"Una dintre cele mai vechi artere ale Bucureştilor"
Şi totuşi această perioadă a continuat, aici aflându-se unele dintre cele mai vechi şi interesante mărturii arhitectonice, între care şi o casă de târgoveţ, construită la sfârşitul secolului XVIII, dar şi alte construcţii bisericeşti şi de învăţământ.
Una din cele mai mari biserici ortodoxe
…a Bucureştilor, în momentul de faţă, este Biserica "Sf. Spiridon Nou". Iniţial, în perioada 1767-1788, pe această stradă, a fost construită de către domnul Scarlat Ghica o mănăstire care a fiinţat până în 1852, când, cu acordul domnitorului Barbu Ştirbei şi al Mitropolitului Nifon al Ungrovlahiei, s-a hotărât construirea pe acel loc a unei catedrale. Într-adevăr, prin dimensiuni (41 m lungime, 38 m înălţime) şi stilul său arhitectural (împletire de neogotic cu romanic), locaşul merită această denumire. Impresia de somptuozitate este dată şi de interiorul bisericii, cu un iconostas de mari dimensiuni, ca şi de candelabrele şi ferestre cu vitralii. Pictura a fost realizată de Gh. Tattarescu, dar ea este, din păcate, într-o stare precară, ceea ce nu se poate spune despre întreaga clădire, restaurată în dese rânduri. Se pare că, la un moment dat, şi această biserică s-a aflat pe lista de demolări a lui Ceauşescu, dar s-a reuşit salvarea sa prin eforturile Patriarhiei.
Tot pe Calea Şerban Vodă se află şi "Adormirea Maicii Domnului", a cărei construcţie începe la sfârşitul secolului XIX.
Focare ale învăţământului românesc
Dată fiind poziţia sa privilegiată, a fost normal ca pe această arteră să apară unele din cele mai vechi şi prestigioase instituţii ale învăţământului din Capitală. Cel mai vechi edificiu, datând din 1864, adăposteşte "Şcoalele primare Ienachiţă Vacarescu".
Necesităţile învăţământului modern au făcut necesară şi înfiinţarea' în 1892, a Colegiului naţional "Gheorghe Şincai", construcţia fiind ridicată în perioada 1920-1925. Funcţionarea sa nu s-a făcut fără dificultăţi, căci, o vreme, datorită problemelor financiare ale vremii, profesorii săi au predat pe bază de…voluntariat. Treptat, această şcoală şi-a dobândit o poziţie de prestigiu între instituţiile de învăţământ ale Capitalei, aici susţinând cursuri unii din intelectualii noştri de prestigiu, precum Eugen Lovinescu, George Călinescu sau Alexandru Graur.
"Adaptări" forţate
În ciuda faimei acestei artere, clădirile cele mai vechi ale Căii Şerban Vodă, mai ales pe porţiunea sa dinspre Dîmboviţa, nu se află în cea mai bună stare, deşi este vorba de case vechi de peste 100 ani, care, nu ştim din ce motive, nu figurează pe Lista monumentelor istorice. Nu numai prin vechimea lor, dar şi prin stilul arhitectural, caracteristic perioadei, şi aceste case ar merita un asemenea…privilegiu. De fapt, aici, în loc de restaurări, au avut loc "adaptări" forţate, dictate mai ales de motive comerciale.
O clădire interesantă, din fericire restaurată, este aceea în care s-a născut unul din întemeietorii uneia din cele mai moderne metode terapeutice, psihodrama, şi al sociologiei de grup, Iacob Levy Moreno (1889-1974).
De la Cimitirul "Serban Vodă" la Crematoriul "Cenuşa"
Ciclul existenţei se încheie şi pe Calea Şerban Vodă…
În capătul arterei, se află un spaţiu funerar pe a cărui poartă poate fi încă citită inscripţia: "Cimitirul Şerban Vodă", cunoscut drept cimitirul Bellu, după numele baronului Barbu Bellu, care a donat terenul unde, în 1858, s-a deschis acest cimitir. În momentul de faţă, acesta a fost înscris în "Piaţa Eroilor Revoluţiei".
Dar până acolo se mai află, în zona în care Calea Şerban Vodă îşi schimbă sensul, devenind o arteră largă, un alt "popas funerar", Crematoriului "Cenuşa", inaugurat, după proiectul arhitectului Duiliu Marcu, în 1925, la vremea aceea una din primele asemenea construcţii din Europa. De fapt, funcţionarea sa, începând din anii 1950, a corespuns şi unor necesităţi…politice, dat fiind că aici se aflau urnele unora din cei mai importanţi ilegalişti şi activişti, demnitari ai regimului comunist, un adevărat "panteon" al "eroilor PCR", de care prea puţini îşi mai amintesc astăzi. De exemplu, între alţii, aici se găseşte şi urna lui Mihail Roller, "ţarul istoriografiei comuniste". Privind aceste mărturii ale unui trecut ireversibil, m-am întrebat dacă aceşti oameni au crezut sincer în idealurile pe care le-au slujit, uneori cu o duritate deosebită. Probabil, nu vom şti niciodată…
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
