• Leu / EUR4.6540
  • Leu / GBP5.1867
  • Leu / USD4.1197
Ziarul de Duminică

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XXII). Piaţa Sfântu Gheorghe. GALERIE FOTO

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XXII). Piaţa Sfântu Gheorghe. GALERIE FOTO

Autor: Dr. Alexandru Popescu

25 mai 2012 1464

Un punct reprezentativ al oraşului

Piaţa Sfântul Gheorghe face parte din "salba de pieţe" a Bucureştilor orientată pe direcţia nord-sud, constituind, fiecare din ele, adevărate puncte nodale, "centre nervoase" ale oraşului: Piaţa Presei, Piaţa Arcului de Triumf, Piaţa Romană, Piaţa Universităţii, apoi Piaţa Unirii. Între acestea, Piaţa Sfântul Gheorghe a fost considerată un punct reprezentativ al oraşului, motiv pentru care aici au fost amplasate unele "simboluri" ale sale, între care "Monumentul Kilometrul Zero" şi acela al "Lupoaicei Capitoline" donat Bucureştilor de oraşul Roma care, după ce iniţial fusese amplasat aici, a "călătorit" în diferite puncte ale oraşului, revenind la amplasamentul său iniţial, în 2010. Cu această ocazie, presa a anunţat că Piaţa Sfântu Gheorghe va purta numele de "Piaţa Roma", aşa cum se numea iniţial. De fapt această denumire nu o purtase pentru o vreme întreaga Piaţă Sfântu Gheorghe, ci doar piaţeta din preajma statuii. După anunţul din presă, nu au urmat alte măsuri, astfel încât "noua/ vechea piaţă" nu se regăseşte în nomenclatoarele capitalei, ceea ce poate crea unele confuzii. În afară de aceasta, denumirea este redundantă, dat fiind că, în Bucureşti, mai există o "Piaţa Romană" şi o "Stradă Roma".
Zona a fost transformată într-un fel de "simbol al romanităţii", şi prin refacerea pasajului care traversează Bulevardul I. C. Brătianu, care a căpătat denumirea de "Pasajul Latin" (mai există o "Stradă Latină" în Bucureşti), în interiorul său fiind amplasate reproduceri după metopele Columnei lui Traian.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că vechea Piaţă Sfântu Gheorghe are "simbolurile" sale istorice care impun păstrarea denumirii sale, astfel încât să ne fie permis a rămâne la aceasta care îşi are locul său în memoria şi sufletul bucureştenilor.
"Lacul de la Sfântu Gheorghe"
Despre "preistoria" Pieţii Sfântu Gheorghe aflăm câte ceva din romanul Oameni din lună de Mihail Sadoveanu, alături de aceea a altor case şi zone din Bucureşti din perioada în care scriitorul a locuit în Capitală. Într-o discuţie la "crâşma lui taica Pascali", aflată undeva "pe strada Romană, lângă şcoala Tunari", se pomeneşte despre faptul că din mocirla aflată unde se va desena grădina Icoanei curgea un pârâu până la "grădina de la Sfântu Gheorghe", unde "era atunci stuf mult, erau sălcii, era apă-un fel de lac, şi de acolo iar curgeau pâraie în Dâmboviţa".

