• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Ziarul de Duminică

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XXIX). Case memoriale. GALERIE FOTO

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XXIX). Case memoriale. GALERIE FOTO

Autor: Dr. Alexandru Popescu

13 iul 2012 294

"Muzee care plâng"

Memoria Bucureştilor este conservată nu numai de străzi, ci şi de multe din casele sale, devenite celebre din diferite motive, dar mai ales pentru că ele au aparţinut şi au fost locuite de unele din cele mai reprezentative personalităţi ale vieţii culturale şi artistice ale României din diferite perioade.

Întrebarea este dacă locuitorii Capitalei cunosc şi au vizitat aceste case memoriale care altfel riscă să rămână în uitare. Ne permitem să adresăm această întrebare celor care şi-au luat răgazul să urmărească această rubrică. Să-mi fie iertat, dar cred că răspunsul la această întrebare este, în bună măsură, negativ, bazându-mă pe informaţiile obţinute de la custozii acestor case care adesea mi s-au plâns că numărul vizitatorilor este destul de redus, motivul principal fiind acela că ele nu se bucură de popularizarea pe care o merită, rămânând, în bună măsură, în anonimat. Nu întâmplător, în presa românească şi pe internet a început să fie vehiculată expresia "Muzee care plâng", cum este în site-ul cu acest titlu datorat lui Florin Marin, în care se arată: "Capitala are în parohie, nu se ştie pentru cât timp, o salbă de bijuterii care mai de care mai strălucitoare: casele muzeale şi moştenirea educaţională lăsată locuitorilor oraşului de cei mai mari români".

Că un asemenea interes potenţial există ne-o dovedeşte afluenţa de vizitatori din "Noaptea uşilor deschise". Să se datoreze aceasta doar faptului că "intrarea" este liberă ? Nu cred, dat fiind că oricum la noi taxa de intrare la muzee este destul de mică.

De aceea, "pro memoria", ne permitem să (re)amintim câteva din casele şi muzeele memoriale ale Bucureştilor, în speranţa că vom contribui, măcar în parte, la sporirea interesului pentru vizitarea lor.

De fapt, nici nu este prea greu, căci numărul unor asemenea "sedii ale memoriei" nu este prea mare. Amintim, în acest sens, Casa memorială a marelui actor Constantin I. Nottara (Bd Dacia); Casa memorială a biologului, unul din cei dintâi bacteriologi ai lumii "Victor Babeş" (Str. Andrei Mureşanu), la care se adaugă o serie de case memoriale aparţinând unor scriitori români: Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, George Bacovia, Tudor Arghezi, Gala Galaction, George Călinescu.

Acestora li se adaugă muzeele memoriale, dat fiind că cele mai multe dintre ale au aparţinut sau au fost locuite chiar de titularii lor: Muzeul "Theodor Aman", Muzeul Memorial "George Enescu", Muzeul Memorial "Gh. Tattarescu", Muzeul "Zambaccian", Muzeul de Artă Veche Apuseană "Ing. Dumitru Furnica-Minovici".

Sunt multe, sunt puţine ? Greu de spus dacă ne gândim la vicisitudinile biografice şi istorice prin care au trecut multe din personalităţile trăitoare în Capitală şi oraşul însuşi.

În tot cazul, am spune că pentru oricine vrea să cunoască mai îndeaproape viaţa unor asemenea personalităţi, să intre în intimitatea vieţii şi creaţiei lor şi, în acelaşi timp, să îşi apropie momente importante ale istoriei culturale, dar şi "sentimentale" a Bucureştilor, vizitarea acestor case memoriale este o obligaţie morală…

Muzeul "Frederic şi Cecilia Storck"

…este, de fapt, chiar casa în care a locuit această familie de artişti timp de aproape 100 de ani. Se poate spune că este vorba de o adevărată "dinastie" artistică, al cărei fondator a fost Karl Storck care, născut în Germania, după studii la Paris, se stabileşte în Bucureşti în 1849, devenind, în 1865, primul profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase şi întemeietor al şcolii moderne în acest domeniu.

Lista lucrărilor cu care Karl Storck a împodobit Bucureştii este lungă şi prestigioasă: statuia Spătarul Mihail Cantacuzino, întemeietorul Spitalului Colţea, a altui întemeietor, Carol Davila, faţada şi interiorul Palatului Şuţu şi basorelieful "Minerva încununând artele şi ştiinţa", care împodobea faţada Universităţii din Bucureşti, distrusă de bombardamentele Aliaţilor din 1944 (bombardarea acesteia, ca şi a altor edificii din Capitală dovedeşte cât de puţine informaţii deţineau "Aliaţii" despre Bucureşti. Sau a fost vorba de o "victima colaterală" ?).

Ceea ce m-a atras iniţial să vizitez "Casa Storck", aflată pe strada Vasile Alecsandri, a fost informaţia după care fragmente ale frizei amintite sunt depozitate în curtea sa. Într-adevăr, le-am găsit acolo şi m-am întrebat dacă nu este posibilă o reconstituire, măcar parţială, a acestei opere.

Istoria "Casei Storck" şi a artiştilor care au aparţinut acestei "dinastii" i-a preocupat pe istoricul de artă Marin Mihalache şi pe scriitorul Andrei Majaru, aşa că ne vom mărgini să oferim câteva amănunte, dar mai ales impresii personale despre casă, dar mai ales interiorul său.

Construită în perioada 1911-1913 de arhitectul Alexandre Clavel, inspirat din arhitectura de factură germanică, devenită muzeu în 1951, Casa adăposteşte lucrări aparţinând lui Karl Storck şi ale fiilor lui, şi ei sculptori, Carol si Frederic, căsătorit cu Cecilia Cuţescu, pictoriţă de valoare, şi altor membrii ai familiei care i-au continuat tradiţiile artistice. Impresia de valoros muzeu este dată de faptul că această casă mai adăposteşte pictură a unor artişti contemporani, un număr important de acuarele ale lui Carol Popp de Szathmary, piese de artă religioasă, o colecţie numismatică. În exterior, se află două basoreliefuri de inspiraţie romanică şi o friză cu portretul lui Frederic Storck. În stânga intrării, sunt fixate in perete doua basoreliefuri de factură renascentista, alături de "Ingerul" casei, opere ale lui Karl Storck. Impresionant este holul clădirii, cu plafonul pictat de Cecilia Cuţescu Storck, reprezentând viziunea artistei asupra Paradisului , şi o compoziţie murala intitulata "Pace si Armonie". Tot pe plafon se află "Autoportretul" în piatră executat de Karl Storck, în timpul studiilor la München, şi portretul Ceciliei Cuţescu Storck în marmură, realizat de Frederic în1909, an al căsătoriei lor. Fără îndoială, sunt de amintit şi vitraliile cu ochiuri circulare din hol, imitaţie a celor olandeze, şi basoreliefurile inspirate din teme religioase, semnate tot de Frederic Storck.

Întrerupem aici "călătoria" noastră interioară, care poate fi considerată un adevărat periplu în principalele genuri ale istoriei artei de-a lungul a peste un secol, pentru a reveni în grădina din spatele casei, o oază de linişte, de care s-au bucurat toţi cei care au locuit aici şi îi aşteaptă şi pe vizitatorii de astăzi.


P.S. Poate vă mai aduceţi aminte că, într-unul din episoadele anterioare ale acestui serial, propuneam ca imobilul în care a locuit savantul Henri Coandă să fie transformat în muzeu. Aflu că, mai nou, s-a luat o hotărâre în acest sens. "Gând la gând cu bucurie"…

Etichete:

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895