Calea Rahovei
La început a fost "Podul calicilor"
O altă "cale" a Bucureştilor, care şi-a căpătat numele în amintirea unei victoriei repurtate în timpul Războiului de independenţă, în noiembrie 1877, este Calea Rahovei.
Primul document care menţionează această zonă datează din 1639, pomenind de "Podul Calicilor", dat fiind că ea a fost una din primele străzi ale oraşului pavată cu piatră. În ciuda acestui semn de "modernitate" la vremea aceea, această arteră şi-a câştigat reputaţia, după "modelul" parizian, de a fi o adevărată "curte a miracolelor", dat fiind că aici îşi găsea adăpost şi mişuna o bună parte a sărăcimii oraşului, ceea ce o făcea
periculos de frecventat. Mai târziu, această arteră va fi rebotezată "Calea Craiovei", dat fiind că de aici pornea drumul spre capitala Olteniei, pentru ca, după Războiul de independenţă, alături de alte artere ale oraşului, să capete un nume legat de acest eveniment, care s-a păstrat până astăzi. Un alt nume pe care l-a purtat, cel puţin în folclor, o porţiune din Calea Rahovei a fost acela de "Piaţa de flori", fiind considerată, până astăzi, centrul acestui comerţ.
De la Fabrica de bere "Bragadiru" la Casa de cultură "Lenin"
Majoritatea construcţiilor datează de la sfârşitul secolului XIX şi începutul celui următor. Desigur, una din construcţiile emblematice ale zonei este Fabrica de bere "Bragadiru", construită în perioada 1894-1895. Legenda spune că acela care va deveni proprietarul său, Dumitru Marinescu Bragadiru, a început prin a căra apă cu cobiliţa pentru "racheria" lui Iancu Ştefănescu, de la care va prelua afacerea, devenită curând deosebit de rentabilă, după ce noul proprietar a construit aici cea de a treia fabrică de bere din Capitală, după cele ale nemţilor Luther şi Oppler. Curând "Fabrica de bere Bragadiru" va deveni principalul producător al acestei băuturi atât de "bucureşteană", potrivit schiţelor lui Caragiale. Ciudat în ceea ce îi priveşte pe bogătaşii vremii (dar şi pe cei de astăzi !), Bragadiru a refuzat să intre în politică, ceea ce nu l-a ferit de represaliile regimului comunist, fabrica sa fiind naţionalizată şi transformată în… Casa de Cultură Vladimir Ilici Lenin. Nici după 1989, soarta clădirii fabricii nu a fost mai bună, ea fiind vândută unui investitor străin care a transformat-o într-o ruină.
Un monument de "arhitectură comercială"
…este clădirea "Vămii antrepozite", a cărei construcţie, începută la 1894 şi încheiată în 1899, este o expresie a modernizării în care se angajase România la sfârşitul secolului trecut. Proiectul s-a desfăşurat potrivit planurilor de dezvoltare a oraşului iniţiate de primarul de atunci, Nicolae Filipescu, cu acordul regelui Carol I. La construcţia sa şi-a dat concursul acel "ctitor" al construcţiilor moderne româneşti care a fost inginerul Anghel Saligny. Din acest ansamblu cea mai interesantă clădire este "Bursa Mărfurilor". De asemenea, unul din primele "castele de apă" din România a fost ridicat aici. De remarcat că, pe faţada principală a construcţiei, se află vechea stemă a Bucureştilor. În tot cazul, această zonă a devenit în perioada interbelică unul din centrele economice şi comerciale ale Bucureştilor. A urmat naţionalizarea, pentru ca, la începutul anilor 1980, ea să devină locul unde se organiza şantierul Casei Republicii. După 1989, a urmat, ca şi în cazul altor clădiri de acest fel, o perioadă de decădere şi de ruinare, de abia în ultimii ani ea bucurându-se în parte de atenţie şi de unele operaţii de restaurare. Din câte am înţeles, o parte a lor vor căpăta o destinaţie culturală.
…şi al "istoriei comuniste"
…poate fi considerat "Penitenciarul Rahova", dat fiind că aici a fost deţinută, în diferite perioade, o bună parte a elitei încarcerate, precum şi al Rezistenţei româneşti. Condiţiile inumane şi represaliile pe care le-au suferit deţinuţii în acest loc de "tristă amintire" au făcut ca Penitenciarul Rahova să devină un "personaj central" al memorialisticii concentraţionare, după părerea mea, prea puţin cunoscută.
Dar, pentru că "istoria merge înainte", clădirea vechiului penitenciar a fost demolată în 1988, fiind construit unul nou, "modern" care să sperăm că nu îşi va câştiga aceeaşi reputaţie nefastă…
Calea Călăraşilor
50 de obiectivese află, potrivit Listei monumentelor istorice, pe o altă arteră "botezată" după Războiul de independenţă, Calea Călăraşilor, al cărei nume se trage de la acela al soldaţilor din trupele de cavalerie (sau "dorobanţi călări") care s-au ilustrat şi în acest război.
De fapt, strada este contemporană cu denumirea pe care a căpătat-o, majoritatea construcţiilor datând de la sfârşitul secolului XIX. În acelaşi timp, şi această arteră, ca atâtea altele din Capitală, a fost afectată şi de procesul de modernizare, ea fiind "completată" cu clădiri construite în prima parte a veacului următor.
Importanţa pe care a avut-o această zonă şi anterior este dovedită de faptul că aici se află Biserica "Sf. Ştefan", construită, după tradiţie, de către domnitorul Ştefan Racoviţă (1764-1765). Ca şi alte lăcaşe de cult ale oraşului, şi această biserică a avut de înfruntat numeroase catastrofe, între care cea mai devastatoare a fost "Focul cel mare" din 1847, când au ars 12 biserici şi 13 mahalale din Bucureşti. Important este că ea a fost renovată în dese rânduri, astfel încât şi-a păstra înfăţişarea sa iniţială.
De la "casa de târgoveţ" la "Hala Traian"
Că şi această "Cale" a avut rosturi mai vechi, meşteşugăreşti şi comerciale ne-o dovedeşte "Casa de târgoveţ" construită în secolul XIX care, prin cine ştie ce minune a înfruntat vremea, dar, ca şi aceea de pe Strada Orzari, nu este valorificată în contextul istoriei oraşului.
O altă dovadă a importanţei comerciale pe care a avut-o Calea Călăraşilor este faptul că aici, în 1896, a fost construită o Hală care va purta (mai mult sau mai puţin potrivit) numele împăratului Traian. Important este faptul că "Hala Traian" nu numai că s-a păstrat, dar a beneficiat şi de renovări care o fac să fie funcţională, fiind probabil singura construcţie de acest fel care a supravieţuit, în vreme ce celelalte (din Piaţa Unirii) au dispărut sau sunt, prin "grija edililor" oraşului, pe cale să dispară (Hala Matache)
Nu aceeaşi soartă au avut-o unele clădiri aflate în apropiere, cum este aceea care, după ce fusese renovată, a adăpostit, la parter un "pub", iar acum este lăsată din nou în paragină.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