O nouă înfăţişare…europeană
Piaţa Sfântu Gheorghe şi-a schimbat radical înfăţişarea începând din anul 1936, când au început lucrările de prelungire a Bulevardului Colţei (cum se numea atunci bulevardul de la Piaţa Romană până la Universitate) spre Piaţa Naţiunii (azi Unirii). Cu această ocazie, dat fiind că în zonă era o aglomerare de case şi prăvălii, au fost demolate nu mai puţin de 111 dintre ele, atunci dispărând o serie de străzi, de fapt, ulicioare, care purtau numele unor meşteşuguri care, de fapt, dispăruseră şi ele (Uliţa Boiangiilor, a Mărgelarilor, a Abagiilor, a Căldărarilor). Deşi oarecum dureroasă, măsura a fost salutată de presa vremii: în 1935, revista "Realitatea Ilustrată" scria că ea va contribui , "să facă din Bucureşti o metropolă a peninsulei Balcanice şi poate a Orientului European."
Avatarurile şi secretele Bisericii Sfântu Gheorghe
Faptul că acest perimetru a fost considerat de secole unul din punctele reprezentative ale oraşului, şi din punct de vedere religios, reiese şi din construirea, încă în secolul XV, deci de la începuturile Bucureştilor drept capitală a Ţării Româneşti, a unei biserici pe care, în 1705, domnitorul Constantin Brâncoveanu o dărâmă şi ridică pe locul ei una nouă, împodobită de frescele unuia din cei mai cunoscuţi "zugravi" ai vremii, care a pictat şi alte importante aşezăminte bisericeşti, Pârvu Mutu. Datorită faptului că această biserică se afla într-un perimetru cu importanţă comercială, alături de ea este construit şi un han.
De-a lungul istoriei sale, această biserică a trecut prin o serie de avataruri, fiind afectată de o serie de catastrofe care au avut efecte devastatoare asupra oraşului însuşi, între care cea mai gravă a fost incendiul din 1718. Cel care va reconstrui şi rectitorii biserica a fost unul din cei mai importanţi domnitori ai Ţării Româneşti din acea perioadă, Ioan Mavrocordat. Pentru a-i conferi mai multă importanţă chiar pe plan european, la ceremonie este invitat însuşi Dosithei Patriarhul Ierusalimului. Urmează alte evenimente care au afectat lăcaşul, ca şi întregul Bucureşti: cutremurul din 1802 şi incendiul din 1847, după care biserica este reparată în 1805, beneficiind din nou de aportul a doi dintre cei mai reprezentativi pictori ai vremii: Constantin Lecca şi Mişu Popp. În cadrul preocupărilor urbanistice, în anii 1860, în imediată apropiere este amenajat "Parcul Sfântu Gheorghe".
În sfârşit, în perioada contemporană, începând din 1968, biserica este renovată de mai multe ori, beneficiind de aportul unuia din cei mai apreciaţi arhitecţi ai vremii, Ştefan Balş. Înfăţişarea actuală a bisericii Sfântu Gheorghe Nou, foarte apropiată de cea originală, se datorează operaţiunilor de refacere din anii 1970.
Din punct de vedere arhitectonic, aşa cum arată acum, Biserica Sfântu Gheorghe Nou, cu pridvorul său cu cele şapte arcade, face parte din seria tipologică de care aparţin şi alte lăcaşe de cult importante ale Bucureştilor, Radu Vodă, Patriarhia, Cotroceni, Văcăreşti, care preiau modelul consacrat al ctitoriei lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş.
Gropniţa bisericii adăposteşte mormintele celor doi ctitori ai acesteia, Constantin Brâncoveanu şi Ion Mavrocordat. În ceea ce îl priveşte pe cel dintâi, el are o istorie zbuciumată, aşa cum a fost şi sfârşitul domnitorului. Trupul său şi ale fiilor lui executaţi la Istanbul şi aruncate în mare, au fost transportate în secret, în 1720, la Bucureşti şi depuse la Biserica Sfântul Gheorghe într-un mormânt pe care se va afla stema (pajura) ţării, dar nicio inscripţie (pisanie), probabil de teama unei răzbunări a turcilor. Biserica a adăpostit acest "secret" timp de două secole, căci nu s-a ştiut cine se afla în acest mormânt, până când, în 1914, Virgil Drăghiceanu, pornind de la inscripţia de pe candela mormântului, a stabilit că în acesta se afla trupul lui Constantin Brâncoveanu.
...ale statuii lui Brîncoveanu
Dorind să imortalizeze memoria domnitorului Constatin Brâncoveanu şi să marcheze astfel prestigiul acestei pieţe, edilii oraşului au avut fericita idee a ridica chiar în curtea bisericii o statuie a sa, operă a sculptorului Oscar Han, în 1938. Nu se ştie de ce, această statuie nu a beneficiat de o ceremonie de "dezvelire", ci a foast doar "inaugurată" mai târziu. Poate că regele Carol II se temea că "statura" monumentului, care are o înălţime mai mare decât a domnitorului, i-ar fi putut "concura" propria "statură"...
...şi ale "Kilometrului zero"
O soartă asemănătoare a avut-o alt monument ridicat în Piaţa Sfântu Gheorghe, acela al aşa-numitului "Kilometru zero", menit să marcheze faptul că acest perimetru se afla în centrul geografic al Bucureştilor şi, în felul acesta, în mod virtual, al ţării. Monumentul a fost conceput de reputaţi arhitecţi ai vremii, Horia Creangă şi Ştefan Niculescu, şi realizat de Constantin Baraschi (Ciudată soartă a avut-o acest artist care, după ce, în perioada interbelică, a realizat importante statui, după război a fost autorul unor "monumente ale comunismului"!)
Şi acest monument a avut o "istorie zbuciumată". Iniţial trebuia să poarte numele de "Piatra Militară" şi să îl reprezinte pe "Sfântul Gheorghe omorând balaurul". Datorită faptului că însăşi Patriarhia României s-a opus, s-a ajuns la soluţia ca acesta să reprezinte un personaj mai "laic": "Făt-Frumos omorând un balaur", înconjurat de un bazin circular cu o sferă-roză a vânturilor, având între raze numele şi stemele provinciilor României. După ce ţara a căpătat o conducere comunistă, aceasta a hotărât, în 1952, ca monumentul să fie demolat, deoarece, între provinciile româneşti menţionate, se aflau şi unele care nu mai puteai fi "pomenite", nemaifâcând parte din "trupul ţării": Basarabia şi Bucovina. Abia în 1998, monumentul a fost restaurat.
Cap de linie
Încă de la apariţia tramvaielor cu cai în Bucureşti (1872), dar mai ales odată cu introducerea celor electrice, Piaţa Sfântu Gheorghe a constituit un punct nodal al circulaţiei, toate liniile plecând de aici spre diferite zone ale oraşului. Cei care fac parte din generaţia mea îşi aduc aminte că, în anii 1960, aici se afla capătul tramvaiului 26, singurul care circula noaptea, util deci celor care doreau să guste deliciile Bucureştilor şi în acest răstimp.
În momentul de faţă, Piaţa Sfântu Gheorghe are mai puţin o funcţie comercială, ci mai ales una urbanistică, fiind unul din perimetrele cele mai frecventate al oraşului, în care "zona verde" din jurul bisericii Sfântu Gheorghe Nou oferă o "oază" în furnicarul din această parte a capitalei. De aceea, este însă păcat că edilii oraşului, care s-au îngrijit de aspectul acestui perimetru, au acordat mai puţină importanţă clădirilor din jurul său, aflate abia acum pe cale de restaurare.
Oricum ar fi, Piaţa Sfântu Gheorghe a fost şi va rămâne unul din simbolurile istorice ale Bucureştilor.

Etichete:

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6540
Diferență: 0,1183
Ieri: 4.6485
Azi: 4.1197
Diferență: 0,8223
Ieri: 4.0861
Azi: 5.1867
Diferență: 0,2803
Ieri: 5.1722
Azi: 4.1341
Diferență: 0,3666
Ieri: 4.1190