unele care reprezintă personalităţi ale culturii universale, între care şi Bela Bartok, pe drept cuvânt, căci s-a remarcat prin faptul că a cules şi a prelucrat folclor românesc.
În tot cazul, se poate afirma că şi Parcul Herăstrău poate fi considerat un muzeu în aer liber.
Rarităţi botanice în Herăstrău
Poate se ştie mai puţin, dar, printre numeroase specii de arbori şi arbuşti, se găsesc şi unele care pot fi considerate rarităţi, chiar unicate. Un asemenea unicat dendrologic este varietatea salcâmului japonez cu ramuri plângătoare. Deoarece era necunoscut în literatura de specialitate şi a fost descris pentru prima dată de specialişti din România, în anul 1960, a primit numele de „Sophora japonica Bucuresti”.
În parc se găsesc şi arbori protejaţi, cum ar fi „Stejarul lui Tagore”, plantat în anul 1961, cu ocazia sărbătoririi centenarului naşterii lui Rabindranath Tagore.
O adevărată rezervaţie horticolă permanentă poate fi considerat spaţiul denumit „Expoflora” (15 hectare) , amenajat cu gust şi culoare.
Cu totul inedită este prezenţa Grădinii Japoneze, donată de însuşi împăratul Japoniei, unde, primăvara, când înfloresc cireşii, are loc o adevărată „explozie vegetală”.
Aşadar, poate fi considerat Herăstrăul şi o grădină botanică.
Copii în Herăstrău
O fi fost destinat Parcul Herăstrău să fie „de cultură şi odihnă”, dar el a fost şi a rămas, în primul rând, un spaţiu al copiilor.
Într-o vreme în care nu prea existau în Capitală parcuri cu o asemenea destinaţie, deci prin anii 1950, au fost amenajate o serie de spaţii agrementale, cu tot felul de „instalaţii” destinate jocului copiilor. Cei din generaţia mea îşi amintesc poate de cel din partea de nord a parcului, unde se aflau, în afară de „roata mare” (care a rezistat timpului) şi „căluşeii”, „lanţurile”, „avioanele” „divanul fermecat”. Dacă acestea au aparţinut copilăriei mele, altele au fost destinate copiilor noştri, între care toboganul „ameţitor” şi urşii de metal din alt spaţiu aflat în apropiere, care, din fericire, au rămas.
Spaţiile de joacă s-au înmulţit, iar unele din instalaţiile mai vechi au dispărut, înlocuite cu altele mai „moderne”, dar, adesea, şi cu o puzderie de chioşcuri comerciale.
Oricum ar fi, Parcul Herăstrău rămâne un „parc al copiilor” din diferite generaţii.
UE în Herăstrău
Bineînţeles că şi Parcul Herăstrău a trebuit să îşi aducă contribuţia la procesul de „integare”, astfel încât, în 2006, a fost inaugurat oficial „Monumentul părinţilor fondatori ai Uniunii Europene”, amplasat pe Insula Trandafirilor. Concepţia sa aparţine arhitectului Cătălin Cazacu, iar execuţia - sculptorului Ionel Stoicescu.
Ansamblul cuprinde în centru un monument rotund din marmură şi granit albastru, cu un catarg, pe care este arborat steagul Uniunii Europene, şi busturile din bronz , de fapt capetele, celor 12 oameni politici europeni, cu o contribuţie esenţială în constituirea Uniunii Europene. Între aceştia este şi Jean Monet al cărui nume fusese deja atribuit unei străzi şi şcoli din Bucureşti.
Bineînţeles că proverbiala fantezie a bucureştenilor a atribuit ansamblului un nume neaoş: „la căpăţâni”, dar se pare că nu toţi locuitorii oraşului au manifestat respectul cuvenit, căci, la un moment dat, plăcuţele din alamă de sub socluri au dispărut, ceea ce face parte dintr-un fenomen mai larg răspândit (încă !) în Bucureşti: furtul şi vânzarea de către „întreprinzătorii” specializaţi în „fiare vechi”. Ulterior, au fost înlocuite. Să sperăm că definitiv...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
